Antena 3 CNN Externe Mapamond Ciclobusul, autobuzul subacvatic din Havana a devenit soluția perfectă pentru criza de combustibil din Cuba

Ciclobusul, autobuzul subacvatic din Havana a devenit soluția perfectă pentru criza de combustibil din Cuba

Laura Dinu
2 minute de citit Publicat la 23:45 17 Apr 2026 Modificat la 23:47 17 Apr 2026
autobuz cuba ciclobus
Autobuzul poate transporta aproximativ 60 de persoane împreună cu vehiculele lor. Foto: Profimedia Images

Într-o după-amiază sufocant de caldă în capitala Cubei, zeci de navetiști pe biciclete, scutere și motociclete electrice s-au aliniat la intrarea Tunelului Golfului Havana. Așteaptă „Ciclobús”, un autobuz special adaptat pentru a transporta oameni, alături de vehiculele lor, prin tunelul subacvatic care leagă Havana Veche de partea estică a insulei, potrivit AP News.

Autobuzul, alimentat cu motorină, poate transporta aproximativ 60 de persoane împreună cu vehiculele lor, făcând suficiente curse pentru peste 2.000 de pasageri pe zi. Partea din față este dotată cu scaune, în timp ce restul structurii este configurat ca spațiu deschis pentru marfă. Pasagerii urcă pe o rampă specială și rămân lângă vehiculele lor pe durata traversării, ținându-se de barele montate pe pereți. Bicicletele, motocicletele și trotinetele nu pot circula prin tunel pe cont propriu.

Cuba trece prin cea mai gravă criză energetică din ultimele decenii

Deși Ciclobús nu este o noutate, în prezent este mai folosit ca oricând, pe măsură ce Cuba trece prin cea mai gravă criză energetică din ultimele decenii.

Restricțiile la combustibil au dus la raționalizarea benzinei la doar 20 de litri pe vehicul, distribuiți printr-un sistem de programări care poate dura săptămâni sau chiar luni, ceea ce a paralizat transportul public. În prezent, străzile Havanei sunt aproape lipsite de mașini, dar pline de biciclete și motociclete electrice, devenite principalul mijloc de deplasare.

„Soțul meu are o bicicletă, așa că merg ca însoțitoare”, a spus Ingrid Quintana, locuitoare din estul Havanei, care lucrează în centrul vechi, în timp ce aștepta autobuzul pentru tunel. „Este o opțiune pentru noi, pentru că nu există transport public și nu ne permitem un taxi privat, așa că folosim Ciclobús.”

Ciclobús este cea mai scurtă rută de transport public din insulă

Ciclobús este cea mai scurtă rută de transport public din insulă, acoperind 3 kilometri în aproximativ 15 minute.

După îmbarcarea de lângă Tunelul Golfului Havana, în Havana Veche, pasagerii traversează întunericul pasajului subacvatic, într-o călătorie zgomotoasă. La ieșire ajung în estul orașului Havana, o zonă rezidențială extinsă unde locuiesc sute de mii de oameni. Alternativa rutieră ocolește însă golful și înseamnă un traseu de 16 kilometri prin zone industriale slab asfaltate și puțin populate.

Tariful pentru Ciclobús este între 2 și 5 pesos cubanezi, în funcție de vehiculul transportat, o sumă infimă pe piața informală. În schimb, o cursă cu taxiul comun din estul orașului, care trece prin tunel, costă aproximativ 1.000 de pesos cubanezi (circa 2 dolari), în condițiile în care salariul mediu lunar este în jur de 7.000 de pesos (aproximativ 14 dolari).

Ciclobús a apărut în anii ’90

Deținut de compania de transport de stat din Havana, Ciclobús a apărut în anii ’90, în așa-numita „Perioadă Specială”, criza provocată de prăbușirea Uniunii Sovietice, când insula a rămas izolată economic, iar Fidel Castro a distribuit biciclete fabricate în China populației.

În timp, serviciul și-a pierdut din popularitate, pe măsură ce oamenii au trecut la autobuze obișnuite sau taxiuri comune. Însă acum revine în prim-plan, pe fondul penuriei de combustibil, care obligă tot mai mulți cubanezi să folosească biciclete, triciclete electrice și scutere pentru deplasările zilnice.

„Majoritatea locurilor de muncă sunt în cealaltă parte a orașului și de aceea trebuie să trecem pe aici”, a spus Bárbaro Cabral, profesor de sport în vârstă de 32 de ani, strângându-și bicicleta în timp ce Ciclobús se umple de pasageri.

Ştiri video recomandate
×
Etichete: autobuz Cuba Havana

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

x close