Românul căutat de autoritățile americane după ce ar fi lovit mortal cu mașina un pieton și apoi a fugit de la locul accidentului a fost găsit patru ani mai târziu într-o închisoare din Germania, relatează CBS News. Bărbatul, care acum are 25 de ani, ar avea dublă cetățenie româno-irlandeză și ar avea conexiuni cu crima organizată. Florin Stoian a fost extrădat de Germania în Statele Unite și procesul său a început la New York. Acesta le-a spus reporterilor că a fugit de frică pentru că era ilegal în SUA.
Autoritățile Statelor Unite l-au urmărit timp de patru ani pe Florin Stoian prin mai multe țări și continente înainte să-l găsească într-un penitenciar din Germania. Acum, el s-a întors în New York pentru a răspunde în fața legii.
Acuzațiile împotriva românului
Românul este acuzat că la data de 14 august 2022 a lovit mortal cu mașina un bărbat de 74 de ani și apoi a fugit de la locul accidentului.
Americanul Be Tran a fost lovit de un BMW negru în timp ce traversa strada la intersecția Myrtle Avenue cu Hancock Street, în Ridgewood, un cartier din Queens. Șoferul a fugit, iar Tran a fost declarat decedat la fața locului.
După accident, procurorii susțin că suspectul a parcat mașina în apropiere, iar după câteva ore s-a întors și i-a dat foc pentru a distruge urmele accidentului. Mașina a explodat, provocând incendii și altor mașini și locuințe din zonă. Poliția spune că nimeni altcineva nu a fost rănit, iar mașina ar fi fost închiriată sub un nume fals.
Familia lui Tran a declarat anterior pentru CBS News New York că bărbatul tocmai își terminase ultima livrare DoorDash și se îndrepta spre casă să-și hrănească câinele când a fost ucis.
„Acest inculpat, evident, nu a avut niciun gând de a ajuta victima, niciun gând față de familia pe care o lasă în urmă și niciun gând să își asume consecințele faptelor sale. În schimb, s-a gândit doar la el însuși și a fugit ca un laș,” a spus locotenentul Jag Singh de la NYPD.
Poliția americană a reușit să-l localizeze pe Stoian în Michigan, după ce a folosit mai multe carduri de credit furate, dar românul a reușit să scape de arestare. Mai târziu, autoritățile l-au localizat în Canada, Irlanda și Olanda, dar tot timpul cu alte pseudonime.
Surse din poliție spun că Stoian, care ar fi și cetățean irlandez, ar fi implicat în crima organizată.
În timp ce fugea de justiția din SUA, Stoian a fost arestat în Germania pentru furt de buzunare și era în închisoare acolo sub numele Slaco Razmias. Acolo i-au dat de urmă și autoritățile din SUA, care au cerut extrădarea lui. Germania a acceptat și românul a fost trimis înapoi în New York pentru a fi judecat.
„Mi-a fost frică”
Înainte ca avocatul său să ajungă, Stoian a vorbit cu reporterii în fața instanței înainte de proces. „A fost un accident. Nu am vrut să se întâmple. Îmi pare rău pentru familia lui. Mi-a fost frică pentru că am familie. Eram ilegal în Statele Unite, așa că de aceea a trebuit să fug.,” a spus el.
Odată ajuns în sala de judecată, el a pledat nevinovat pentru acuzațiile care includ ucidere din culpă, omor prin neglijență criminală și incendiere.
„Încă se investighează...așa că fără comentarii,” a spus avocatul său, Ralph Franco.
Familia lui Tran a fost prezentă în sala de judecată, dar a refuzat să facă declarații ulterior.
Stoian rămâne în arestul poliției. Următoarea sa dată în instanță este 2 aprilie.