O eventuală reluare a dialogului dintre Uniunea Europeană şi preşedintele rus Vladimir Putin, idee evocată recent de preşedintele francez Emmanuel Macron şi de premierul italian Giorgia Meloni, nu se află, în acest moment, pe agenda oficială, a declarat, luni, o purtătoare de cuvânt a Comisiei Europene, citată de AFP, relatează Agerpres.
„Nu suntem încă acolo”, a afirmat Paula Pinho, purtătoare de cuvânt a Comisiei, întrebată despre posibilitatea unor astfel de discuţii.
„Dar, la un moment dat, sperăm că vor exista astfel de discuţii care vor permite în sfârşit să se ajungă la pace în Ucraina”, a adăugat ea.
„Din nefericire, nu vedem niciun semn care să indice faptul că preşedintele Putin se angajează în astfel de discuţii”, a mai spus reprezentanta Comisiei Europene.
Atât Emmanuel Macron, cât şi Giorgia Meloni au susţinut, în declaraţii recente, că reluarea dialogului cu liderul de la Kremlin ar putea fi utilă. În acest context, şefa guvernului italian a sugerat numirea unui emisar special al Uniunii Europene pentru Ucraina.
În opinia Giorgiei Meloni, această soluţie „ar permite de a face sinteza, de a vorbi pe o singură voce”, în condiţiile în care, „de la debutul negocierilor, vorbesc voci numeroase, există formate numeroase”.
Întrebată despre propunerea avansată de Roma, purtătoarea de cuvânt a Comisiei Europene a refuzat orice „speculaţie” pe acest subiect.