Antena 3 CNN Externe Peter Magyar îl demite, luni, pe președintele-„marionetă” al lui Viktor Orban

Peter Magyar îl demite, luni, pe președintele-„marionetă” al lui Viktor Orban

Adrian Dumitru
1 minut de citit Publicat la 12:35 13 Iul 2026 Modificat la 12:35 13 Iul 2026
Tamas Sulyok îi strânge mâna lui Peter Magyar
Foto: Profimedia Images

Parlamentul Ungariei urmează să aprobe, luni, un amendament constituţional propus de guvernul premierului Peter Magyar pentru a-l înlătura pe preşedintele Tamas Sulyok, despre care Magyar susţine că este o „marionetă” a fostului premier, Viktor Orban, relatează Reuters, citată de Agerpres.

Actul normativ face parte din eforturile noului premier de a demonta redutele puterii lui Orban, demers pentru care a primit un mandat puternic din partea alegătorilor. Preşedintele ungar are doar prerogative limitate de a bloca legi prin veto sau de a solicita revizuirea acestora, însă reprezintă un personaj politic simbolic importantă.

Partidul lui Magyar, Tisza, deţine o supermajoritate în parlament, ceea ce îi permite să modifice constituţia şi să anuleze schimbările operate de Orban, despre care susţine că au subminat democraţia. Guvernul lui Magyar a acţionat rapid, suspendând săptămâna trecută emisiunile de ştiri ale televiziunii şi radioului publice, în cadrul unei reforme menite să asigure independenţa mass-mediei publice.

Sâmbătă, într-o postare pe Facebook, premierul ungar a anunţat că parlamentul va aproba luni amendamentul constituţional pentru înlăturarea lui Sulyok, iar dacă acesta din urmă nu promulgă actul normativ în termen de cinci zile, va fi iniţiată o procedură de suspendare din funcţie.

Sulyok, care a activat timp de 10 ani ca judecător al Curţii Constituţionale înainte ca parlamentul să-l numească preşedinte în 2024, a declarat că nu are nicio agendă politică.

Preşedintele s-a opus amendamentului, solicitând o evaluare din partea Comisiei de la Veneţia - un organism consultativ al Consiliului Europei specializat în drepturile omului, care analizează dacă modificările constituţionale sunt democratice. Comisia de la Veneţia a refuzat să comenteze.

Joia trecută, partidul Fidesz al lui Orban a organizat un protest în sprijinul lui Sulyok. Orban nu a participat la eveniment.

Magyar, al cărui guvern plănuieşte o reformă constituţională în această toamnă, urma să se adreseze parlamentului la ora locală 13:00, înainte de votul asupra proiectului de lege, care limitează și mandatele parlamentarilor la 12 ani. Proiectul precizează că scopul este asigurarea „premiselor pentru restabilirea democraţiei constituţionale”.

Amendamentul ar pune capăt imediat mandatului lui Sulyok, invocând „pierderea gravă a încrederii” societăţii în persoana sa. Parlamentul ar urma să aleagă un nou preşedinte până la intrarea în vigoare a unei noi constituţii sau pentru o perioadă de maximum cinci ani.

×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

x close