Antena 3 CNN Cupa Mondială 2026 Semifinalele Cupei Mondiale 2026. Totul despre meciurile Franța - Spania și Anglia - Argentina

Semifinalele Cupei Mondiale 2026. Totul despre meciurile Franța - Spania și Anglia - Argentina

Andrei Paraschiv
7 minute de citit Publicat la 13:13 13 Iul 2026 Modificat la 13:13 13 Iul 2026
anglia cupa mondiala 2026
Anglia întâlnește Argentina în semifinalele Cupei Mondiale 2026. Foto: Getty Images

Semifinalele Cupei Mondiale 2026 încep, marți, cu meciul dintre Franța și Spania, urmând apoi să se dispute și Anglia - Argentina. Astfel, cea mai prestigioasă competiție din lumea fotbalului urmează, după cele două meciuri, să ajungă în ultima fază: bătălia finală pentru trofeu, pe 19 iulie.

Cupa Mondială 2026, prima ediție cu 104 meciuri a celei mai prestigioase competiții din lumea fotbalului, se apropie de final. Cupa Mondială 2026 se vede în direct în universul Antena, prin Antena 1, Antena 3 CNN și pe Antena PLAY.

Când se joacă semifinalele Cupei Mondiale 2026

Franța s-a calificat prima în semifinale competiției, după ce a învins Marocul cu 2 la 0. Kylian Mbappe (60) şi Ousmane Dembele (66), au marcat pentru „Les Bleus”, iar Mbappe a ratat şi un penalty în minutul 28.

Adversara Franței din semifinale este Spania, care a învins echipa Belgiei, cu 2-1. Spania a marcat prin  Fabian Ruiz (30) și Mikel Merino (88), în timp ce Belgia a înscris prin Charles De Ketelaere (44).

Astfel, prima semifinală, Franța - Spania, va avea loc pe 14 iulie, de la ora 22 (Ora României).

În cea de a doua semifinală, Anglia a reușit să se califice după ce a învins Norvegia tot cu 2 la 1, prin Jude Bellingham (45+1 și 99). Norbegia a reușit să înscrie doar prin Andreas Schjelderup (36). Norvegienii au avut și un gol anulat în minutul 55 din cauza unui fault. 

Adversara Angliei este Argentina, care a învis selecționata Elveției cu 3 la 1. Alexis Mac Allister (10), Julian Alvarez (112) şi Lautaro Martinez (120+1) au marcat pentru actualii Campioni Mondiali în exercițiu, în timp ce Dan Ndoye (67) a reușit să marcheze unicul gol al Elveției.

Astfel, cea de a doua semifinală, Anglia - Argentina, se va juca pe 15 iulie, de la ora 22 (Ora României).

Jucătorii care merită urmăriți în semifinale

Franța - Spania

Având în vedere că sunt două dintre cele mai puternice echipe din Europa, acest meci are toate ingredientele pentru a deveni un clasic al Cupei Mondiale 2026, scrie BBC News.

Kylian Mbappé a dominat din nou meciurile, Franța învingând Marocul cu 2-0 și ajungând în semifinale, ducând numărul său de goluri marcate la 8 în acest turneu și fiind la doar unul în spatele lui Lionel Messi în cursa pentru a deveni cel mai bun marcator din toate timpurile al Cupei Mondiale.

Însă cea mai mare forță a Franței este calitatea sa pe teren, Ousmane Dembélé obținând victoria în sferturile de finală și ducându-și propriul bilanț la cinci goluri.

Michael Olise este „arhitectul” echipei lui Didier Deschamps, după ce a oferit cinci pase decisive.

Această profunzime s-ar putea dovedi vitală pentru Franța, care a fost învinsă de Spania cu 2-1 în semifinalele EURO 2024.

Totuși, există sentimentul că Spania nu a oferit „cel mai bun joc” până acum, acest lucru urmând să aibă loc în semifinalele Cupei Mondiale 2026.

Vedeta naționalei, Lamine Yamal, încă nu și-a făcut simțită prezența cu adevărat la Cupa Mondială. Extrema Barcelonei a marcat o singură dată, împotriva Arabiei Saudite în faza grupelor.

Mikel Oyarzabal, marcatorul a patru goluri, nu a mai reușit să înscrie în ultimele două meciuri, așa că echipa lui Luis de la Fuente a avut nevoie de o intervenție târzie a rezervei Mikel Merino pentru a trece de Portugalia și Belgia în optimi și sferturi.

Dorind să-și consolideze triumful din 2010, Spania speră ca Yamal, care va împlini 19 ani chiar înainte de meci, să ofere o performanță care să-i justifice talentul.

Franța va juca cea de a opta semifinală a unei Cupei Mondiale, egalând Brazilia, doar Germania (12) jucând mai multe.

Spania se află în cea mai lungă serie de meciuri fără înfrângere din istoria sa: 36 de meciuri de la înfrângerea cu 1-0 în fața Columbiei în martie 2024. A câștigat 27 de meciuri și a remizat nouă în această perioadă.

Aceasta va fi doar a doua întâlnire la Cupa Mondială dintre cele două echipe. „Les Blues” au câștigat cu 3-1 când s-au întâlnit în optimile de finală din 2006.

Anglia - Argentina

Aceasta va fi a doua semifinală a Angliei la Cupa Mondială din 2018. Totuși campioana mondială în exercițiu, Argentina, stă în calea visului englezilor de a ajunge în finală pentru prima dată în ultimii 60 de ani.

Meciul va fi plin de pasiune și rivalitate, deoarece are loc la 40 de ani după ce Diego Maradona aproape a eliminat, de unul singur, Anglia din sferturile de finală din Mexic.

Lionel Messi nu a mai înfruntat niciodată Anglia. Messi, care a devenit cel mai bun marcator din istoria Cupei Mondiale în acest turneu, conduce în prezent cursa pentru „Gheata de Aur” alături de francezul Kylian Mbappé, ambii cu câte opt goluri marcate.

Însă Anglia are propriul său număr 10 emblematic: Jude Bellingham. El a marcat de două ori în fiecare dintre ultimele două meciuri eliminatorii, fiind primul jucător care a reușit o astfel de performanță de la Maradona în 1986, în timp ce căpitanul Harry Kane este la egalitate cu coechipierul său: șase goluri marcate până acum în această vară.

Niciuna dintre țări nu a fost cu adevărat la apogeul său până acum în această Cupă Mondială, luptând și obținând victorii în fazele eliminatorii pentru a ajunge aici.

Anglia a ajuns în semifinale în patru turnee majore din 2018. „Cei Trei Lei” au câștigat patru meciuri consecutive la Cupa Mondială, cea mai lungă serie de victorii într-o singură ediție din 1966 încoace.

Tuchel este doar al doilea manager al Angliei care a rămas neînvins în primele sale șase meciuri la Cupa Mondială. Precedentul a fost Alf Ramsey în 1966, care a avut exact același palmares după șase meciuri (cinci victorii, unul egal).

Argentina a ajuns în semifinalele Cupei Mondiale pentru a treia oară în ultimele patru ediții: 2014, 2022, 2026. Înainte de 2014, nu mai ajunsese în semifinale din 1990.

Stadioanele alese de organizatori

Semifinala dintre Franța și Spania se va juca pe AT&T Stadium, în Dallas.

AT&T Stadium este cunoscut pentru tabela imensă de aproximativ 49 de metri. Ecranele, unele dintre cele mai mari din lume, cântăresc peste 540 de tone şi au costat peste 40 de milioane de dolari, mai mult practic decât vechea arenă a celor de la Dallas Cowboys, echipa din NFL care joacă meciurile de acasă pe AT&T. 

Cu o capacitate de 94 de mii locuri, este arena care va primi cei mai mulţi fani la acest mondial. Pe arena inaugurată în 2009 au avut loc deja mai multe evenimente importante în istoria sportului. Inclusiv Superbowl a ajuns aici în 2011, atunci când Green Bay Packers a revendicat trofeul în faţa a peste 100 de mii de fani. S-a jucat şi fotbal pe AT&T. 

Foto: Getty Images

De partea cealaltă, Anglia - Argentina se va juca pe Mercedes-Benz Stadium (Atlanta Stadium).

Stadionul din Georgia a fost inaugurat în 2017 şi are o capacitate impresionantă de peste 75 de mii de locuri. Ridicarea lui a costat peste 1,6 miliarde de dolari. Este una dintre cele mai prietenoase arene cu mediul din lume, iar deasupra terenului are un ecran circular de 360 de grade.

Este o arenă construită special pentru cele mai mari şi spectaculoase competiţii sportive. În 2019 a găzduit Super Bowl 53, iar în 2028 va găzdui Super Bowl 62. De-a lungul anilor şi sportul rege a acaparat Atlanta. În 2018 a găzduit finala MLS Cup. Echipa locală, Atlanta United, a câştigat trofeul în faţa a peste 73 de mii de fani, record de audienţă ce rămâne încă în picioare.

Ulterior, în 2024, Atlanta Stadium a găzduit meciul de deschidere al Copa America, victoria Argentinei împotriva Canadei.

Foto: Getty Images

Cât costă biletele la semifinalele CM 2026

Potrivit publicaţiei americane The Dallas Morning News, prețurile celor mai ieftine bilete la semifinala care va avea loc pe stadionul Dallas, au scăzut cu 60% de când Statele Unite au pierdut în optimile de finală.

Vestea proastă, însă, este că cel mai ieftin bilet „second-hand” costă în continuare peste 1.600 de dolari, potrivit platformei de bilete StubHub.

Prețul este aproape la fel de mare ca la oricare dintre celelalte opt meciuri de la Cupa Mondială.

Înainte ca SUA să părăsească turneul după înfrângerea în fața Belgiei la Seattle, prețul cerut pentru semifinală crescuse vertiginos la aproximativ 4.000 de dolari, fanii așteptând cu nerăbdare perspectiva unui meci SUA-Franța.

Fanii care au câștigat la loteria biletelor FIFA cu luni în urmă au avut șansa de a cumpăra bilete la un preț fix. Acum, odată cu meciul din semifinală programat pentru marți, fanii se confruntă cu o piață a biletelor mult diferită. Prețurile cerute din resale rămân foarte mari, chiar și după eliminarea SUA.

Și la Anglia - Spania, situația este asemănătoare. Publicația sportivă GOAL scrie că prețul oficial al biletelor pentru semifinale este de situat între 930 și 3,295 de dolari, în timp ce prețurile biletelor „second-hand” pornesc de la 1,500 de dolari și pot ajunge chiar până la 9,500. 

×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

x close