ACTUALIZARE 13:46. Ministrul de interne şi pentru securitate publică din Benin, Alassane Seidou, a anunţat că tentativa de lovitură de stat a unui grup de militari a eşuat, informează agenţiile internaţionale de presă, citate de Agerpres.
„În primele ore ale zilei de duminică, 7 decembrie 2025, un mic grup de soldaţi s-a revoltat cu scopul de a destabiliza statul şi instituţiile sale.
Confruntat cu această situaţie, poporul beninez şi liderii săi, fideli jurământului depus, şi-au menţinut angajamentul faţă de Republică", a declarat Seidou într-un scurt mesaj difuzat la televiziunea publică.
„Răspunsul lor le-a permis să menţină controlul situaţiei şi să dejoace tentativa”, a mai afirmat el.
Ministrul de externe, Olushegun Adjadi Bakari, declarase, anterior, pentru Reuters, că „un mic grup” de soldaţi a încercat să răstoarne guvernul, dar că forţele loiale preşedintelui Patrice Talon depuneau eforturi pentru a restabili ordinea.
--
ştirea iniţială:
Reprezentanţii armatei din ţara vest-africană Benin au anunţat, la televiziunea naţională, că au preluat puterea politică şi că l-au demis pe preşedintele Patrice Talon, relatează BBC.
Conform ambasadei franceze din Benin, focuri de armă s-au auzit în apropierea reşedinţei prezidenţiale. Soldaţii au anunţat, la televiziune, suspendarea constituţiei şi închiderea graniţelor şi spaţiului aerian.
Conform acestora, ţara va fi condusă „provizoriu” de locotenent-colonelul Tigri Pascal, printr-un „consiliu militar de tranziţie”.
‼️?‼️Urgent-vers Coup d'Etat au Bénin ? : Des tirs à balles réelles ont retenti à 7h10 dans les environs de la Présidence, créant un climat de psychose parmi la population avoisinante. Quelques blessés auraient été signalés du côté de l’armée. Pour l'instant, l'armée déclare… pic.twitter.com/rUqmsRM6NH
— Reporter.cd (@Reportercd1) December 7, 2025
Soldaţii au justificat lovitura de stat spunând că nu sunt de acord cu felul în care a fost administrată ţara de preşedintele Talon. Patrice Talon, în vârstă de 67 de ani, urma să-şi încheie mandatul în 2026, iar noi alegeri erau programate pentru luna aprilie.
Talon, un afacerist cunoscut după porecla „regele bumbacului”, a ajuns la putere după ce a câştigat alegerile din 2016 şi după ce a fost reales în 2021. El promisese că nu va candida pentru un nou mandat şi îşi numise deja un „succesor”.
Lovitura de stat din Benin vine la puţin peste o săptămână după ce o altă ţară vest-africană - Guineea-Bissau - a trecut printr-un episod similar. Umaro Sissoco Embalos a fost dat jos de la putere tot de armată. Loviturile de stat militare au devenit tot mai frecvente în regiune în ultimii ani - Burkina Faso, Guineea, Mali şi Niger sunt toate conduse de guverne militare.









