Cutremurul devastator cu magnitudinea 9, care a lovit Japonia în 11 martie 2011, a provocat nu doar distrugeri uriașe, ci și o mișcare permanentă a solului. La aproximativ 15 minute după declanșarea seismului, produs la ora locală 14:46, aproape întreaga țară s-a deplasat spre est, arată măsurătorile realizate de stațiile GPS, scrie CNN.
Deplasarea a fost foarte mică, de doar 5-6 milimetri, dar a rămas permanentă. La momentul respectiv, fenomenul a trecut aproape neobservat sau a fost considerat o posibilă eroare în date. Sunyoung Park, geofiziciană la Universitatea din Chicago, a bănuit însă că semnalele înregistrate indicau ceva real. Potrivit unui nou studiu, mișcarea solului a fost un fenomen seismic "extraordinar", care nu mai fusese documentat până acum.
"Ceea ce a fost neobișnuit la această mișcare este că, practic, întreaga Japonie s-a deplasat aproape uniform în același timp", a spus Park, care a condus cercetarea.
Ea a explicat că fenomenul a afectat Japonia continentală, de la Hokkaido până la Kyushu, pe o distanță de aproximativ 3.000 de kilometri. Deplasarea nu s-a produs în același moment cu seismul principal și a avut loc înainte de apariția unor replici importante.
După ani de analiză a datelor GPS și seismice, Park și colegii ei au ajuns la concluzia că undele generate de cutremur au coborât până la nucleul Pământului, apoi s-au întors spre scoarță. Această revenire ar fi provocat deplasarea a patru plăci tectonice majore. Seismologii știau deja că undele produse de cutremure puternice pot traversa adâncimea planetei și se pot reflecta de nucleul extern al Pământului, format din metal lichid. Până acum, însă, se credea că energia acestor unde se pierde înainte să mai poată influența scoarța terestră.
"Faptul că o undă care coboară atât de adânc poate declanșa un asemenea eveniment este ceva nou. Iar acest caz este cu atât mai neobișnuit cu cât s-a produs pe o zonă foarte mare", a explicat Park.
FOTO: CNN
Cutremurele pot provoca mișcări puternice ale terenului, pot rupe solul și pot deplasa regiuni întinse cu câțiva centimetri. De obicei, însă, aceste efecte sunt mai locale. Fenomenul observat de Park și de echipa sa a fost diferit, pentru că a afectat o mare parte a Japoniei.
Goran Ekstrom, geofizician la Universitatea Columbia, a spus că, în timpul cutremurului din 2011, cele două plăci tectonice care se mișcau una pe lângă cealaltă sub Japonia s-au deplasat cu aproximativ 10 metri.
"Această mișcare rapidă a provocat zguduirea solului și tsunami-ul. Tot ea a făcut ca întreaga insulă Honshu să se deplaseze spre est cu aproximativ 20 de centimetri", a spus Ekstrom, care nu a participat la studiu, referindu-se la cea mai mare insulă a Japoniei.
Deplasarea descoperită de Park și colegii ei a fost mult mai mică, dar este importantă pentru că s-a produs pe o suprafață foarte mare. Cercetătorii spun că este cea mai extinsă mișcare de acest fel înregistrată vreodată și că a eliberat o cantitate de energie comparabilă cu cea a unui cutremur cu magnitudinea 7,5, potrivit unui comunicat de presă.
Un nou risc seismic
Cutremurul din martie 2011, produs la 372 de kilometri nord-est de Tokyo, a fost cel mai puternic seism înregistrat vreodată în Japonia. El a declanșat un tsunami uriaș, a provocat o criză nucleară și a dus la moartea a aproximativ 20.000 de oameni. Park spune că autoritățile ar trebui să ia în calcul această sursă de risc seismic, necunoscută până acum.
Spre deosebire de replici, care nu pot fi prezise cu precizie, traseul unei unde seismice până la nucleul Pământului și înapoi durează aproximativ 15 minute. Distanța parcursă este de circa 5.800 de kilometri. Asta înseamnă că un astfel de fenomen ar putea fi anticipat, iar autoritățile ar putea avea un scurt interval de timp pentru pregătire. Totuși, pentru că energia s-a răspândit pe o zonă foarte mare, mișcarea ar fi fost simțită mai slab și ar fi provocat mai puține pagube decât un cutremur obișnuit cu magnitudinea 7,5, în care energia este concentrată într-o regiune mai restrânsă.
"Chiar dacă ar fi existat pagube, probabil ar fi fost foarte greu să fie deosebite de cele provocate de cutremurul principal și de replicile care au urmat", a spus Park.
Deplasarea din 2011, produsă de unda seismică ajunsă până la nucleu și întoarsă spre suprafață, a cuprins zonele în care se întâlnesc plăcile tectonice Pacifică și Ohotsk, precum și granița dintre plăcile Mării Filipinelor și Eurasiatică. Plăcile tectonice sunt bucăți uriașe din scoarța solidă a Pământului, care se mișcă lent, dar continuu.
Potrivit lui Park, zguduitura puternică produsă de cutremurul inițial ar fi putut pregăti terenul pentru efectul undei revenite din adâncul Pământului. Aceasta ar fi reactivat falia din zona seismului principal și ar fi declanșat mișcări și la intersecții mai îndepărtate dintre plăcile tectonice.
Japonia are o rețea "magnifică" de stații seismice și de monitorizare prin satelit, ceea ce a făcut posibilă înregistrarea unui astfel de eveniment, a spus Vedran Lekić, profesor la Departamentul de științe geologice, de mediu și planetare al Universității din Maryland. El a adăugat că este posibil ca "acest tip de fenomen să se producă și în alte regiuni mai slab monitorizate, unde nu poate fi documentat clar".
Park și colegii ei au analizat și alte posibile explicații pentru deplasarea Japoniei spre est, inclusiv o alunecare de teren submarină. Ei au concluzionat însă că un astfel de eveniment ar fi avut efecte mult mai locale.
Dacă interpretarea datelor este corectă, cercetarea este "foarte importantă", a spus Amanda Thomas, geofiziciană la Universitatea California, Davis, care nu a participat la studiu. "Concluzia mai largă a studiului este că marile cutremure pot continua să influențeze sistemele de falii în moduri neașteptate, timp de mai multe minute după ruptura principală. Nu este vorba doar despre replici, ci și despre unde seismice care ajung mai târziu", a spus ea. "Încă nu înțelegem pe deplin cum funcționează faliile, iar acest tip de observație ne oferă încă o piesă din puzzle."
Ştiri video recomandate
