Antena 3 CNN Politică Surse: Întâlnirea de la Cotroceni a fost extrem de tensionată. Nicușor Dan a plecat nervos din sală și acuză public PNL pentru blocaj

Surse: Întâlnirea de la Cotroceni a fost extrem de tensionată. Nicușor Dan a plecat nervos din sală și acuză public PNL pentru blocaj

Georgiana Marina, Adriana Duţulescu, 44 minute de citit Publicat la 10:01 23 Iun 2026 Modificat la 10:46 27 Iun 2026
nicusor dan
Președintele României, Nicușor Dan. Foto: Hepta
79 Update-uri
Afișează

Siegfried Mureşan: Singurii care au motiv să se teamă de alegeri anticipate sunt politicienii din PSD

27 Iun

Vicepreşedintele PNL Siegfried Mureşan, propus de PNL, USR şi UDMR pentru funcţia de prim-ministru, consideră că singurii care au motiv să se teamă de alegeri anticipate sunt social-democraţii şi a reiterat că liberalii nu vor vota un Guvern PSD.

''Cea mai mare răzgândire pe care o vedem zilele acestea vine de la domnul Grindeanu: de două luni s-a ferit să fie prim-ministru, acum dintr-odată îşi doreşte. Speră că îl vom vota de teama alegerilor anticipate. Nu o vom face, iar singurii care au motiv să se teamă de alegeri anticipate sunt politicienii din PSD, care, sub conducerea strălucită a domnului Grindeanu, au ajuns de la 23% la 13%'', a scris Mureşan, sâmbătă, pe Facebook, preluat şi de Agerpres.

Preşedintele Nicuşor Dan a transmis vineri că partidele au revenit la "blocajul politic", după ce PNL se angajase să voteze un Guvern minoritar PSD, însă ulterior şi-a schimbat poziţia. 

PNL: Nu acceptăm lecţii despre responsabilitate de la cei care au aruncat România în criză

26 Iun

PSD vrea puterea, controlul şi accesul la resurse, dar fără responsabilitatea guvernării, iar PNL nu acceptă lecţii despre responsabilitate de la cei care au aruncat România în criză, susţin reprezentanţii Partidului Naţional Liberal într-un comunicat de presă.

Aceştia consideră că social-democraţii sunt "ultimul partid care poate vorbi despre stabilitate sau responsabilitate publică" şi amintesc că PSD, alături de AUR, "au dărâmat un guvern stabil şi funcţional, nu din grijă pentru români, ci pentru că acel guvern devenise o ameninţare reală pentru reţelele lor de influenţă şi privilegiile construite în ani de clientelism".

"PSD nu a putut accepta ideea unui prim-ministru necontrolat de el. În loc să respecte regulile unei coaliţii asumate, a ales destabilizarea. A orchestrat un puci politic, mizând pe subordonarea sau ruperea PNL. A fost un calcul cinic şi toxic, care a eşuat. PSD a încălcat fără ezitare protocolul coaliţiei semnat acum un an. A rupt înţelegerea şi a dărâmat guvernul exact în perioada în care PNL se afla la conducerea executivului, cu aproape un an înainte de termenul stabilit pentru rotaţie. Cu alte cuvinte, PSD a demonstrat că pentru ei semnătura pe un acord nu valorează nimic atunci când interesul de partid cere altceva", transmit liberalii în comunicatul de presă postat, vineri seară, pe pagina de Facebook a formaţiunii.

Potrivit sursei citate, PSD vrea decizie fără răspundere şi "se ascunde în spatele unor intermediari şi al unor trădări politice convenabile".

"PSD vrea puterea, controlul şi accesul la resurse, dar fără responsabilitatea guvernării. Vrea influenţă fără asumare. Vrea decizie fără răspundere. De aceea se ascunde în spatele unor intermediari şi al unor trădări politice convenabile. De 50 de zile, de când a dărâmat guvernul prin moţiune de cenzură, PSD refuză să îşi asume guvernarea. În schimb, a preferat să prelungească blocajul şi să adâncească instabilitatea. Au provocat criza, apoi s-au prefăcut că vin cu soluţii", afirmă reprezentanţii PNL.

Ei susţin că PSD este izolat în raport cu partidele pro-europene, nu are capacitatea de a construi parteneriate solide şi nici forţa parlamentară de a pretinde că poate dicta singur direcţia ţării, iar PNL, USR şi UDMR au împreună o reprezentare parlamentară mai puternică.

"Mai mult, tot PSD a blocat din primul moment orice discuţie serioasă. A venit la masă cu pretenţia absurdă de a primi susţinerea partidelor pro-europene fără condiţii, fără negocieri reale şi fără asumarea unui acord clar. Cu alte cuvinte, a cerut încredere fără garanţii şi putere fără responsabilitate. România are nevoie de seriozitate, predictibilitate şi parteneri care respectă cuvântul dat. Nu de jocuri de culise, şantaj politic şi calcule de partid făcute pe spatele românilor", se mai afirmă în comunicatul PNL.

Bolojan: „PNL nu a promis un cec în alb pentru domnul Grindeanu”

26 Iun

Ilie Bolojan a transmis un mesaj, vineri, pe Facebook, prin care spune că „PNL nu a promis un cec în alb pentru domnul Grindeanu, ci un acord politic în baza căruia se poate lua în considerare o decizie cu privire la învestirea unui guvern”.

„Astăzi, Partidul Național Liberal și-a prezentat soluția pentru a avea un nou guvern.

1. Împreună cu USR și UDMR, l-am propus pe Siegfried Mureșan premier. Un om cu mare experiență în fonduri europene și bugete. Nu a fost agreat în discuția din această seară de la Palatul Cotroceni.

2. Am decis că nu vom accepta să-l susținem necondiționat ca premier pe Sorin Grindeanu. Și asta am spus clar, explicând și de ce. N-a convenit.

PNL nu a promis un cec în alb pentru domnul Grindeanu, ci un acord politic în baza căruia se poate lua în considerare o decizie cu privire la învestirea unui guvern. Nu am ajuns la un acord.

Or, am constatat că domnul Grindeanu nu vrea decât un cec în alb. Ne-am mai fript. Și am înțeles că nici în politică nu se dau cecuri fără acoperire.

PNL nu blochează. PNL rămâne consecvent. Nu vrem să fie dată țara pe mâna oricui și în orice condiții, cu voturile noastre. Asta deranjează”, a scris Bolojan.



Grindeanu vorbește deschis despre alegeri anticipate: „Le transmitem curajoșilor din PNL și USR că nu ne temem de votul cetățenilor”

26 Iun

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a scris vineri pe Facebook că „PSD a fost mereu constructiv în ceea ce privește găsirea unei soluții pentru ca România să aibă un guvern cu puteri depline”. În plus, el i-a transmis și un mesaj dur lui Ilie Bolojan: „Vin agențiile de rating. Ar fi bine să înveți engleză până atunci”.

„PSD a fost mereu constructiv în ceea ce privește găsirea unei soluții pentru ca România să aibă un guvern cu puteri depline. A venit momentul ca celelalte partide așa-zis pro-occidentale să spună dacă doresc cu adevărat să formeze o majoritate sau preferă să prelungească criza politică.

PSD nu va participa la o spirală nesfârșită a condițiilor ce se schimbă în permanență, apoi să fim încontinuu mințiți, stând la masă cu președintele României.

PNL-USR-UDMR urmăresc doar să amâne o decizie politică pentru a rămâne pe funcții și privilegii.

Factual:

1.⁠ ⁠PSD a avut aceeași poziție de la bun început. Am urmărit formarea unui guvern stabil și funcțional.

2.⁠ ⁠PSD a făcut concesii importante pe parcursul celor 50 de zile. Am acceptat inclusiv varianta unui prim-ministru din partea unui partid clasat după PSD la alegeri.

3.⁠ ⁠Despre rotative. În acordul politic anterior PNL a exercitat deja prima parte a rotației la conducerea Guvernului. Nu există niciun argument de echitate care să justifice reluarea acestui mecanism de la început.

4.⁠ ⁠PSD nu acceptă să ofere doar voturile. Nu există guvernare fără asumarea responsabilității. Nu vom susține formule în care alții conduc iar PSD este chemat doar să sprijine măsuri care nu țin cont de impactul socio-economic.

5.⁠ ⁠PSD este pregătit să guverneze. Avem un program clar, un acord politic respectat și o majoritate stabilă. Ceilalți poate vor doar să guverneze încă două luni ca interimari.

6.⁠ ⁠ PSD consideră că spațiul compromisului este epuizat. Dacă ceilalți parteneri nu doresc această formulă, trebuie să o spună deschis. Nu este util să prelungim negocieri fără perspectivă.

7.⁠ PSD consideră că există soluții clare, constituționale. Ori există o majoritate care își asumă guvernarea, ori trebuie să acceptăm că actualul Parlament nu mai poate genera o formulă stabilă.

8.⁠ PSD are o ⁠datorie față de românii care ne-au ales. Am făcut concesii importante, unele dificile pentru propriul nostru electorat. Nu putem cere membrilor și votanților noștri noi concesii.

Concluzie: PSD nu mai înaintează o altă propunere.

De aceea, le transmitem curajoșilor din PNL și USR că nu ne temem de votul cetățenilor.

Foamea voastră de funcții are o limită: nu putem prelungi la nesfârșit o incertitudine care afectează România!

P.S. Ilie Bolojan, vin agențiile de rating! Ar fi bine să înveți engleză până atunci”, a scris Sorin Grindeanu.

George Simion cere ca AUR să intre la guvernare, după blocajul de la Cotroceni: Nicușor Dan trebuie suspendat dacă nu se conformează

26 Iun

George Simion cere ca AUR să intre la guvernare și afirmă că Președintele Nicușor Dan trebuie suspendat „dacă nu se conformează”.

„AUR la guvernare! E singura soluţie! Dacă nu se conformează Nicuşor Dan, el trebuie suspendat", a scris Simion, vineri, pe Facebook.

Siegfried Mureșan, după eșecul de la Cotroceni: PNL nu îl va vota pe Sorin Grindeanu

26 Iun

Siegfried Mureșan, propunerea PNL-USR-UDMR pentru funcţia de premier, a anunţat motivele pentru care liberalii nu-l susţin pe Sorin Grindeanu ca prim ministru.

"Partidul Național Liberal nu îl va susține — și nici nu a spus vreodată că îl va susține — pe Sorin Grindeanu ca prim-ministru, cu autonomie totală și fără nicio asumare concretă privind obiectivele guvernării, așa cum a anunțat că își dorește în momentul în care a fost propus de PSD.

Noi cunoaștem urgențele României: implementarea reformelor din PNRR, reducerea deficitului, atragerea fondurilor europene și a investițiilor private. Nu am văzut nicio preocupare concretă din partea lui Sorin Grindeanu și a PSD pentru a rezolva aceste urgențe. Tocmai de aceea, noi avem o soluție capabilă să rezolve problemele României.

Este timpul să decidem ce vrem cu adevărat: să rezolvăm problemele României sau să instalăm cât mai rapid un prim-ministru PSD? Eu cred că trebuie să ne facem datoria față de românii care vor modernizarea și reformarea țării, nu față de Sorin Grindeanu", a postat vicepreşedintele PNL, Siegfried Mureşan. 

 

 

Nicușor Dan acuză PNL că și-a schimbat poziția: Am revenit la blocajul politic pe care marți îl credeam depășit

26 Iun

Președintele Nicușor Dan a transmis un mesaj la finalul discuțiilor cu liderii politici, în care acuză PNL că și-a schimbat poziția „de marți până azi” și astfel „am revenit la blocajul politic pe care marți îl credeam depășit”.

„Am revenit la blocajul politic pe care marți îl credeam depășit. În baza pozițiilor partidelor de la consultări, a existat o singură formulă care părea că va întruni sprijinul unei majorități parlamentare: guvern minoritar PSD. Marți, PNL s-a angajat să voteze un guvern minoritar PSD, cu anumite condiționări față de programul de guvernare. De marți până azi, PNL și-a schimbat poziția. Este responsabilitatea partidelor să negocieze între ele o majoritate pentru orice formulă de guvern pe care o consideră potrivită. Le cer în continuare să revina la dialog. România are nevoie de un guvern cu puteri depline”, a scris președintele, pe X.

Nicușor Dan s-a certat cu Bolojan și Fritz

26 Iun

Discuțiile de la Cotroceni au fost extrem de tensionate, au declarat pentru Antena3.ro surse politice. Au fost acuzații și din partea lui Nicușor Dan către PNL și USR, și de la Ilie Bolojan și Fritz către Președinte. Schimbul de replici a fost foarte dur, susțin sursele citate. Nicușor Dan l-a amenințat pe Bolojan că va face public angajamentul pe care acesta l-ar fi făcut pentru susținerea guvernului Tomac. Bolojan a răspuns ca și el va răspunde public la atac. 

PSD ar fi acceptat ca în acordul.politic să fie introdus principiul rotativei la guvernare, cu condiția ca social-democrații să fie primii la Guvern, dar PNL nu mai accepta această variantă, susțin sursele citate.

Întâlnirea dintre Nicușor Dan și liderii politici s-a terminat. Surse: Bolojan și Fritz au plecat supărați de la Cotroceni

26 Iun

Întâlnirea dintre președintele Nicușor Dan și liderii foștii Coaliții s-a terminat, după aproximativ o oră de discuții. Potrivit surselor Antena 3 CNN, întâlnirea a fost una destul de tensionată, iar Ilie Bolojan și Dominic Fritz ar fi plecat supărați de la Palatul Cotroceni.

Liderii fostei Coaliții au ajuns la Cotroceni

26 Iun

Liderii PSD, PNL, USR și UDMR au ajuns la Palatul Cotroceni pentru negocierile cu Nicușor Dan. 

Au început discuțiile cu Președintele pentru găsirea unei majorități parlamentare.

Partidele au două propuneri de premier: Sorin Grindeanu și Siegfried Mureșan.

Fritz a discutat cu Siegfried Mureșan și Ilie Bolojan, la sediul USR, despre "prioritățile pentru România"

26 Iun

Fritz şi Oana Ţoiu au discutat, la sediul USR, cu Siegfried Mureșan, propunerea de premier a PNL, USR şi UDMR, şi cu Ilie Bolojan.

"I-am primit pe Siegfried Mureșan și Ilie Bolojan la sediul USR pentru o discuție despre prioritățile pentru România. 

Propunerea unui guvern minoritar PNL-USR-UDMR, cu Siegfried Mureșan premier, este o propunere rezonabilă de compromis care poate debloca această criză. Sperăm că vom primi susținere pentru ea - pentru că oamenii din această țară vor o Românie modernă, vor să vadă reforme, instituții puternice și vor ca munca lor să fie respectată", a transmis liderul USR, Dominic Fritz.

Sursa foto: Dominic Fritz / Facebook

PNL răspunde PSD: Nu schimbăm regulile jocului în funcţie de conjunctură

26 Iun

PNL a răspuns acuzațiilor PSD potrivit cărora liberalii și-au schimbat opinia în negocierile pentru formarea guvernului.

 „În politică, credibilitatea se construieşte prin respectarea cuvântului dat. Poziţia PNL şi a preşedintelui partidului, Ilie Bolojan, a fost aceeaşi în discuţiile cu partenerii, în consultările oficiale şi în declaraţiile publice. Şi rămâne aceeaşi”, spune PNL într-o postare pe Facebook.  
 
 „Ne respectăm angajamentele asumate şi spunem public exact ceea ce susţinem şi în cadrul negocierilor. Nu schimbăm regulile jocului în funcţie de conjunctură şi nu rescriem ceea ce am spus”, mai spune PNL în mesaj. 
 
Liberalii menţionează că pentru ei consecvenţa şi respectarea cuvântului dat sunt mai importante decât orice dispută politică. 
 
„România are nevoie de seriozitate, responsabilitate şi parteneri care îşi onorează angajamentele”, menţionează formaţiunea. 

Nicușor Dan a convocat consultări la Cotroceni la ora 18.00

26 Iun

Nicușor Dan a convocat consultări la Cotroceni, cu liderii politici, la ora 18.00.

La discuții sunt chemați președintele Partidului Social Democrat, Sorin Grindeanu, președintele Partidului Național Liberal, Ilie Bolojan, președintele Uniunii Salvați România, Dominic Fritz, președintele Uniunii Democrate Maghiare din România, Kelemen Hunor și liderul Grupului Parlamentar al Minorităților Naționale, Varujan Pambuccian.

PSD acuză PNL-USR-UDMR că "sabotează formarea guvernului"

26 Iun

PSD acuză PNL-USR-UDMR că prin propunerea lui Siegfried Mureșan premier au pus la cale un scenariu premeditat al acestora de a menține România în criză politică. 

"Partidul Social Democrat denunță blocajul politic total iresponsabil al PNL, USR și UDMR, care riscă să arunce România în haos economic și social. 

Anunțul de azi al partidelor de dreapta privind susținerea unui prim-ministru comun – fără a avea o majoritate parlamentară solidă în spate – este o nouă tentativă de inventare a unor condiții menite să facă imposibilă formarea unui Guvern cu puteri depline. 

PSD a susținut în permanență, după ce moțiunea împotriva lui Ilie Bolojan a trecut cu un număr record de voturi, adoptarea unei soluții rapide care să permită ca România să meargă înainte. 

    1. PSD a dorit refacerea rapidă a coaliției pro-occidentale – fără Bolojan. Au refuzat!

    2. PSD a susținut încercările președintelui României privind desemnarea unui alt premier. Au refuzat, deși inițial au acceptat. 

    3. PSD a acceptat să își asume funcția de prim-ministru și guvernarea, dar și adoptarea unui acord politic cu partidele de dreapta. Au refuzat, deși inițial au propus și au insistat săptămâni în șir cu această variantă. 

Toate aceste schimbări de opinie ale PNL-USR-UDMR demonstrează existența unui scenariu premeditat al acestora de a menține România în criză politică. 

De data aceasta, partidele de dreapta s-au opus deschiderii afișate de PSD, cu un nou șir nesfârșit de pretexte - rotativa guvernamentală, principiul reciprocității, condiții aberante fără acoperire constituțională - schimbate de la o zi la alta, după cum le dictează calculele de partid. Aceasta nu este negociere. Aceasta este sabotaj și rea-voință.

România plătește azi prețul acestui joc: Parlamentul intră în vacanță în câteva zile, Guvernul rămâne fără puteri depline, jaloanele PNRR trebuie îndeplinite până la sfârșitul lunii august, iar agențiile de rating se pregătesc să rediscute evaluarea suverană a țării. Blocajul impus de partidele dreptei poate avea un impact devastator asupra ratingului și credibilității României în fața partenerilor europeni. Consecințele acestui blocaj vor fi suportate de milioane de cetățeni.

PSD îi somează pe liderii PNL, USR și UDMR să pună capăt acestui joc iresponsabil. România nu este proprietatea dreptei politice și nu poate fi ținută ostatică unor calcule meschine de partid.", a comunicat PSD.

Prima reacție din PSD despre propunerea Siegfried Mureșan premier: „Nu am cum să votez un astfel de premier”

26 Iun

Deputata PSD Natalia Intotero a criticat dur la Antena 3 CNN propunerea susținută de PNL, USR și UDMR cu Siegfried Mureșan premier.

„Nu comentez CV-ul lui Siegfried Mureșan. În 2018, a fost propunerea lui Traian Băsescu pentru funcția de premier, a fost pe listele de candidați susținute de Elena Udrea.

A votat împotriva intereselor României în dosarul Mercosur. Nu a făcut nimic pentru funcționarea minelor. Nu am cum să votez un astfel de premier”, a declarat Natalia Intotero.

 

Siegfried Mureșan: ”Decizia este în mâinile Președintelui”

26 Iun

Siegfried Mureșan a declarat că a acceptat să fie propunerea PNL, USR și UDMR pentru funcția de premier deoarece domeniile urgente pentru România sunt exact cele pe care a lucrat în Parlamentul European.

"Știu exact ce avem de făcut ca să încheiem cu succes PNRR”, a spus Mureșan.

"Am încredere că PNL, USR și UDMR pot asigura guvernarea României, că putem încheia cu succes PNRR și că putem lucra și pe celelalte teme urgente ale țării”, a declarat el.

Mureșan a explicat că a acceptat propunerea tocmai pentru că are experiență în aceste domenii. "Dacă urgențele țării ar fi fost altele, poate ar fi fost altcineva mai potrivit. Am acceptat propunerea pentru că acestea sunt domeniile pe care am lucrat și în care pot sprijini”, a spus Siegfried Mureșan.

El a precizat că desemnarea premierului este în mâinile președintelui. "Dorința noastră este ca România să aibă un guvern competent”, a mai spus Mureșan.

Europarlamentarul a adăugat că România are nevoie de un Executiv capabil să livreze rezultate și că "nu orice guvern ar fi bun pentru România și pentru români”.

Bolojan, Fritz și Kelemen anunță susținerea pentru Siegfried Mureșan premier

26 Iun

Ilie Bolojan: "Propunerea noastră este una care să ofere soluții. PNL a încheiat o ședință a Biroului Politic Național, în care a votat susținerea pentru Siegfried Mureșan."

Dominic Fritz: "Și noi am avut la USR o ședință a Biroului Politic Național și am votat susținerea acestei propuneri. Siegfried Mureșan este un europarlamentar experimentat, economist, cu experiență de negociere și de construcție bugetară. Este un om pe care îl putem susține pentru formarea unei echipe funcționale. A fost o iresponsabilitate faptul că PSD a dat jos acest guvern. Ne așteptăm ca acum PSD să fie rezonabil. Nu este rezonabil să avem acum un guvern monocolor PSD."

Lóránd Turos: "Consiliul Executiv al UDMR a decis să îl susțină pe Siegfried Mureșan pentru funcția de premier. Ne dorim ca, în câteva zile, această criză guvernamentală să se încheie."

 

Surse: USR i-a propus pe Radu Miruță sau Diana Buzoianu, Kelemen Hunor a refuzat

26 Iun

PNL și USR au ajuns la un acord politic pentru susținerea lui Siegfried Mureșan ca propunere comună de premier din partea polului de dreapta.

Potrivit unor surse politice, USR ar fi acceptat ca Siegfried Mureșan, propunerea PNL, să fie susținut drept candidat comun pentru funcția de premier din partea partidelor de dreapta, după ce și PNL ar fi acceptat propunerea USR privind o rotativă la conducerea Guvernului. PNL ar urma să insiste asupra acestei variante în discuțiile cu PSD.

Totodată, la negocieri, USR i-ar fi propus pentru funcția de premier pe Radu Miruță și Diana Buzoianu. Aceste propuneri ar fi fost însă respinse de liderul UDMR, Kelemen Hunor, potrivit acelorași surse.

Astfel, PNL, USR și UDMR ar fi pregătite să meargă la Palatul Cotroceni cu propunerea Siegfried Mureșan pentru funcția de premier.

Președintele Nicușor Dan le-ar fi transmis însă liderilor celor trei partide că îi așteaptă la Cotroceni după ce ajung la o înțelegere și cu PSD, susțin surse politice.

Liberalii au votat propunerea ca Siegfried Mureșan să fie premier. USR și UDMR sunt de acord

26 Iun

Liberalii au votat în unanimitate propunerea ca Siegfried Mureșan să fie premier.

Propunerea este susținută și de USR și UDMR. 

Astfel, USR a votat susținerea lui Siegfried Muresan pentru funcția de premier în sedința Biroului Național din această dimineață. Dominic Fritz este mandatat să susțină în continuare, la consultări, varianta rotativei guvernamentale.

Și UDMR a avut ședință și a votat să îl susțină pe Mureșan la Palatul Victoria.

"PNL, USR și UDMR îl propun pe Siegfried Mureșan pentru funcția de prim-ministru al României PNL, USR și UDMR înaintează o propunere comună pentru funcția de prim-ministru al României în persoana europarlamentarului Siegfried Mureșan. România are nevoie de un guvern care să gestioneze în mod responsabil urgențele și prioritățile țării (PNRR, Programul SAFE, echilibrele financiar-bugetare, aderarea la OCDE), să continue reformele și să valorifice fiecare oportunitate de dezvoltare în interesul cetățenilor", potrivit unui comunicat de presă.

Surse: Siegfried Mureșan ar putea fi propunerea PNL pentru funcția de premier

26 Iun

PNL va avea, joi dimineață, de la ora 10.00, o ședință online în care urmează să stabilească mandatul cu care partidul va merge la consultările de la Palatul Cotroceni, au declarat surse politice.

Potrivit acelorași surse, europarlamentarul Siegfried Mureșan ar putea fi propunerea PNL pentru funcția de premier, în cadrul negocierilor pentru desemnarea viitorului șef al Guvernului.

Varianta Siegfried Mureșan ar fi susținută și de UDMR, care ar vedea în acesta o posibilă soluție pentru conducerea unei coaliții de dreapta, în actualul blocaj politic privind formarea noului Executiv.

Grindeanu: S-a ajuns la deblocarea crizei prin blocaj

25 Iun

Sorin Grindeanu scris, joi seara, pe pagina sa de Facebook, că „se fac primii pași pentru un nou Guvern” și că astăzi a convenit cu PNL, USR și UDMR principiile generale ale acordului politic. În același mesaj, social-democratul critică USR-ul pentru că „blochează toată țara”.

„Se fac primii paşi pentru un nou Guvern. Astăzi, am convenit cu o parte dintre liderii politici principiile generale ale unui viitor Acord politic- legate de țintele macroeconomice, PNRR, OCDE și SAFE.

Zilele sunt importante deoarece ne apropiem cu paşi rapizi de startul discuțiilor oficiale ale statului român cu agențiile de rating. 

Nu pot însă să nu remarc exhibiționismul moral al unora. Prin contorsiuni politice permanente, răzgândiri și inventarea unor felurite motive pentru ca România să nu aibă un guvern funcțional se dovedeşte - dacă mai era nevoie - că unele partide nu au vrut nicio clipă să lase din brațe funcțiile şi privilegiile.

Blochează toată țara de "dragul românilor" şi se "sacrifică" zilnic rămânând pe poziții.
Mai exact, s-a ajuns la deblocarea crizei prin blocaj. Acesta este noul paradox politic pe care îl pune astăzi pe masă USR. 

Ce refuză să vadă cei de la USR este că dacă nu vor să fie parte a soluției, să voteze un guvern cu puteri depline cu prim-ministru PSD, atunci - cu siguranță-  se poate și fără ei!

Fritz: USR nu va vota un guvern monocolor PSD. Să lași PSD să guverneze singur acum ar fi o imensă greșeală

25 Iun

Președintele USR Dominic Fritz insistă cu varianta rotativei guvernelor minoritare PNL-USR-UDMR și, separat, PSD. Liderul politic anunță că formațiunea pe care o conduce rămâne consecventă și nu va vot aun guvern monocolor PSD.

„Rămânem consecvenți. USR nu va vota un guvern monocolor PSD. I-am propus astăzi lui Sorin Grindeanu să susțină un guvern minoritar al PNL-USR-UDMR. Adică o continuare a formulei de guvernare din prezent care funcționează bine și imprimă o direcție reformistă. Numele premierului îl putem discuta.  Înțelegem că această rezolvare ar veni cu un preț. Principiul reciprocității - dacă PSD votează un guvern minoritar PNL-USR-UDMR, votăm și noi, anul viitor, un guvern PSD - este soluția noastră de deblocare a crizei politice. Este o propunere rezonabilă și responsabilă. 

Acesta este punctul de plecare în negocierea unui acord parlamentar între partidele din fosta coaliție, în spiritul protocolului de anul trecut. Pentru orice altceva lipsește încrederea. 
Să lași PSD să guverneze singur acum ar fi o imensă greșeală. Cu soluția pe care o punem transparent pe masă, niciun partid nu ar deține toată puterea. Fără acest principiu, PSD primește putere deplină până la alegeri și poate face ce vrea, inclusiv înțelegeri cu oricine, chiar și cu AUR. USR nu poate fi parte din asta. 

Cele trei partide din acest bloc reformist reprezintă o bună parte dintre români. Ponderea noastră în Parlament este mai mare decât a PSD-ului. Iar rezultatele guvernării reprezintă o garanție că putem livra pentru români și că avem voința să curățăm statul.

USR nu sabotează niciun guvern. USR refuză un singur lucru: să fie scara pe care PSD se întoarce la putere, după ce, împreună cu AUR, a dărâmat guvernul din care făcea parte. Nu putem să premiem partidul declanșator al crizei politice în desfășurare care neliniștește românii și are consecințe în nivelul de trai al oamenilor. 

Indiferent cum se va rezolva această criză, vă pot asigura că USR va rămâne neobosit în lupta pentru o Românie dreaptă și prosperă. Mulțumesc că ne sunteți alături”, a scrsi Fritz, pe pagina sa de Facebook.

Nicușor Dan: „Ar fi bine să avem un guvern până marți”

25 Iun

Nicușor Dan a susținut o conferință de presă. Declarațiile intergrale ale Președintelui:

„Pentru obiectivele directe ale României, am reafirmat importanța părții sudice a flancului estic și a Mării Negre. Am susținut din nou cât este de important hub-ul de securitate la Marea Neagră, cât este de important pentru Europa, nu doar pentru România, pentru că este o libertate de navigație și o posibilitate de a avea schimburi economice.

Evident că suntem într-o criză energetică și zona Caucazului poate fi pentru Europa un furnizor de energie.

Am discutat despre programele de înzestrare și cele care sunt pe actualul cadru financiar și, mai ales, cele pe viitor, o sumă consistentă de 130 de miliarde, atât pentru echipamente militare, cât și pentru mobilitatea militară.

În urmă cu puțin timp, am avut onoarea să oferim o importantă distincție a statului român fostului președinte polonez.

Cred că 20 de ani de luptă cu sistemul sunt o certitudine. Nu poți să te lupți cu sistemul când ești șeful sistemului. Întrebarea este cum îl putem reforma fără să ducem țara în anarhie. Asta este misiunea pe care mi-am asumat-o și, pentru a face o reformă, este mult mai simplu... Între un câine care latră și un câine care mușcă, prefer un câine care mușcă. Și între a declama despre cât de tare vom reforma sistemul și între a avea instrumente pentru reformă, eu întotdeauna sper să mă pun în poziția de a avea instrumente pentru a reforma sistemul.

Dacă vreți să ne ducem în zona politică, este foarte important să ducem și să păstrăm linia de demarcație între pro-occidental și anti-occidental și nu să ne consumăm energiile într-o luptă în interiorul unei viziuni pro-occidentale.

Pentru România este important, pentru că avem miza până la 31 august a banilor din PNRR. Este important să avem un guvern cât mai repede, pentru că parlamentarii vor intra în vacanță marți. Ar fi bine să avem un guvern până marți.

În consultarea publică avută acum două zile, am avut niște declarații politice.

Dacă le punem cap la cap, logic rezultă cel puțin o soluție. Eu aștept ca partidele să vină la mine cu o majoritate. Cred că, după două luni, putem să așteptăm de la partide propuneri de majoritate

Dacă le punem cap la cap, logic rezultă cel puțin o soluție. Eu aștept ca partidele să vină la mine cu majoritate. Cred că, după două luni, putem să așteptăm de la partide propuneri de majoritate.

Cred că suntem oameni serioși. Din declarațiile publice, acea soluție preconizată era un guvern minoritar susținut de o majoritate pro-occidentală. Eu mă aștept la responsabilitate. După două luni, aștept soluții de majoritate.

(N.r. - Întrebat dacă Ilie Bolojan l-a mințit) Nu o să vă răspund la întrebarea asta. În momentul în care l-am desemnat pe Eugen Tomac, am avut așteptarea rezonabilă că o să fie o majoritate. De asemenea, când l-am desemnat pe Veștea, am avut o așteptare rezonabilă că acest guvern va trece. Și într-un caz, și în altul, așteptarea mea rezonabilă, bazată pe niște lideri, nu s-a materializat, pentru că niște lideri și-au schimbat opinia între timp.

Mai departe ar fi fost neconstituțional ca eu să mă implic în discuții. În toate discuțiile pe care le-am avut am militat pentru o majoritate pro-occidentală. Rolul meu constituțional este să desemnez prim-ministrul. Mai departe nu pot decât să fac apel la responsabilitate

Speranța mea este că o să ajungem la o soluție politică de guvern cu puteri depline, care poate acționa până la 31 august.

(N.r. -  despre poza de la terasa din Bruxelles) Am fost la o întâlnire cu Manfred Weber în jurul prânzului. La această întâlnire au fost și Rareș Bogdan, europarlamentar și liderul grupului, dacă nu mă înșel, PNL, sau al tuturor europarlamentarilor români din PPE, deci era logic să fie acolo. A fost Tomac, care a activat în același grup. Pahonțu și echipa de securitate au fost cu mine, pentru că asta este legea de protecție a președintelui. Și, când am ieșit de acolo, am întrebat dacă mâncăm aici sau ne întoarcem la hotel. Și, pentru că era o terasă, ne-am așezat acolo.

(N.r. - despre numirea premierului) Puterea este împărțită, știți toate formulele democrației, și, dincolo de părerile mele personale, cred că am responsabilitatea să aduc, să numesc un premier care să strângă o majoritate

Consultanții mi-au zis să nu mă bag. Am încercat să ajut acest proces, de două ori. S-a întâmplat, nu a ieșit. Acum, democratic, partidele să vină cu majorități în fața cetățenilor, dar ca să ajungem la rotativă trebuie să parcurgem etapa 1. Eu nu cer partidelor să vină cu ce se va întâmpla între iunie și decembrie. Eu cer partidelor să vină cu majoritatea pentru iulie 2026.

Toată lumea greșește. Interesul meu este ca aceste negocieri să ajungă la bun sfârșit. Nu vreau să spun lucruri care să inflameze și mai mult. Este posibil să fi făcut greșeli, dar vreau să îi asigur că am acționat tot timpul cu bună credință.

(N.r. -  despre alegeri anticipate) Eu cred că ar fi o soluție extrem de nefericită pentru România, pentru că nu ne permitem câteva luni de incertitudine, în special din perspectiva piețelor financiare. Teoretic, toate variantele sunt luate în considerare, practic nu am luat varianta asta în considerare până acum.

Sunt lucruri pe care procurorii mi le-au transmis, anumite măsuri care să le degreveze activitatea, pentru a se concentra pe dosarele importante sau în zona de urbanism, fonduri. În toate discuțiile avute cu diverși oameni, fie din administrație, cetățeni, administrații profesionale, există lucruri pe care le solicită către Parlament și pe care eu le-am spus că, la momentul potrivit, o să le comunic liderilor de partid. În acest moment nu vreau să complic și mai mult negocierile. Îmi doresc să ajungă la un sfârșit.

AUR este sau nu partid pro-occidental? În opinia mea, nu.

Nu, nu am fost anunțat (n.r. - de negocierile Veștea-AUR). Veștea a primit un mandat și mai departe a fost sarcina domniei sale. Evident că, în respectiva zi, această informație era cunoscută de multă lume, dar ar fi fost dincolo de atributul meu constituțional să intervin.

(N.r. - despre desemnarea lui Veștea) După câteva săptămâni de blocaj, am ales o soluție care părea, la momentul la care am propus-o, că va rezolva criza. Sunt un președinte cu mandat. Aștept partidele, așa cum s-au angajat la consultări, să vină la mine cu o propunere de majoritate negociată, cu acord, cum au spus atunci. Cred că suntem oameni serioși și, când spunem ceva în fața opiniei publice, să ne asumăm ce spunem.

(N.r. - despre ajutorul oferit SUA în războiul cu Iran) Lucrurile sunt foarte clare. A fost totuși o hotărâre a Parlamentului care a aprobat staționarea unor nave pe teritoriul României.

Un partener al nostru a spus că are nevoie să își instaleze niște avioane de realimentare și noi am spus „da”, mai ales că era parte din acordul nostru de parteneriat.

(N.r. - despre gerantul interimar expulzat de la Consulatul din Sankt Petersburg) Imediat după drona de la Galați, cu cei doi cetățeni români răniți, am închis consulatul rus de la Constanța și am expulzat consulul, ceea ce a fost o măsură proporțională față de incident. Diplomatic, lucrurile astea, această reciprocitate, se întâmplă întotdeauna. Nu există altă justificare a Rusiei pentru asta. Nu va exista din partea României un răspuns”.

Blocaj la negocieri

25 Iun

Liderii celor patru partide pro-europene nu au reușit, joi, la Vila Lac, să ajungă la o înțelegere pentru acordul politic cerut de Nicușor Dan, au declarat pentru Antena3.ro surse politice. Pe principiile generale din acord nu există probleme, susțin sursele citate, însă discuțiile s-au blocat din cauza "rotativei" pe care o cere insistent USR, adică să fie instalat timp de 6 luni un guvern PNL-USR-UDMR, și apoi să vină la Palatul Victoria guvernul PSD. 

USR condiționează semnarea acordului și votul de acest lucru. 

Mai este solicitat de USR, PNL și UDMR și  un principiul al "reciprocității", adică să se angajeze și PSD că ar vota un guvern PNL-UDMR-USR, la fel cum si acestea s-ar angaja că votează guvernul monocolor PSD și că timp de 6 luni ar fi un moratoriu, adică nimeni nu ar depune moțiune de cenzură. 

Sursele politice participante la discuțiile de la Vila Lac spun ca PNL și UDMR nu insistă pe rotativă și pe solicitarea de a avea în acord transferul de putere între un guvern de dreapta si un guvern PSD, tocmai pentru că acest lucru duce la un blocaj perpetuu la negocieri. Cele două partide au însă solicitarea de a fi introdusa în proiectul de acord "reciprocitatea". 

Sorin Grindeanu a susținut, la negocieri, că PSD nu va accepta sa voteze un guvern din care nu face parte și că USR trebuie sa renunțe la pretenții, pentru a putea fi deblocata situația.

În schimb, pe principiile economice au fost toți de acord cu introducerea unor garanții referitoare la păstrarea politicilor fiscale pentru reducerea deficitului bugetar, precum și cu un angajament că nu se va renunța la cota unică. 

 

Întâlnirea de la Vila Lac s-a încheiat

25 Iun

Întâlnirea dintre liderii PSD, PNL, USR și UDMR de la Vila Lac s-a încheiat. La aceasta au participat președinții celor patru partide și echipele tehnice. Ilie Bolojan și Sorin Grindeanu au fost față în față pentru negocierea unui acord politic

Liderii celor patru partide sunt la Vila Lac

25 Iun

Liderii partidelor pro-europene se află, la această oră, la Vila Lac, pentru a negocia detalii din acordul politic. PNL şi UDMR susţin varianta unui acord pe 6 luni prin care se angajează să voteze toate proiectele majore de interes naţional şi să nu depună moţiune de cenzură împotriva guvernului care va fi, posibil, condus de Sorin Grindeanu. USR nu doreşte să voteze guvernul PSD, şi cere, în schimb, ca pentru 6 luni să fie instalat un guvern PNL-USR-UDMR, iar apoi să preia PSD guvernarea, prin rotaţie. PSD a exclus categoric o astfel de variantă. 

Nicușor Dan face naveta între România și Polonia pentru a debloca criza politică. Surse: Ar putea desemna premierul vineri

25 Iun

Surse oficiale au declarat pentru Antena 3 CNN că președintele Nicușor Dan ar putea desemnat noul premier vineri, după ce se întoarce din Polonia. Președintele participă la Summitul Flancului Estic, urmând ca în această seară să revină la București pentru discuția cu partidele de vineri, de la Palatul Cotroceni, deși Președintele are ulterior o întâlnire programată sâmbătă, cu președintele Poloniei.

Sursele citate susțin că dacă nu e blocaj, președintele va face mâine desemnarea. Dacă e blocaj între PSD și PNL-USR-UDMR, va amâna desemnarea până duminică seara. 

Potrivit surselor, s-ar putea ajunge la un blocaj pentru că Partidul Social Democrat a venit cu linii generale pentru un acord politic, în timp ce PNL, USR și UDMR vor un acord detaliat, pe domenii, care arată mai degrabă a program de guvernare. Liderul PSD, Sorin Grindeanu, a anunțat deja că dacă va fi desemnat nu va accepta un program de guvernare impus de alte partide. 

Sâmbătă, președintele Nicușor Dan se întoarce în Polonia pentru o cină și o discuție cu președintele Poloniei Karol Nawrocki, urmând să revină în țară duminică dimineață. 

În funcție de momentul desemnării, Parlamentul ar pute fi chemat în sesiune extraordinară, dacă nu va fi învestit un guvern luni sau marți.

Cseke Attila: Este nevoie de un acord politic pentru formarea unui Guvern pro-occidental

25 Iun

Ministrul interimar al Dezvoltării Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, a declarat, joi, cu ocazia unei vizite în judeţul Vaslui, că este necesar un acord politic în vederea formării unui Guvern pro-occidental.

"Este important ca în aceste zile să existe un acord între formaţiunile politice care pot forma un Guvern pro-occidental şi la acest lucru trebuie să se lucreze. Trebuie un acord care să fie pe bază de reciprocitate, astfel încât domnul preşedinte Dan, când primeşte nominalizările - înţelegem din partea PSD a preşedintelui partidului, Sorin Grindeanu şi din partea PNL, USR şi UDMR va fi o nominalizare - aceste nominalizări să fie însoţite de un acord politic prin care ambele părţi îşi asumă faptul că, în urma desemnării de către preşedintele României a candidatului de prim-ministru, vor asigura voturile necesare pentru învestitură şi sigur acest acord trebuie să conţină nişte lucruri importante pentru a asigura o anumită stabilitate pe o parte importantă a politicii publice, pe politica guvernamentală. Trebuie să se refere la măsurile şi implementarea cât mai eficientă a investiţiilor prin PNRR şi a reformelor prin PNRR, care trebuie făcute, a măsurilor care sunt necesare pentru implementarea proiectului SAFE şi câteva chestiuni astfel încât, indiferent de desemnarea sau de nominalizarea de către preşedintele României a candidatului, să avem o învestitură de Guvern", a afirmat Cseke Attila, potrivit Agerpres.

Oficialul a subliniat necesitatea formării unui Executiv cu puteri depline, precizând că reprezentanţii partidelor pro-occidentale trebuie să înţeleagă importanţa analizării dezbaterii şi încheierii respectivului acord.

"Este important să avem un Guvern cu puteri depline şi vă spun asta şi din postura de interimar la Sănătate, pentru că sunt măsuri care trebuie luate de un Guvern cu puteri depline. Îţi trebuie atribuţii constituţionale, astăzi Guvernul nu poate, conform Constituţiei, să promoveze politici publice. Eu sper foarte mult că vom înţelege cu toţii nevoia acestei formări de Guvern", a menţionat ministrul interimar al Dezvoltării.

Ilie Bolojan, Dominic Fritz și Kelemen Hunor discută la Guvern, liderii PSD la Grindeanu în birou

25 Iun

Liderii PNL, USR și UDMR au reluat discuțiile la Guvern pentru a stabili propunerile pe care sa le facă Președintelui Nicușor Dan, în documentul pe care trebuie să îl prezinte, vineri, împreună cu PSD, la Palatul Cotroceni.

La discuții participă Ilie Bolojan, Dominic Fritz și Kelemen Hunor. Potrivit unor surse politice, la Palatul Victoria au ajuns și Robert Sighiartău și Dan Motreanu.

Ilie Bolojan, Kelemen Hunor și Dominic Fritz au fost, miercuri după amiază, la Palatul Cotroceni, pentru a-i prezenta ideile din acordul politic pe care l-a solicitat Președintele de la partide. Surse politice susțin ca Nicușor Dan nu ar fi fost de acord cu rotativa propusă de USR.

În paralel, şi Sorin Grindeanu, împreună cu liderii PSD, lucrează la propunerile lor pentru acordul politic. 

 

Nicușor Dan îi așteaptă vineri la el pe Grindeanu, Bolojan, Kelemen și Fritz „cu concluziile”

24 Iun

Președintele Nicușor Dan a declarat, miercuri seara, aflat la Cluj, că următorul guvern va fi unul minoritar: „Am avut o rundă de discuții ieri și s-a concluzionat că o să avem o guvernare pro-occidentală, minoritară. Acum partidele sunt în perioada în care și-au asumat că vin cu condițiile pentru a susține guvernul minoritar fără să facă parte din el”

Șeful statului le cere liderilor partidelor PNL, PSD, USR și UDMR „ca mâine să discute între ei și vineri să vină la mine cu concluziile”.

„Sper să fie serioși și să închidem cât de curând”, a mai afirmat acesta.

"Suntem dispuşi să susţinem inclusiv un guvern minoritar PSD". Liberalul Ioan Popa spune însă că PSD trebuie să semneze acordul politic

24 Iun

Vicepreşedintele PNL Ioan Popa a declarat, miercuri, la Antena 3 CNN, că liberalii şi-au manifestat disponibilitatea să susţină inclusiv o variantă de guvern monocolor minoritar PSD, "dar în condiţiile pe care să le stipulăm împreună". "Noi votăm PSD-ul în momentul în care semnează acest acord, fără nicio problemă", a afirmat Popa.

Vicepreşedinte PNL a adăugat că PNL are câteva nume de premier "în minte", dar aceste variante trebuie discutate şi cu UDMR şi USR.

(va susţine PNL la vot un guvern PSD monocolor, fără varianta rotativei?) Ne-am manifestat disponibilitatea pentru a închide o criză a acestei ţări să susţinem inclusiv o variantă de guvern monocolor minoritar PSD, dar în condiţiile pe care să le stipulăm împreună. Să cădem de comun acord pe nişte reguli care să nu fie încălcate.

Vă amintiţi de muncă, de salarizare? Au avut 11 luni la dispoziţie să vină cu acel proiect şi n-au venit.

Legat de prim-ministru, avem câteva nume în minte, noi, PNL. Dar, fiind într-o coaliţie cu UDMR şi USR, nu putem să enunţăm noi un nume dintre cele pe care le avem în discuţie, până nu le discutăm cu UDMR şi USR. 

(independent? Alexandru Nazare e o soluţie?) Noi avem persoane care sunt membri de partid.

Noi votăm PSD-ul în momentul în care semnează acest acord, fără nicio problemă", a declarat  Ioan Popa, vicepreşedinte PNL, la Antena 3 CNN. 

Ionel Bogdan anunţă că şi PNL, USR și UDMR îi vor propune lui Nicușor Dan o variantă de premier. "PNL propune un Acord pentru România"

24 Iun

Deputatul PNL Ionel Bogdan a anunţat, miercuri, că şi PNL, USR și UDMR îi vor propune lui Nicușor Dan o variantă de premier, după ce PSD a făcut-o deja. "Președintele Nicușor Dan trebuie să analizeze aceste opțiuni, în interesul României", a afirmat Ionel Bogdan.

"PNL propune un Acord pentru România bazat pe prioritățile urgente ale țării: implementarea PNRR, atragerea fondurilor europene, reformele necesare, stabilitatea economică și continuarea investiţiilor.

Acest acord trebuie să funcționeze pe baza unui principiu simplu: reciprocitatea.

PNL, USR și UDMR vor propune președintelui Nicușor Dan o variantă de prim-ministru. PSD a propus propria variantă. Președintele Nicușor Dan trebuie să analizeze aceste opțiuni, în interesul României.

Cei care semnează Acordul pentru România trebuie să își asume și susținerea soluției propuse de președinte. Mai ales PSD, care este direct responsabil pentru criza politică. Termenii acordului trebuie să fie valabili reciproc și pentru unii și pentru ceilalți.

Dacă președintele va desemna un premier susținut de PSD, un eventual vot de învestire nu trebuie confundat cu participarea la guvernare. Sunt două lucruri fundamental diferite. PNL rămâne în opoziție față de PSD.

Nu discutăm despre persoane, ci despre obiective. Nu despre funcții, ci despre reformele și măsurile de care România are nevoie urgentă.

Este momentul ca fiecare partid să își asume responsabilitatea pentru viitorul României", a transmis Ionel Bogdan. 

Dominic Fritz: "Suntem hotărâți să ne asumăm un guvern minoritar în formula PNL - USR - UDMR"

24 Iun

Preşedintele USR, Dominic Fritz, a publicat, pe contul său de Facebook, o imagine în care discută cu Ilie Bolojan şi Kelemen Hunor, cei doi lideri politici alături de care vrea să-şi "asume" un guvern minoritar.

"De partea corectă a istoriei. Modernizarea României nu poate fi amânată încă o generație.

România are nevoie de un guvern serios care continuă reformele și livrează pentru oameni. Suntem hotărâți să ne asumăm un guvern minoritar în formula PNL - USR - UDMR",  a afirmat Fritz.

Întâlnire la Cotroceni

24 Iun

Ilie Bolojan, Kelemen Hunor și Dominic Fritz au fost, miercuri după amiază, la Palatul Cotroceni, pentru a-i prezenta ideile din acordul politic pe care l-a solicitat Președintele de la partide. Surse politice susțin ca Nicușor Dan nu ar fi fost de acord cu rotativa propusă de USR. Liderii USR insistă să rămână în guvern, chiar și după ce toate cifrele arată că este imposibil acest lucru. În urmă cu două săptămâni, când Ilie Bolojan a fost convins la discuțiile celor trei lideri, să fie mai flexibil și să voteze un guvern PSD pentru a se debloca criza politică, si USR-iștii fuseseră de acord cu această variantă. Însă, în momentul în care, după respingerea guvernului Veștea, a devenit clar că Nicușor Dan va opta pentru acordarea mandatului de guvernare către PSD, s-au răzgândit. 

Întâlnire Bolojan-Fritz-Kelemen la Guvern

24 Iun

Liderii PNL, USR și UDMR au la acestă oră o discuție la Guvern în care stabilesc mandatul de negoicere a unui acord politic cu PSD.

În sediul Guvernul au intrat Ilie Bolojan, Dominic Fritz și Kelemen Hunor.

Surse: USR vrea să își păstreze miniștrii până în 2027

24 Iun

USR propune un scenariu de lucru pentru PNL și UDMR care prevede o rotativă la guvernare care să înceapă cu polul de dreapta.

Surse politice susțin că intenția USR este să își păstreze miniștri în guvern încă un an, cu un premier posibil tehnocrat, dar și cu variante de premier politic pe care să le prezinte președintelui Nicușor Dan.

Guvernul PNL-USR-UDMR ar trebui votat și de PSD pentru a putea fi instalat, urmând ca din 2027 PSD să preia guvernarea în baza unui acord între partide.

USR ar vrea să propună PSD să păstreze premierul chiar dacă va avea un guvern monocolor.

Pe parcursul zilei de miercuri, urmează ca propunerea să fie prezentată partenerilor de la PNL și UDMR, iar joi să înceapă discuțiile cu PSD.

Grindeanu: "PSD va avea deplină autonomie asupra programului de guvernare"

24 Iun

"Avem nevoie rapid de un Guvern funcțional, nu de un nou sezon de conflicte politice. Încrederea românilor în clasa politică este zero. Toți, inclusiv noi, avem partea noastră de responsabilitate. A venit vremea să nu mai arătăm cu degetul unii spre alții, ci să venim cu soluții concrete.

PSD a decis astăzi, în Biroul Politic Național, în unanimitate, să își asume responsabilitatea guvernării. De asemenea, s-a decis ca președintele partidului să fie propunerea PSD pentru funcția de premier.

Le-am cerut colegilor mei un vot pentru a avea libertate totală în alegerea echipei de miniștri, dacă PSD va primi mandat de la președintele României pentru formarea Guvernului", a spus liderul social-democrat.

Grindeanu a mai afirmat că PSD poate asigura guvernarea în condiții clare și transparente și că partidul va discuta cu formațiunile prooccidentale un acord politic.

"PSD își poate asuma guvernarea în condiții clare și transparente. Am decis să avem o echipă de negociere care să discute cu celelalte formațiuni prooccidentale draftul unui acord politic. Vorbim despre lucruri generale, precum PNRR, aderarea la OCDE, programul SAFE și respectarea țintelor de deficit, nu despre condiții impuse PSD", a declarat Sorin Grindeanu.

"PSD va avea deplină autonomie asupra programului de guvernare. Dacă va fi un Guvern PSD, va fi un Guvern care nu se va teme și nu va sta cu căciula în mână în fața nimănui. PSD va juca exclusiv pe mâna sa", a adăugat Grindeanu.

"E clar că va exista un guvern minoritar, indiferet de opțiunile Președintelui", a adăugat Grindeanu. El a subliniat încă o dată că PSD nu va vota niciun Guvern din care nu face parte.

"Dacă voi primi mandatul de vicepremier vă anunț că nu voi ava nici unul, nu cinci (...) Poate, poate. Poate maxim unul", a spus el.

"Luca Niculescu a făcut extraordinar de bună treabă ca ambasador la Paris și e responsabil cu închiderea dosarului la OCDE. Alexandru Nazare a fost un ministru bun al Finanțelor, pe care eu îl apreciez, dar acum speculăm despre o etapă viitoare. Dincolo de relația personală care mă leagă de el, e un ministru al Finanțelor care a făcut treabă, o să vedem", a declarat liderul PSD.

Fritz a propus să fie guvern minoritar rotativ - întâi polul de dreapta, și apoi PSD

24 Iun

Dominic Fritz a propus, în discuțiile cu Ilie Bolojan și Kelemen Hunor, varianta unui guvern minoritar rotativ, au declarat surse politice. Potrivit acestora, prima etapă ar urma să fie asumată de un pol de dreapta, care să dea premierul și să preia guvernarea, iar ulterior PSD să vină la conducerea Executivului.

Sursele citate susțin că, în discuția dintre Ilie Bolojan, Dominic Fritz și Kelemen Hunor, a fost stabilită strategia de negociere pentru consultările de la Cotroceni. Cei trei lideri încearcă să construiască o formulă de guvern minoritar format în jurul partidelor de dreapta și susținut parlamentar de formațiunile din fosta coaliție.

Pentru ca această variantă să poată trece de votul Parlamentului, ar fi nevoie inclusiv de susținerea PSD.

Surse: PSD a decis să intre la guvernare cu Sorin Grindeanu premier

24 Iun

PSD a decis să intre la guvernare, Sorin Grindeanu fiind propunerea pentru funcția de premier, au declarat surse pentru Antena 3 CNN.

Voturile au fost în unanimitate pentru intrarea la guvernare, pentru echipă și pentru propunerea ca Grindeanu să fie premier.

 

Surse: Sorin Grindeanu a fost propus pentru funcția de premier, în ședința PSD

24 Iun

Potrivit unor surse, în ședința PSD, Cristian Gentea, primarul Piteștiului, și Gheorghe Șoldan, președintele CJ Suceava, l-au propus pe Sorin Grindeanu pentru funcția de premier.

Propunerea a fost susținută și de Ionuț Pucheanu, primarul municipiului Galați.

Surse: PSD decide dacă rămâne în Opoziție

24 Iun

 În ședința BPN, PSD trebuie să decidă dacă intră în Opoziție sau își asumă guvernarea cu funcția de premier, potrivit unor surse politice.

Potrivit surselor, desemnarea premierului ar putea avea loc vineri, iar până marți va fi dat votul de învestitură. 

A început ședința online PSD

24 Iun

PSD a început ședința în care urmează să discute mandatul pentru negocierile privind viitorul pact politic de susținere a guvernării. Numele premierului nu va fi stabilit în această ședință, fiind nevoie de convocarea Consiliului Politic Național al partidului.

Prima opțiune a PSD pentru funcția de premier rămâne, potrivit surselor politice, Sorin Grindeanu. Liderul social-democrat a transmis încă de marți că PSD nu fuge de responsabilitate și este dispus să își asume guvernarea, inclusiv cu funcția de prim-ministru.

Pe de altă parte, discuția dintre Ilie Bolojan, Kelemen Hunor și Dominic Fritz s-a încheiat. Cei trei lideri au discutat strategia pentru perioada următoare și varianta construirii unui guvern minoritar PSD, susținut de PNL și UDMR printr-un acord politic.

Vicepreședinte PNL: "Nu vom negocia cu PSD. Vom propune niște puncte esențiale"

24 Iun

Ionel Bogdan, vicepreședinte PNL și președinte al PNL Maramureș, a declarat la Antena 3 CNN că Ilie Bolojan a propus un "acord pentru România" și că PNL a arătat "o flexibilitate foarte mare" în negocierile pentru formarea noului Executiv. 

El a criticat însă poziția PSD, despre care spune că are ca singur obiectiv intrarea la guvernare.

"Noi nu vom negocia cu PSD. Noi vom propune niște puncte esențiale pentru ca actul de guvernare să fie corect", a spus Ionel Bogdan.

Liderul PNL Maramureș a precizat că termenii acordului politic urmează să fie discutați de liderii partidelor implicate în negocieri, respectiv Ilie Bolojan, Dominic Fritz și Kelemen Hunor.

La rândul său, întrebat dacă președintele USR Dominic Fritz va merge să negocieze cu liderul PSD Sorin Grindeanu un astfel de acord, deputatul USR Brian Cristian a spus la Antena 3 CNN că social-democrații nu oferă garanții că ar respecta o înțelegere. "Cum PSD a rupt pactul de guvernare, acum ne este greu să credem că vor respecta un acord semnat, fără valoare juridică, mai ales că ei vor toată puterea", a declarat Brian Cristian.

 

Ilie Bolojan, Dominic Fritz și Kelemen Hunor discută despre strategia viitoare

24 Iun

Liderul PNL, Ilie Bolojan, liderul USR, Dominic Fritz, și președintele UDMR Kelemen Hunor s-au întâlnit pentru alinierea strategiei politice.

Ședință BPN la PSD pentru stabilirea mandatului de negociere cu PNL și UDMR

24 Iun

PSD și-a convocat miercuri, la ora 12:00, ședința Biroului Politic Național, în format online, pentru a stabili mandatul cu care va merge la negocierile cu PNL și UDMR, au declarat surse politice.

Discuțiile au loc în contextul în care partidele din fosta coaliție se pregătesc pentru o nouă rundă de negocieri privind formarea Guvernului, după consultările de marți de la Cotroceni. Președintele Nicușor Dan nu a desemnat un premier, dar le-a cerut partidelor să găsească o formulă de guvernare.

Potrivit surselor politice, astăzi sunt programate discuții între partide, iar principala variantă aflată pe masă pare să fie un guvern minoritar PSD, susținut printr-un acord politic de celelalte formațiuni.

Liderul social-democraților. Sorin Grindeanu. a transmis că PSD este dispus să își asume guvernarea, însă partidul nu va vota un Guvern din care nu face parte. În aceste condiții, social-democrații vor să clarifice, în ședința BPN, condițiile în care pot negocia cu PNL și UDMR pentru formarea noului Executiv.

PNL a anunțat, prin Ilie Bolojan, că este de acord să susțină PSD, însă în baza unui acord politic semnat. Liberalii nu ar urma să intre în Guvern, ci să ofere sprijin parlamentar pentru ca Executivul să poată fi învestit și să funcționeze.

Și liderul UDMR, Kelemen Hunor, a declarat marți seară, la Antena 3 CNN, că un guvern minoritar PSD pare să fie singura variantă realistă în acest moment. El a precizat că UDMR nu pune condiții pentru a vota un guvern format de PSD.

În schimb, USR a anunțat că nu va vota un Guvern din care face parte PSD. Formațiunea cere un Executiv format doar din PNL, USR și UDMR, variantă care însă nu pare să aibă, în acest moment, susținerea necesară pentru a trece de Parlament.

 

 

PNL: Dacă PSD își va asuma punctele din acord, atunci PNL va vota învestirea guvernului PSD

23 Iun

„Am propus un acord politic pentru România, care să fie cu acceptul președintelui Nicușor Dan, semnat de partidele politice, care să conțină temele principale pe care Guvernul va trebui să le rezolve în următoarea perioadă. Susținem că sunt două variante de lucru pentru ca un guvern să fie învestit: 

1. Guvern PNL-USR-UDMR, pentru care Ilie Bolojan se va consulta cu partidele pentru a găsi o variantă de premier agreată de cele trei partide

2. Guvern PSD 

România are nevoie de un guvern, de aceea am pus pe masă două variante, astfel încât să putem forma o majoritate în ideea de învestire. Nu dorim să intrăm în Guvern cu PSD. Sperăm ca până săptămâna viitoare, Nicușor Dan să aleagă una dintre variante.

Dacă PSD își va asuma punctele din acord, atunci PNL va vota învestirea guvernului PSD. Aceste puncte vor fi discutate cu celelalte partide, încât să reiasă o variantă agreată de toată lumea. (...) Sperăm ca mâie  sau poimâine să concretizăm acest acord”, a declarat Ionel Bogdan, la finalul ședinței PNL.

Acesta a confirmat că PNL va începe negocierile cu USR și UDMR chiar de mâine.

Ce presupune acordul propus de PNL

De asemenea, noul prim-vicepreşedinte al PNL, Dan Motreanu, a anunțat marți seară concluziile partidului său în urma discuțiilor purtate, în timpul zilei, cu președintele Nicușor Dan în cadrul consultărilor de la Palatul Cotroceni.

„Este vorba despre angajamentul oricărui guvern de a continua măsurile pentru reducerea deficitului bugetar. Un alt aspect important îl reprezintă angajarea răspunderii în Parlament pentru toate proiectele care vizează reforme din PNRR, imediat după instalarea noului executiv.

Partidele care semnează acest Acord trebuie să se angajeze să nu depună moțiuni de cenzură împotriva guvernului până la sfârșitul anului. Viitorul executiv trebuie să poată lucra și să pregătească bugetul pentru anul 2027.

În condițiile în care partidele ar semna un astfel de Acord național, există două variante care pot fi luate în calcul: un guvern minoritar PSD sau un guvern minoritar format din PNL, USR și UDMR. În cazul în care PSD se angajează să realizeze aceste reforme, putem vota un guvern minoritar PSD, dar PNL va rămâne în opoziție. Dacă PSD nu vrea să își asume răspunderea guvernării, PNL va forma un guvern minoritar alături de USR și UDMR, având ca obiectiv îndeplinirea angajamentelor menționate.

În acest fel, putem încheia criza politică generată de PSD. PNL își va respecta promisiunea de a nu mai guverna alături de PSD”, scrie Motreanu în postarea sa.

Nicușor Dan: Se conturează un Guvern minoritar pe baza unui acord politic

23 Iun

Președintele Nicușor Dan a transmis marți seara, după consultările de la Palatul Cotroceni, că invită urgent partidele să încheie un acord politic în Parlament.

„Am avut astăzi consultări cu partidele și grupurile parlamentare pentru identificarea unei soluții de deblocare a crizei politice în care ne aflam. Varianta care pare să se contureze este aceea a unui guvern politic minoritar, care să se bazeze pe un acord parlamentar de sprijin agreat în prealabil.

Invit, așadar, partidele parlamentare să demareze discuțiile pentru semnarea acestui acord parlamentar și, ulterior, să îmi facă propuneri pentru formula de guvern minoritar, susținut în concordanță cu acest acord. Întregul proces trebuie să se deruleze într-un ritm accelerat, deoarece urgența instalării unui guvern funcțional și stabil este majoră”, a scris șeful statului, pe contul de X.

Parlamentarii neafiliați, după discuțiile cu Președintele: Va fi un guvern PSD

23 Iun

Dumitru Coarnă, parlamentar neafiliat, a declarat marţi, în urma consultărilor de la Palatul Cotroceni, că propunerea pentru premierul desemnat ar urma să vină de la PSD.

El a mai precizat că în acest fel ar fi respectate prevederile articolului 103 din Constituţie.

"Se pare că va fi un guvern monocolor PSD şi o să vedem susţinerea. (...) Aşa am înţeles eu. Au fost discuţii ample. Eu am întrebat în mod punctual - că a insistat pe un guvern minoritar - şi eu am întrebat, dacă totuşi e un guvern minoritar, respectăm 103, adică să merg la partidul care are cei mai mulţi parlamentari. Şi aici, sigur, e PSD cu 128. Am înţeles că da, desemnarea să vină din această zonă şi că o să fie un guvern monocolor. Aşa am înţeles eu. Sper că am înţeles bine. De regulă, înţeleg bine", a spus el, într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Cotroceni.

De asemenea, Andrei Csillag, neafiliat, a afirmat și el că după discuția cu Nicușor Dan și ei au înțeles că va fi vorba despre un guvern minoritar, monocolor - PSD, susținut de PNL și UDMR.

Surse: Nicușor Dan le lasă timp partidelor să negocieze pactul propus de Bolojan

23 Iun

Potrivit unor surse oficiale, președintele Nicușor Dan ar urma să le lase partidelor timp pentru noi discuții și pentru a negocia un eventual acord sau moratoriu pe proiecte strategice, care să fie susținute de toate partidele.

Sursele citate spun că PSD ar fi transmis, în discuțiile cu președintele, că ar fi de acord cu un pact în Parlament, așa cum a propus Ilie Bolojan, însă doar dacă social-democrații fac parte din viitorul guvern minoritar.

În acest moment, sunt șanse mici ca Nicușor Dan să facă o desemnare înainte de deplasarea în Polonia. Președintele ar vrea să le mai lase partidelor 24 de ore pentru negocieri.

Presiunea este însă mare ca un nou guvern să fie învestit până la finalul sesiunii parlamentare. În caz contrar, România riscă să rămână cu un guvern interimar până în toamnă.

Anamaria Gavrilă: POT susţine o formulă pro-occidentală, pro-americană. Ne disociem de comportamentul AUR

23 Iun

Preşedinta Partidului Oamenilor Tineri, Anamaria Gavrilă, a anunţat marţi, după consultările de la Palatul Cotroceni, că parlamentarii POT susţin o formulă de guvernare pro-occidentală, pro-americană.

Anamaria Gavrilă a declarat că discuţia cu preşedintele Nicuşor Dan a fost una constructivă.

„Noi, parlamentarii POT, vom susţine o formulă pro-occidentală, pro-americană, unde noi să fim partea pro-românească. Vrem ca proiecte care sunt pentru români, legi care sunt pentru români să fie incluse în programul de guvernare”, a spus ea, într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Cotroceni.

Anamaria Gavrilă a declarat că, în actuala criză, POT a avut un comportament „rezonabil”, înţelegând că „bătăliile” trebuie purtate pe rând.

„Am înţeles că nu poţi să faci spectacol atunci când ţara are nevoie să fie scoasă din criză. Aşa ne vom comporta şi în continuare. Vom fi factorul de echilibru, de sprijin şi vom arăta că, pe lângă ce se vede în politica românească - adică lipsă de maturitate, circ, scandal - POT poate fi partidul care să ajute să ieşim dintr-o situaţie de criză. Ne disociem complet de comportamentul AUR. Credem că ar fi fost o situaţie mult mai matură să înţeleagă că acum bătălia este cu guvernul Bolojan-USR, care nu a fost încă îndepărtat”, a declarat Gavrilă.

Surse: Nicușor Dan nu va face o desemnare de premier marți

23 Iun

Potrivit surselor Antena 3 CNN, Președintele Nicușor Dan nu va face o desemnare marți, după consultările de la Palatul Cotroceni.

Președintele va da timp partidelor să discute, să negocieze. După consultări, Administrația Prezidențială va da un comunicat de presă.

Ce i-a cerut Șoșoacă lui Nicușor Dan

23 Iun

Preşedinta SOS România, Diana Şoşoacă, a declarat, marţi, după consultările de la Cotroceni, că i-a spus preşedintelui Nicuşor Dan că îşi doreşte ca un program de guvernare să fie prezentat la Parlament cu cel puţin 48 de ore înainte.

"Am solicitat din nou să avem un program de guvernare. Şi aşa cum au spus colegii mei, nu dat cu două ore înainte în Parlament, încălcând toate procedurile de la Constituţie, lege şi regulament, măcar cu 48 de ore înainte. Deşi un program de guvernare, mai ales în situaţia României, nu se discută în acest mod", a afirmat aceasta, potrivit Agerpres.

Şoşoacă a spus că în societate există "divizări, lupte pentru putere".

"Cred că ar trebui să stăm cu toţii la masă şi o lună, şi două, şi trei, până când ne punem de acord cu privire la un program de guvernare care să salveze această ţară. Am mai solicitat să nu se mai ia în considerare ordinele fie de la Tel Aviv, fie de la Bruxelles, fie de la Washington", a adăugat ea.

Aceasta a apreciat că există "o prăpastie imensă între români" iar oamenii politici trebuie să stea la masa negocierii şi să înceteze să mai negocieze funcţii.

"Cred că nu există ministere şi miniştri, secretari de stat, câte funcţii s-au solicitat pentru a fi votat un anumit guvern. Nici nu mai ai ce să te duci să ceri. Pentru că nimeni nu este interesat de popor, ci toţi sunt interesaţi de funcţii şi de cum să mai fure un ban public şi de cum să mai aibă parte de afaceri care să le aducă cât mai mulţi bani", a susţinut Diana Şoşoacă.

Președintele discută cu delegația POT

23 Iun

Preşedintele Nicuşor Dan discută acum cu reprezentanţii Partidului Oamenilor Tineri (POT). Delegaţia POT este condusă de Anamaria Gavrilă.

Partidul Dianei Șoșoacă, la consultări cu Nicușor Dan

23 Iun

La discuțiile cu Nicușor Dan de la Cotroceni au ajuns și reprezentanții S.O.S. Delegația este condusă de Diana Șoșoacă.

Reprezentanții Grupului minorităților au ajuns la consultări

23 Iun

Reprezentanții Grupului minorităților naționale participă la consulările de la Palatul Cotroceni. 

Kelemen Hunor: "Nimeni nu va da jos un guvern minoritar"

23 Iun

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a mai spus la finalul consultărilor de la Cotroceni că liberalii ar fi dispuși într-un guvern minoritar de dreapta să propună alt premier decât pe Ilie Bolojan:

Categoric, da, noi am discutat. Noi fiind într-un guvern minoritar, lăsați singuri după moțiunea de cenzură discutăm între noi ce ar trebui să facem, să ne uităm ca Angry Bird unul la celălalt?! Nu merge. Discutăm în fiecare zi, discutăm cu toată lumea pentru că în politică e regula de bază.

Nimeni nu va da jos un guvern minoritar, toată lumea va fi în opoziție și va fi fericită că are pe cineva la guvern cu care să se lupte”.

Kelemen Hunor a mai explicat de ce  George Simion a dat șah mat tuturor în contextul votului de învestitură pentru Guvernul Veștea:

Toată lumea a primit șah mat. Unii așteptau să treacă guvernul, alții din alte motive. Pur și simplu trebuie să recunoști. Până în ultima clipă a ținut pe cei care așteptau voturile lor într-o oarecare tensiune. Asta e”.

Întrebat cine a greșit pentru actuala criză politică, Kelemen Hunor a spus:

Nu sunt în măsură să fac o evaluare. Domnul Veștea nu ar fi trebuit să răspundă pozitiv la chemarea de ieri”.

Pentru UDMR, cap de listă este varianta unui guvern cu majoritate cât de cât:

Să existe stabilitate, cel puțin până în februarie. Asta ar fi prima opțiune. Trebuie să cedeze și PSD și PNL, să mai flexibilizeze pozițiile. Această luptă între partide trebuie să înceteze dacă vrei să faci ceva bine pentru țară. Alegeri anticipate nu vor fi. Poate că a sosit momentul să mai lase de la el.

Pentru noi și pentru România ar fi bine o majoritate cât de cât. Noi nu avem o problemă să votăm un guvern monocolor PSD”, a mai spus Kelemen Hunor.

UDMR a discutat trei scenarii la consultările de la Cotroceni

23 Iun

Kelemen Hunor a spus că UDMR a discutat trei scenarii pentru formarea viitorului guvern la consultările de la Palatul Cotroceni:

Am prezentat trei variante. A patra nu am mai prezentat-o: refacerea coaliției vechi. Am zis că nu mai este cazul. Am pierdut orice speranță să avem azi înțelepciunea de a face vechea coaliție.

Sunt două variante pentru guvern minoritar. Prima variantă este un guvern minoritar PNL-USR-UDMR, susținut pe baza de înțelegere cu PSD. Am înțeles că domnul Grindeanu a exclus această variantă. A doua variantă de guvern minoritar, monocolor PSD, susținut de PNL și UDMR, inclusiv de cei care au votat guvernul Vestea.

A treia variantă ar fi un guvern cu o majoritate foarte, foarte subțire, dar asta va însemna iarăși o renunțare la orgolii și mai multă înțelepciune, acea coaliție care a funcționat până în iunie 2025, PSD-PNL-UDMR plus grupul minorităților. Aceasta ar asigura o stabilitate mai bună și ar permite să punem în aplicare tot ce ne așteaptă în acest an. Oricare dintre aceste variante trebuie începută cu un acord politic înainte de nominalizarea unui premier”.

Delegația UDMR a intrat la consultări

23 Iun

Delegația UDMR formată din Kelemen Hunor, Rozália Biró, Cseke Attila, Csoma Botond, și Lóránd Turos a intrat la consultările organizate la Palatul Cotroceni.

USR nu va vota un guvern din care face parte PSD, spune Fritz

23 Iun

USR nu va votat un guvern din care face parte PSD, a declarat Dominic Fritz la finalul consultărilor. 

”Am avut o discuție cu președintele României despre soluțiile pe care le propunem. USR crede că țara nu are nevoie de un guvern care sa treacă cumva cu 233 de voturi, ci o direcție clară. Nu se poate cu un PSD la guvernare care evident nu mai are încrederea românilor. De aceea i-am spus președintelui că USR nu va putea susține un guvern din care face parte PSD.

Stăm la dispoziție pentru un guvern minoritar cu PNL și UDMR și suntem deschiși să stăm la discuții pentru un astfel de guvern”, a precizat Fritz.  

La discuții intră delegația USR

23 Iun

Delegația USR, condusă de Dominic Fritz, intră la discuții cu Nicușor Dan.

FOTO: Antena 3 CNN

Bolojan: Putem vota un Guvern minoritar PSD în baza unui pact

23 Iun

Declarațiile lui Ilie Bolojan, după discuțiile cu Nicușor Dan:

"PNL consideră că o formulă realistă, prin care România poate avea într-un termen scurt un guvern învestit, este una bazată, ca primă condiție, pe un acord politic, un pact pentru România, valabil în perioada următoare, până la finalul anului.

Acest pact ar urma să fie semnat de forțele politice care înțeleg situația dificilă în care se află țara și ar trebui să cuprindă aspecte legate de condiționările bugetare, menținerea deficitului sub control și reducerea lui în continuare.

De asemenea, acordul ar trebui să prevadă angajarea răspunderii pe toate proiectele care vizează reformele din PNRR, imediat după instalarea guvernului, astfel încât România să poată absorbi fondurile europene și să nu piardă finanțările pentru investiții în transporturi, școli și spitale. 

Pactul ar trebui să includă și prevederi privind respectul între partide și angajamentul de a nu depune moțiuni de cenzură pe subiectele incluse în acord.

Un astfel de guvern ar putea lucra și ar putea pregăti un buget realist pentru anul viitor.

Nu PNL a generat tensiunile politice.

După încheierea unui astfel de acord, care poate fi convenit într-o zi sau două, se poate recurge fie la un guvern minoritar în jurul PSD, fie la un guvern minoritar PNL-USR-UDMR. PNL se angajează să dea votul de învestitură dacă nu se va opta pentru una dintre variantele de guvern pe care liberalii și le asumă împreună cu partenerii lor.

PNL va avea în această seară o ședință a Biroului Național.

Îi mulțumesc lui Nicușor Dan, astăzi se împlinește un an de când guvernul a depus jurământul".

Surse: USR ar putea cere un termen de o zi pentru discuții cu PNL pentru un premier comun

23 Iun

USR va cere un termen de o zi pentru a-și pune la punct poziția și pentru a o armoniza cu cea a PNL, în vederea găsirii unui nume comun de premier, au declarat surse politice pentru Antena 3 CNN.

Nu se știe, deocamdată, dacă și PNL va cere același lucru.

Au început consultările cu PNL

23 Iun

Delegația PNL, condusă de Ilie Bolojan, a ajuns la discuții.

FOTO: Administrația Prezidențială

George Simion a cerut Guvernul pentru AUR şi îl amenință pe Nicușor Dan cu suspendarea

23 Iun

George Simion a declarat, după consultările de la Palatul Cotroceni, că AUR a mers la discuțiile cu președintele Nicușor Dan cu o propunere de program pentru ieșirea din criză și cu o propunere de premier din partea partidului.

"Fără AUR nu se poate. AUR a venit cu o propunere de program de ieșire din criză și cu o propunere de premier AUR, respectând votul românilor", a declarat George Simion.

George Simion a mai susținut că votul din Parlament a arătat că "voința personală a lui Nicușor Dan nu poate trece peste voința poporului". "Dacă Nicușor Dan va continua să încalce voința românilor, concluzia este că trebuie să ajungem la suspendarea și demiterea lui Nicușor Dan", a spus Simion.

"AUR nu este un partid antioccidental, ci un susținător al parteneriatului transatlantic și al valorilor democratice", a mai declarat George Simion.

Întrebat dacă a făcut o propunere de premier, Simion a răspuns: "Toate cărțile sunt pe masă".

"Eu îmi cunosc rolul locul în această formație. Noi suntem al doilea partid, sigur că i-am zis că vrem un premier AUR, dar vrem ca prima oară, constituțional, să treacă peste primul partid al țării, care după cum spuneți dvs iar spune ăla nu, ăla nu. Nu există guverne minoritare, există doar majoritate parlamentară și vrem ca această majoritate să se reflecte în formula guvernamentală. Altfel în 2-3 luni vom ajunge în aceeași situație", a mai spus Simion.

"AUR poate vota numai un premier propus de AUR și un guvern din care să facă parte. Altfel soluția noastră este întoarcerea la voința poporului", a adăugat liderul AUR.

El a menționat că Președintele Nicușor Dan nu a făcut aprecieri: "Mă bucur ca nu mai există calificative negative la adresa noastră."

Nicușor Dan discută cu delegația AUR

23 Iun

Au început discuțiile dintre Nicușor Dan și delegația AUR, condusă de George Simion.

FOTO: Antena 3 CNN

Liberalii pun condiții înaintea discuțiilor de la Cotroceni: Nu vom vota niciun guvern dacă are în componența sa trădători din PNL

23 Iun

Mesajul transmis de PNL președintelui Nicușor Dan, înaintea consultărilor:

"Înaintea consultărilor care urmează la ora 14.00, avem un mesaj clar pentru Nicușor Dan. Nu vom vota niciun guvern dacă are în componența sa trădători din PNL.

Și nici plagiatori sau condamnați penal.

Așa că, îi transmit președintelui României să lase jocurile meschine, să iasă din hipnoză, și vină la consultările cu Partidul Naţional Liberal cu decență și bună-credință.

În altă ordine de idei, astăzi se încheie cariera în PNL pentru toți cei care au trădat deciziile de duminică luate în Congres. Cei care s-au aflat pe lista guvernului Veștea și au votat aseară acest guvern al fripturismului și nesimțirii, vor fi excluși astăzi din PNL. Din acest moment, aceștia nu vor mai fi de folos PSD-ului.

Camerele televiziunilor le-au surprins figurile descompuse de minciuni și ticluiri, de ură și parvenire. Cu ei se încheie definitiv o epocă a combinațiilor.

De astăzi, PNL s-a schimbat fundamental și va continua să facă acest lucru în anii următori. Fie că vom fi în opoziție sau la guvernare, vom acționa cu grijă pentru interesul public și pentru apărarea democrației.", a scris PNL pe Facebook.

Biroul Permanent Național se va reuni astăzi, începând cu ora 18.00 într-o ședință (în format hibrid).

PSD își asumă guvernarea, inclusiv funcția de premier

23 Iun

Sorin Grindeanu a declarat, după consultările de la Cotroceni, că PSD este pregătit să își asume guvernarea, inclusiv funcția de premier, dacă aceasta va fi soluția pentru ieșirea din criza politică.

"PSD a înțeles să sprijine și ieri un guvern prezentat în Parlament. Am înțeles să venim rapid cu o soluție. L-am anunțat pe Președinte că PSD este gata să își asume guvernarea", a declarat Sorin Grindeanu.

El a precizat că, în cadrul discuțiilor, nu a fost avansată o propunere concretă de premier și că PSD așteaptă finalul consultărilor.

"Nu s-a vorbit despre o propunere de premier. Am spus că, dacă aceasta este soluția, PSD își asumă guvernarea, inclusiv funcția de premier", a afirmat Grindeanu.

"Mi-aș dori ca toate aceste jocuri politice pentru menținerea unora sau altora în funcții să se fi epuizat. Toată lumea trebuie să dea dovadă de bună-credință", a mai spus Sorin Grindeanu.

Discuțiile cu PSD s-au încheiat

23 Iun

Discuțiile cu delegația PSD s-au încheiat. Au durat 13 minute.

PSD a intrat la negocieri

23 Iun

Delegația PSD condusă de Sorin Grindeanu a ajuns la Cotroceni.

FOTO: Antena 3 CNN

Discuțiile vor dura jumătate de oră.

FOTO: Antena 3 CNN

Potrivit surselor, PSD îi va propune lui Nicușor Dan un guvern minoritar PSD, condus de un social-democrat.

Nicușor Dan: "Le voi cere partidelor să revină la dialog și la o atitudine rezonabilă"

23 Iun

În consultările de astăzi, le voi cere partidelor să revină la dialog și la o atitudine rezonabila. Le cer înțelegeri pe o majoritate parlamentară, și nu justificări și explicații de ce nu pot realiza o majoritate.

România are nevoie de un Guvern. Păstrarea direcției pro-occidentale este o condiție de la care nu ne vom abate, a scris Nicușor Dan, înainte de discuții.

Cu ce mandat se duce PACE la Cotroceni

23 Iun

Senatorul Ninel Peia, liderul grupului PACE din Parlament, a declarat la Antena 3 CNN, că reprezentanții PACE vor merge la consultările de la Palatul Cotroceni la ora 17:30, unde vor asculta propunerile președintelui Nicușor Dan. Ulterior, în funcție de discuții, grupul parlamentar va avea o ședință pentru a stabili poziția finală.

El a susținut că, prin susținerea Guvernului Veștea, PACE nu a fost "alături de PSD", ci a avut ca obiectiv înlăturarea Guvernului Bolojan și a USR de la guvernare.

"Oamenii politici trebuie să se țină de cuvânt. Dacă nu, a doua oară nu mai contezi", a spus Ninel Peia.

Delegația USR pentru discuțiile cu Nicușor Dan

23 Iun

Delegația USR care merge astăzi la consultări la Cotroceni:

- președintele USR, Dominic Fritz
- ministra Afacerilor Externe, Oana Țoiu
- ministra Mediului, Diana Buzoianu
- ministrul Apărării, vicepremier, Radu Miruță
- ministrul Economiei, Irineu Darău
- deputat Ionuț Moșteanu, fost ministru al Apărării

Ședință-fulger la USR: Nu vor susține un guvern PSD

23 Iun

USR a convocat o ședință-fulger, în format online, înainte de consultările cu președintele Nicușor Dan, la Palatul Cotroceni. Liderii USR vor discuta mandatul cu care delegația partidului va merge la consultări.

Potrivit unor surse, USR își menține decizia de a nu vota un Executiv din care să facă parte PSD, cu premier PSD, sau orice formulă în care social-democrații să fie prezenți la guvernare.

Dacă PNL vrea să facă acest pas, USR nu susține o astfel de variantă și își păstrează deciziile luate până acum în Biroul Național.

În schimb, dacă un pol de dreapta format din PNL- USR - UDMR ar veni cu o variantă comună de premier, USR ar fi deschis la discuții și negocieri în acest sens.

Totul depinde însă de propunerea pe care o va face președintele Nicușor Dan.

Echipa UDMR pentru consultările de la Cotroceni

23 Iun

Delegaţia UDMR care va fi prezentă la consultările de la Palatul Cotroceni cu şeful statului este formată din cinci lideri ai formaţiunii, fiind condusă de preşedintele Uniunii, Kelemen Hunor.

Astfel, din delegaţia UDMR fac parte preşedintele Kelemen Hunor, liderii grupurilor parlamentare din Senat şi Camera Deputaţilor, Túrós Lorand şi Csoma Botond, preşedinta Consiliului Reprezentanţilor Unionali (CRU) al UDMR, Rozália Biró, şi ministrul interimar Cseke Attila.

Cine face parte din delegația PSD la consultările de la Cotroceni

23 Iun

Cinci persoane vor face parte din delegaţia PSD care merge, marţi, la consultările de la Palatul Cotroceni cu preşedintele Nicuşor Dan, delegaţie condusă de preşedintele partidului, Sorin Grindeanu.

Delegaţia este compusă din: preşedintele partidului, Sorin Grindeanu, secretarul general, Claudiu Manda, deputatul Marian Neacşu, fost vicepremier, deputatul Natalia Intotero, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, şi senatoarea Doina Fedorovici.

Nicușor Dan, față-n față cu Ilie Bolojan

23 Iun

Delegaţia PNL care va fi prezentă la consultările de la Palatul Cotroceni cu şeful statului este formată din preşedintele partidului, Ilie Bolojan, prim-vicepreşedintele Dan Motreanu, secretarul general - Robert Sighiartău, preşedintele Senatului, Mircea Abrudean, şi liderul deputaţilor liberali, Gabriel Andronache, potrivit anunţului formaţiunii.

Ionuț Pucheanu: Grindeanu ar fi, logic, prima opțiune a PSD pentru funcția de premier

23 Iun

 Ionuț Pucheanu, prim-vicepreședinte al PSD, a declarat la Antena 3 CNN că, în partid, nu a avut loc încă o discuție după ultimele evoluții politice, dar că o astfel de ședință ar trebui organizată cel mai probabil în perioada următoare.

Pucheanu a spus că, la ultimul vot din PSD, de săptămâna trecută, mandatul acordat lui Sorin Grindeanu și echipei de negociere a fost unul largit. El a precizat că PSD a făcut parte din discuțiile privind viitoarea construcție politică, dar a adăugat că responsabilitatea negocierilor nu ar fi trebuit să cadă doar pe umerii social-democraților.

"Atâta timp cât nu am avut încă o discuție în partid, nu știu să spun foarte clar. Corect și logic ar fi ca președintele partidului să fie prima opțiune pentru o eventuală propunere de premier", a spus Pucheanu.

Întrebat dacă varianta Sorin Grindeanu se află pe masă, prim-vicepreședintele PSD a răspuns că, în opinia sa, aceasta este una dintre opțiunile discutate.

El a spus că România se află într-un moment dificil, comparabil cu situația în care cineva se scufundă într-un bazin și ajunge la fund, dar de acolo se poate împinge pentru a reveni la suprafață. "Țara s-a scufundat în bazin. Eu cred că o scoatem la capăt", a mai declarat Ionuț Pucheanu.

 

Orban îi cere lui Nicușor Dan să desemneze un premier susținut de PNL, USR și UDMR

23 Iun

Ludovic Orban îi cere președintelui Nicușor Dan să nu-l desemneze pe Sorin Grindeanu pentru funcția de prim-ministru și susține că o astfel de decizie ar fi "o nouă greșeală gravă", care ar prelungi criza politică.

Într-o postare publică, fostul premier afirmă că PSD nu ar trebui să primească un nou mandat pentru formarea guvernului, după ce, în opinia sa, variantele susținute anterior de social-democrați nu au reușit să obțină o majoritate în Parlament.

Orban susține că Sorin Grindeanu nu mai are susținere publică și nici sprijin suficient în interiorul PSD. El îl acuză pe liderul social-democrat că a devenit un partener politic dificil de acceptat pentru celelalte partide parlamentare, după acțiunile din ultimele luni.

Fostul lider liberal mai afirmă că Grindeanu a mai fost premier și că, în opinia sa, nu a demonstrat că are pregătirea și calitățile necesare pentru a conduce un guvern. Orban invocă și lipsa de încredere a partenerilor internaționali în PSD și în liderul acestuia.

În final, Ludovic Orban îi cere lui Nicușor Dan să desemneze un premier susținut de PNL, USR și UDMR, care să meargă în Parlament cu un guvern minoritar reformist. El susține că, dacă un astfel de guvern nu ar primi votul Parlamentului, președintele ar trebui să declanșeze procedura pentru alegeri anticipate, potrivit prevederilor constituționale.

Nicușor Dan a chemat partidele la Cotroceni, marți după-amiază

23 Iun

Președintele României, Nicușor Dan, va invita la Palatul Cotroceni președinții și reprezentanții partidelor și formațiunilor politice reprezentate în Parlamentul României, pentru consultări privind desemnarea candidatului la funcția de Prim-ministru.

Consultările vor avea loc astăzi, 23 iunie 2026, după următorul program:

• Ora 13:00 - Partidul Social Democrat (PSD);

• Ora 13:30 - Alianța pentru Unirea Românilor (AUR);

• Ora 14:00 - Partidul Național Liberal (PNL);

• Ora 14:30 - Uniunea Salvați România (USR);

• Ora 15:00 - Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR);

• Ora 15:30 - Grupul Parlamentar al Minorităților Naționale;

• Ora 16:00 - Partidul S.O.S. România (SOS);

• Ora 16:30 - Partidul Oamenilor Tineri (POT);

• Ora 17:00 - Grupul parlamentar Uniți pentru România;

• Ora 17:30 - Grupul parlamentar PACE – Întâi România;

• Ora 18:00 - Parlamentarii neafiliați.

Parlamentul a respins, luni, Guvernul Veștea la vot. Au fost doar 189 de voturi pentru, dintr-un necesar de 233 de voturi. Veștea și echipa sa de miniștri nu au reușit să adune o majoritate care să îi învestească la Palatul Victoria. 

Adrian Veștea este prima propunere de premier respinsă de Parlament, după ce Eugen Tomac și-a depus mandatul înainte de votul în plen. Astfel, următoarea propunere pe care o va face Președintele este cea care ar putea deschide calea anticiaptelor, dacă și aceasta este respinsă la vot.

Nicușor Dan are pe masă două variante, iar prima este să îl desemneze premier pe liderul PSD Sorin Grindeanu. Acesta va avea la dispoziție zece zile să depună lista de miniștri și programul de guvernare și să ceară votul Parlamentului.

Sorin Grindeanu a declarat luni seara, cu puțin înainte ca Guvernul Veștea să pice la votul de învestire în Parlament, că PSD nu va fugi de responsabilitate dacă Nicușor Dan îi va chema la consultări la Cotroceni și va decide să încredințeze mandatul PSD.

Liberalii au decis deja că vor vota un guvern PSD minoritar, în baza unui pact de neagresiune pentru următoarele șase luni. Noua conducere a partidului a decis duminică strategia după votul pentru Guvernul Veștea și au propus „o formula fezabilă” pentru a debloca criza politică.

TOP articole
x close