Antena 3 CNN Externe Ucraina a ridicat un „zid de drone” împotriva armatei ruse, care a început să piardă 300 de militari pe zi

Ucraina a ridicat un „zid de drone” împotriva armatei ruse, care a început să piardă 300 de militari pe zi

M.L.
1 minut de citit Publicat la 09:39 10 Iun 2026 Modificat la 09:58 10 Iun 2026
plasa antidrona
Plase antidrone desfășurate pe șoselele din regiunea Donețk, Ucraina. Foto: Getty Images

„Zidul de drone” ridicat de-a lungul liniei frontului de către armata ucraineană provoacă în prezent pierderi tot mai mari armatei ruse. Trupele Moscovei înregistrează pierderi de 9.000 de militari uciși pe lună, adică 300 de militari pe zi, informează The Moscow Times, care citează o analiză realizată de un expert al Institutului German pentru Studii de Securitate Internațională.

Analiza a fost făcută în baza datelor publice și statisticilor financiare din regiunile Federației Ruse, mai exact monitorizarea despăgubirilor în bani oferite familiilor drept compensație pentru moartea unui militar pe front.

Conform acestor date, armata rusă a suferit pierderi record în lunile august și decembrie 2025, când au fost înregistrați oficial 12.000 de militari ruși uciși lunar.

Comparativ, în anul 2024, rușii pierdeau în jur de 4.000 de militari lunar.

Conform Centrului pentru Studii Strategice și Internaționale (CSIS) de la Washington, pierderile totale ale armatei ruse pe frontul din Ucraina au ajuns în 2026 la 1,198 milioane de militari - uciși și răniți.

În cei peste patru ani de război din Ucraina, armata rusă a pierdut de 17 ori mai mulți soldați decât armata sovietică în Afganistan, de 11 ori mai mulți decât în ambele războaie cecene și de 5 ori mai mult decât în toate războaiele la care au participat Rusia și URSS după 1945.

Cu prețul acestor pierderi uriașe, în ultimii doi ani, generalii ruși au reușit să mărească zona de teritoriu ucraineană aflată sub controlul trupelor Moscovei cu doar 8,4 mii de kilometri pătrați: 0,6% din teritoriul Ucrainei a fost capturat în 2024 și încă 0,8% în 2025. conform estimărilor Institutului pentru Studiul Războiului (ISW).

Liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, se așteaptă să obțină controlul deplin asupra Donbasului (regiunile Luhansk - controlată deja de armata rusă și Donețk - aflată sub controlul armatei ruse în proporție de 80-85%) până la sfârșitul anului și nu intenționează să se oprească până nu va atinge acest obiectiv.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

Parteneri
x close