Declarațiile lui Donald Trump, pline de amenințări și comentarii egocentrice, adesea superficial disprețuitoare la adresa Iranului, au devenit, la fel ca menținerea blocadei navale americane asupra porturilor iraniene, un obstacol major în reluarea negocierilor de pace dintre cele două țări, sub medierea Pakistanului, la Islamabad, scrie The Guardian, miercuri.
Oricât ar insista ministerul iranian de externe că nu va răspunde fiecărei postări pe rețelele sociale a președintelui american despre Iran — uneori chiar și șapte pe zi — regimul nu le poate ignora pe toate, chiar dacă acestea contrazic ceea ce oficialii iranieni aud în privat despre adevăratele intenții ale lui Trump.
De altfel, nerăbdarea lui Trump și stilul său „diplomatic” grosolan au devenit, în sine, un obstacol în calea unei soluții.
Principalul negociator al Iranului, Mohammad Bagher Ghalibaf, a avertizat că, „prin impunerea unei blocade și încălcarea armistițiului”, președintele SUA „încearcă să transforme această masă de negocieri — în propria sa imaginație — într-o masă a capitulării sau să justifice reluarea retoricii belicoase. Nu acceptăm negocieri sub amenințare și, în ultimele două săptămâni, ne-am pregătit să scoatem la iveală noi cărți pe câmpul de luptă”.
Ambasadorul Iranului în Pakistan, Reza Amiri Moghadam, a exprimat o idee similară, cu o trimitere la Jane Austen, afirmând: „Este un adevăr universal recunoscut că o țară care deține o mare civilizație nu negociază sub amenințare și constrângere”.
La fel cum Trump trebuie să gestioneze nemulțumirile din rândul americanilor și reacțiile piețelor, conducerea iraniană trebuie să liniștească opinia publică internă, respingând afirmațiile lui Trump privind o presupusă umilire sau disperare a Iranului ori susținerea acestuia că regimul ar fi cedat în chestiunea stocurilor de uraniu puternic îmbogățit.
De exemplu, vinerea trecută, Trump a răspuns la o postare a ministrului iranian de externe, Abbas Araghchi, în care acesta anunța că Iranul va relaxa unele restricții din Strâmtoarea Ormuz, salutând practic o „înfrângere” a Iranului, în loc să răspundă prin ridicarea blocadei americane, așa cum se aștepta regimul iranian.
Ulterior, într-unul dintre numeroasele interviuri telefonice acordate în acea zi, Trump a spus: „Ei vor să o deschid (Strâmtoarea Ormuz - n.red.). Iranienii vor cu disperare să fie redeschisă. Nu o deschid până nu este semnat un acord”. Într-un alt interviu, el a afirmat: „Au fost de acord cu totul”, adăugând în mod specific: „Au fost de acord să nu mai închidă niciodată Strâmtoarea Ormuz”. O zi mai târziu, Iranul a închis strâmtoarea, lăsând impresia că Trump, nu pentru prima dată, a subestimat determinarea regimului iranian.
Trump „vorbește prea mult”
O reprezentanță diplomatică iraniană din Ghana a remarcat, marți: „În ultimele 24 de ore, președintele Statelor Unite a: — mulțumit Iranului pentru închiderea Ormuzului; a amenințat Iranul; a acuzat China; a lăudat China; a declarat blocada un succes; a confirmat că Iranul s-a reaprovizionat în ciuda blocadei; a promis un acord cu Iranul; a promis că vor cădea bombe asupra Iranului”. Ambasada l-a descris pe Trump drept „un grup de chat WhatsApp format dintr-o singură persoană”.
În weekend, ministrul adjunct de externe al Iranului, Saeed Khatibzadeh, a spus despre Trump: „Vorbește prea mult”.
Până marți, într-o cascadă de declarații contradictorii, Trump a afirmat: „Mă aștept să bombardăm”, adăugând că armata este pregătită de acțiune, făcând referire la expirarea iminentă a termenului-limită pe care nu intenționa să-l prelungească. Totuși, două fraze mai târziu, a spus că iranienii vor participa la negocierile care încep miercuri.
Prin alăturarea acestor poziții contradictorii, el a lăudat și, în același timp, a discreditat Iranul.
„Iranul poate ajunge într-o poziție foarte bună, o țară puternică, o țară minunată. Are un popor extraordinar”, a spus el, înainte de a adăuga: „Par însetați de sânge și sunt conduși de niște oameni foarte duri, din păcate, și nu într-un mod bun. Noi suntem mult mai duri decât ei – nici nu se compară – dar trebuie să dea dovadă de rațiune și bun-simț, să nu fie o țară bazată pe moarte și teroare”.
Toate acestea ar putea avea ca scop perturbarea „radarului” diplomatic al Iranului, însă, până acum, singurul efect a fost acela de a face regimul mai precaut și mai hotărât să accepte un acord doar dacă acesta include un mecanism clar și ireversibil de aplicare, care să-l oblige pe Trump să respecte orice înțelegere pe care o încheie.