Președintele Nicușor Dan se află într-o vizită de lucru în Franța, iar marți Emmanuel Macron l-a întâmplinat la Palatul Élysée cu garda de onoare și cu zâmbetul pe buze. Și Nicușor Dan părea să fie bucuros de întâlnirea cu președintele Franței și a afișat și el un zâmbet larg.
Cei doi președinți aveau în față în program încărcat, dar înainte de orice și-au făcut timp de un selfie în grădinile de la Élysée. Emmanuel Macron și Nicușor Dan s-au filmat cu telefonul mobil, iar reel-ul a fost postat pe pagina de Facebook a președintelui României
„Foarte fericit să îl primesc pe Președinte pentru prima sa vizită în calitate de Președinte în Franța, chiar dacă cunoaște bine țara noastră”, a început mesajul video Emmanuel Macron, după care i-a urat lui Nicușor Dan „Bine ai venit” în limba română.
Nicușor Dan a continuat mesajul video în limba franceză, limbă pe care o știe bine: „Mulțumesc, Emmanuel, pentru invitație! Cred că avem un parteneriat solid și că există stațiu pentru a-l consolida în domeniul securității, economiei și schimburilor culturale”, a spus președintele României.
„Exact. Despre toate acestea vom discuta astăzi. Am realizat multe împreună în ultimele luni, pentru relația noastră bilaterală, pentru Europa noastră, pentru Ucraina”, a răspuns președintele Franței.
În continuare mesajului filmat el le-a mulțumit „prietenilor din România și Franța”.
„Trăiască prietenia dintre România și Franța”, a încheiat Emmanuel Macron, în limba română.