Premierul Ilie Bolojan a transmis, luni, un avertisment dur miniștrilor: cine întârzie reformele și investițiile din PNRR și pune în pericol banii europeni riscă să fie demis.
Mesajul a fost dat în cadrul ședinței Comitetului Interministerial de Coordonare a PNRR, unde Guvernul a analizat stadiul cererilor de plată și blocajele apărute în implementare. Ședința a fost coordonată de premier împreună cu ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, și a vizat în special problemele legate de cererile de plată 3 și 4 deja trimise la Comisia Europeană, dar și pregătirea cererilor 5 și 6, care urmează să fie depuse anul viitor.
Bolojan: Miniștrii răspund politic dacă se pierd bani din PNRR
Ilie Bolojan le-a cerut ministerelor să accelereze ritmul de lucru, să elimine blocajele și să nu mai întârzie plata facturilor pentru proiectele aflate în derulare. El a spus clar că pierderea fondurilor europene va avea consecințe directe.
„Răspunderea pentru neîndeplinirea angajamentelor va fi de două categorii. Va fi răspundere politică pentru miniștrii și secretarii de stat. Mă refer inclusiv la revocări din funcție în cazul în care România va pierde bani din PNRR. În cazul directorilor și personalului din administrație, nu este cazul să mai vedem că încasează spor de fonduri europene dacă țara noastră pierde bani”, a declarat premierul, potrivit unui comunicat de presă al Guvernului.
Totodată, șeful Executivului a cerut monitorizarea permanentă a stadiului reformelor și investițiilor, pentru a evita noi întârzieri.
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene a prezentat situația absorbției fondurilor și a cerut rapoarte urgente de la toate ministerele implicate.
„Dacă anul trecut am crescut absorbția din PNRR de la aproximativ 4 miliarde de euro la peste 10,5 miliarde de euro, în următoarele șase luni trebuie să trecem la un ritm și mai intens pentru a dubla această sumă. Fac apel la fiecare minister ca până la sfârșitul săptămânii să transmită MIPE informații actualizate privind progresele făcute și un calendar al activităților”, a afirmat Dragoș Pîslaru.
Reprezentantul Ministerului Finanțelor, secretarul de stat Florin Zaharia, a anunțat că România va avea bani suficienți pentru partea de cofinanțare a proiectelor din PNRR. În bugetul pe 2026 vor fi alocate sume cu aproximativ 70% mai mari decât anul trecut, astfel încât contribuția națională va ajunge la circa 73 de miliarde de lei.
De asemenea, autoritățile locale vor beneficia de cele mai mari bugete din istorie, ceea ce ar trebui să le permită să se concentreze pe implementarea proiectelor din PNRR.
Guvernul a reamintit că toate reformele și investițiile asumate trebuie îndeplinite până la 31 august 2026, iar cererea finală de plată trebuie transmisă cel târziu la 30 septembrie 2026. Potrivit noii decizii a Consiliului UE: România are 6 cereri de plată în total; cererea 5 va include 28 de ținte și jaloane (granturi); cererea 6 va conține 151 de ținte și jaloane, atât pe componenta nerambursabilă, cât și pe cea rambursabilă.
Peste jumătate din PNRR este deja încasată
Până în prezent, România a depășit pragul de 50% din valoarea totală a PNRR. Statul român a primit deja 10,72 miliarde de euro, sumă care include: prefinanțarea, banii pentru cererile de plată 1 și 2, precum și o parte din cererea de plată 3.
Din total: aproximativ 6,4 miliarde de euro provin din fonduri nerambursabile, iar 4,3 miliarde de euro din componenta de împrumuturi.