Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a declarat duminică despre o eventuală creștere a pensiilor că nu poate fi discutată în acest moment, în lipsa unor resurse bugetare sustenabile, iar inflația ar urma să înceapă să scadă din vară și ar putea ajunge la finalul anului la 4%.
"Cred că este prematur să discutăm despre dezghețare (n.r. pensiilor) în acest moment. Îmi doresc foarte mult să fim în situația în care, pe baza evoluțiilor lunare, pe baza execuției bugetare(…) și a modului în care va evolua anul 2026, să putem arăta o îmbunătățire semnificativă a situației din care am venit. Altfel, ar fi doar promisiuni sau angajamente. Probabil foarte mulți români s-au săturat, pentru că au avut foarte multe astfel de promisiuni de-a lungul anilor. Promisiuni care s-au dovedit nesustenabile și nu vreau să fac un astfel de angajament. Evident că îmi doresc și ne dorim această dezghețare, dar trebuie să o facem într-un mod sustenabil. Trebuie să schimbăm modul în care am făcut-o în trecut, să facem creșteri de salarii și creșteri de pensii fără să avem sursele pentru aceste creșteri", a spus ministru Alexandru Nazare, la TVR Info.
El a explicat că înghețarea veniturilor bugetare a fost necesară pentru reducerea deficitului.
"Această decizie a fost luată în coaliție în vara anului trecut. Fără această înghețare nu reușim să ne atingem ținta de deficit în 2026. Din nefericire, au fost creșteri succesive, ani la rând, nesustenabile. Este greu de crezut că în 2026, în interiorul bugetului acestui an, putem opera dezghețări. Dar, evident, pe măsură ce înaintăm în an și situația se îmbunătățește, lucrurile se pot discuta. Dar nu suntem încă acolo și ar fi prematur să discutăm acest subiect astăzi."
În ceea ce privește inflația, ministrul Finanțelor spune că primele semne de scădere ar putea apărea în lunile de vară.
"Perspectivele sunt cele oferite de analizele BNR. Inflația va intra pe un trend de decelerare din vară. Nu vreau nici să cresc așteptările, nici să minimizez situația. Inflația, într-adevăr, va fi persistentă până atunci. Dar noi nu am spus, în urmă cu șase luni, când am preluat guvernarea, că inflația va scădea brusc. Am spus că va dura cel puțin un an până când vor apărea primele semne. Și undeva în această vară, în iulie–august, vom avea o scădere a inflației, care, după prognoza BNR, va merge spre 4% la final de an. Astfel, finalul acestui an ne va prinde cu un alt trend al inflației, care va reintra spre intervalul de referință", a spus ministrul.