Ședința Biroului Politic Național al PNL, care era programată pentru vineri și sâmbătă la Sibiu, a fost amânată, au declarat surse pentru Antena 3 CNN.
Decizia a fost luată în contextul în care blocajul discuțiilor pe buget au prelungit calendarul votului. Votarea bugetului s-a amânat cu o zi, pentru vineri, după ce liderii Coaliției au ajuns joi la un acord privind ajutoarele sociale cerute de PSD.
Biroul Executiv al PNL decisese luni, ca la finalul săptămânii, după ce Parlamentul va adopta Legea Bugetului, să organizeze la Sibiu o ședință în care să decidă dacă partidul trece în Opoziție.
Președintele PSD Sorin Grindeanu spunea că dacă PNL decide în weekend să iasă de la guvernare, atunci "ne îndreptăm spre anticipate".
Grindeanu, despre schimbarea premierului Bolojan: Astăzi, în coaliţie, nu s-a vorbit
Pe de altă parte, preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a spus joi că consultarea din PSD privind guvernarea continuă şi nu e niciun fel de schimbare. Despre schimbarea premierului Bolojan, liderul PSD a menţionat că astăzi, în coaliţie, nu s-a vorbit despre acest lucru.
Sorin Grindeanu a mai arătat că, legat de consultarea din partid, sunt lucruri pe care le-a anunţat la începutul lunii decembrie şi nu s-a anulat absolut nimic.
”Vorbim de o consultare pe care o să facem în interiorul PSD-ului, după aprobarea bugetului. Nu e niciun fel de schimbare”, a explicat el.
”Noi vom face ceea ce am anunţat la începutul lunii decembrie. Noi facem o evaluare, nu pe buget, noi facem evaluarea participării la guvernare. Şi asta am anunţat la începutul lunii decembrie. Această evaluare cuprinde şi modul în care a fost construit bugetul, evident. Cuprinde toată această perioadă. Cuprinde şi începe evaluarea, în primul rând, cu noi, cu ministrii PSD şi după aceea cu întreaga activitate parlamentară”, a mai spus Sorin Grindeanu.