Ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Petre Florin Manole, susține că eliminarea contribuției la sănătate din indemnizația pentru creșterea copilului reprezintă o corecție necesară, nu un beneficiu suplimentar. Mesajul a fost transmis marți, printr-o postare pe Facebook, scrie Agerpres.
„Eliminarea CASS la indemnizaţia de creştere a copiilor este o reparaţie necesară, nu un privilegiu. Sprijinul pentru copii nu trebuia taxat, pentru că CASS 10% înseamnă mai puţini bani pentru nevoile celor mici. Cea mai mică indemnizaţie este astăzi 1.651 lei. Asta înseamnă minus 165,1 de lei pentru hrană, haine, medicamente, scutece sau altele necesare. Pentru o mamă care câştigă doar atât, orice leu contează. Ştiu de aceste nemulţumiri din miile de petiţii care au fost trimise către ANPIS şi nu numai”, a scris ministrul pe rețeaua de socializare.
Luni, Manole a anunțat că PSD propune, în cadrul pachetului de solidaritate, eliminarea reținerii CASS din indemnizația de creștere a copilului, precum și pentru veteranii de război și beneficiarii venitului minim de incluziune.
„Aici este vorba de peste 500.000 de familii, sunt 147.000 doar mamele care plătesc astăzi CASS. Este un pachet care ţine cont pe de o parte de restricţiile bugetare, dar pe de altă parte nu putem să lăsăm fără sprijin pe cei care în contextul creşterii preţurilor, inflaţiei, au nevoie de sprijinul nostru”, a susţinut Manole.