Antena 3 CNN Politică Mesajul lui Bolojan pentru români, după ce a fost demis: Mulțumesc că ați suportat neajunsurile pentru a îndrepta finanțele țării

Mesajul lui Bolojan pentru români, după ce a fost demis: Mulțumesc că ați suportat neajunsurile pentru a îndrepta finanțele țării

I.C.
1 minut de citit Publicat la 10:17 06 Mai 2026 Modificat la 11:18 06 Mai 2026
agerpres_19256855
Ilie Bolojan. Foto: Agerpres

Ilie Bolojan, acum premier interimar, a transmis, miercuri, un mesaj de mulțumire pentru toți românii care au suportat „neajunsurile pe care le presupune îndreptarea finanţelor ţării”. Acesta a explicat că ele nu au fost un scop în sine sau o alegere, ci un preţ pentru reconstrucţie şi bunăstare în viitor. Bolojan, demis marţi prin moţiune e cenzură, afirmă că a fost onoare să deţină funcţia de premier pentru zece luni, însă a adăugat că, dacă „ataci privilegii şi aprinzi lumina, reacţiile sunt pe măsură”.

„Dragi români, a fost o onoare pentru mine să fiu 10 luni în serviciul țării noastre, în funcția de prim-ministru. Am făcut tot ce mi-a stat în putință pentru a aduce ordine în finanțele României, a corecta nedreptăți și a promova reforme pentru modernizarea României. Cel mai important, am dovedit că este posibil un alt mod de a guverna.

Vă mulțumesc, dragi români, pentru că ați suportat neajunsurile pe care le presupune îndreptarea finanțelor țării. Ele nu au fost un scop în sine sau o alegere, ci un preț pentru reconstrucție și bunăstare în viitor.

Le mulțumesc celor cu care am colaborat în munca de echipă din aceste 10 luni, pentru un alt model de guvernare. Am cunoscut mulți oameni de calitate, de la cele mai simple funcții până la cele mai înalte. Împreună am dovedit că se poate guverna cu reguli, fără să risipești banii publici și fără aroganță.

După 10 luni, s-a întâmplat inevitabilul. Când ataci privilegii și aprinzi lumina, reacțiile sunt pe măsură. Până în ultima zi în această funcție, voi lucra pentru interesele României și nu voi abandona principiile pe care le-am probat în toată cariera mea. 

Tot sprijinul pe care l-am primit, mai ales în ultima lună, mă motivează să merg mai departe, să lupt în continuare pentru România și viitorul ei. Se încheie o etapă, începe alta; valorile pentru care lupt rămân aceleași și este esențial că vă simt alături”, a fost mesajul postat de Ilie Bolojan, pe pagina sa de Facebook.

Ilie Bolojan a declarat, marți după ședința conducerii PNL că menținerea deciziei de a nu face o nouă coaliție cu PSD confirmă că PNL este "un partid cu demnitate". Bolojan a anunțat că partidul intră în Opoziție. Decizia a fost luată după o ședință de patru ore. Potrivit surselor din partid au fost 50 de voturi pentru și 4 abțineri. 

Ştiri video recomandate
×
Etichete: Ilie Bolojan PNL

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

TOP articole
Parteneri
x close