Ministrul Apărării, Radu Miruţă, a afirmat, joi, că industria naţională de apărare trebuie integrată în lanţurile internaţionale de producţie, subliniind că România are nevoie de parteneriate şi investiţii pentru a-şi consolida capacităţile industriale. Declaraţiile au fost făcute după o întâlnire la Bruxelles cu Andrius Kubilius, comisarul european pentru Apărare şi Spaţiu, relatează Agerpres.
Într-o postare pe Facebook, ministrul a arătat că România a început deja demersuri concrete pentru revitalizarea unor capacităţi de producţie din domeniul apărării, prin utilizarea instrumentelor europene disponibile.
„Am pornit un demers clar: prin instrumente europene precum SAFE, România a pus bani pentru a dezmorţi câteva fabrici de armament din ţară. Asta înseamnă să aducem alături de capacităţile noastre locale companii de tehnologie, să producem împreună echipamente necesare Armatei Române şi să reconstruim competenţe industriale pe care nu ne permitem să le pierdem. Odată repornite şi modernizate, aceste facilităţi pot face mai mult. Pot intra în lanţurile europene de producţie, realizând subcomponente pentru proiecte majore pe care nu le putem dezvolta singuri. Aşa creştem capacitatea de producţie pe teritoriul României, localizăm mai multă valoare adăugată în ţară şi consolidăm autonomia noastră strategică”, a scris Miruţă.
Ministrul a precizat că deciziile majore privind industria de apărare se discută la nivel european, motiv pentru care România trebuie să fie prezentă activ în aceste negocieri.
„Trebuie să fim acolo unde se decide - cu argumente, cu proiecte şi cu seriozitate. Asta facem. Am avut o discuţie foarte bună cu Andrius Kubilius, comisarul european pentru Apărare şi Spaţiu, despre viitorul capacităţilor de apărare ale Europei şi rolul pe care România trebuie să îl joace în acest efort comun. Nu este vorba doar despre bani, ci despre voinţă, parteneriate solide şi un plan clar de acţiune. Am susţinut, cu argumente concrete, de ce industria românească de apărare trebuie să aibă un loc bine definit în arhitectura europeană. Avem infrastructură, avem oameni bine pregătiţi şi avem potenţial. Prin programe precum SAFE sau EDIP şi prin integrarea reală în lanţurile industriale europene putem transforma acest potenţial în rezultate”, a explicat ministrul Apărării.
Potrivit lui Radu Miruţă, obiectivul asumat la nivel european este consolidarea capacităţii de pregătire până în anul 2030, ceea ce presupune existenţa unei baze industriale echilibrate şi competitive în toate statele membre.
„România este pregătită să contribuie - prin dezvoltare locală, inovare şi implicare activă - la o industrie de apărare europeană mai puternică. Ne facem temele acasă şi ne apărăm interesele la Bruxelles. Pentru o industrie românească de apărare puternică, integrată şi relevantă la nivel european”, a menţionat Radu Miruţă.