Antena 3 CNN Politică Conducerea PSD a votat în unanimitate depunerea moțiunii de cenzură. Grindeanu a dat asigurări că nu va intra la guvernare cu AUR

Conducerea PSD a votat în unanimitate depunerea moțiunii de cenzură. Grindeanu a dat asigurări că nu va intra la guvernare cu AUR

Mia Lungu
2 minute de citit Publicat la 14:45 27 Apr 2026 Modificat la 16:11 27 Apr 2026
sorin grindeanu claudiu manda marian neacsu psd
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, împreună cu liderii social democrați, Claudiu Manda și Marian Neacșu. Sursa foto: Agerpres foto

Potrivit declarațiilor făcute de Sorin Grindeanu în ședința Biroului Permanent Național al PSD și consemnate de sursele Antena 3 CNN, social-democrații nu iau în calcul o formulă de guvernare alături de AUR, în cazul în care moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan va trece.

UPDATE: BPN al PSD a aprobat, în unanimitate, decizia conducerii partidului de a depune moțiune de cenzură comună cu AUR, a anunțat, după ședință, Sorin Grindeanu.

„Am supus atenției colegilor nu doar din birou, au fost și toți președinții de filială ai PSD, decizia a fost de a semna sau nu această moțiune, acest demers parlamentar. E normal să avem o decizie politică. A fost o ecizie în unanimitate ca parlamentarii PSD să voteze și să semneze această moțiune. Cer secretarilor de stat ai PSD și prefecților PSD să își prezinte demisiile în perioada următoare, astfel încât când vom avea moțiune să avem lucrurile cât se poate de clare, fără discuții că unii sunt în arcul de guvernare.”, a declarat liderul PSD.

Sorin Grindeanu a subliniat că nu există niciun acord politic post-motiune cu parlamentarii din partidul AUR.

„Sunt multe lucruri care ne despart, dar avem un scop comun (n.r. schimbarea lui Ilie Bolojan din fruntea Guvernului).”, a spus acesta.

El a fost întrebat de jurnaliști dacă i-a anunțat pe foștii parteneri de coaliție despre depunerea unei moțiuni comune împreună cu AUR înainte să se facă anunțul oficial în această privință.

„N-am anunțat liderii fostei coaliții de acest demers fiindcă e un demers pe care l-am facut la nivel parlamentar, iar PSD și-a claridicat drumul acum o săptămână, iar mandatul pe care l-am primit de la toți primarii PSD care au votat în urmă cu o săptămână a fost de a schimba acest guvern. Iar ce am făcut astăzi a fost să maximizăm șansele pe care le avem atunci când facem acest demers.”, a răspuns Sorin Grindeanu.

Știrea inițială: 

Grindeanu a transmis că PSD vede doar două direcții posibile în actualul context politic: rămânerea la guvernare într-o coaliție pro-europeană sau trecerea în opoziție.

„Nu există o variantă de angajament PSD–AUR pentru o guvernare post-moțiune. Ori rămânem la guvernare într-o coaliție pro-europeană, ori mergem în opoziție”, ar fi afirmat Grindeanu în cadrul ședinței.

Acesta a subliniat, de asemenea, că moțiunea de cenzură reprezintă singura acțiune comună necesară pentru maximizarea șanselor unui demers parlamentar, însă a exclus existența unor majorități PSD–AUR după un eventual vot.

„Moțiunea este singura acțiune comună, care este necesară pentru a maximiza șansele acestui demers parlamentar. Nu avem și nu vom avea majorități PSD–AUR post-moțiune”, a mai spus liderul social-democrat, potrivit acelorași surse.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

x close