Liderii PSD au pregătit strategia pentru ieșirea de la guvernare, urmând să îl anunțe pe Ilie Bolojan că dacă nu demisionează din funcția de prim-ministru până în 23 aprilie, miniștrii social-democrați își vor depune ei demisiile și partidul va pleca de la guvernare, au declarat pentru Antena 3 CNN surse din conducerea formațiunii. Ilie Bolojan pare să fie la curent cu pașii pe care îi face PSD, miercuri având o discuție între patru ochi cu Președintele Nicușor Dan, la Palatul Cotroceni. Liderul liberalilor încearcă să îl convingă pe șeful statului să intervină, ca mediator, în conflictul cu PSD.
Întâlnirea dintre cei doi a durat peste două ore.
PSD organizează luni, 20 aprilie, votul pentru retragerea sprijinului politic acordat lui Ilie Bolojan. Este prezentat public drept ”consultare”, dar rezultatul este deja cunoscut, având în vedere starea de spirit în interiorul partidului. Cei 5000 de membri ai PSD vor vota în aplicația folosită și pentru alegerea președintelui partidului la Congresele din trecut. O să fie o singură întrebare la care trebuie să răspundă social-democrații, nu a fost stabilită încă forma finală a acesteia, dar, potrivit unor surse din conducerea PSD, va avea un preambul legat de efectele guvernării Bolojan asupra nivelului de trai al românilor, iar întrebarea concretă va fi legată de retragerea sprijinului politic acordat acestuia.
De menționat este faptul că această ”consultare” nu va mai avea nicio întrebare legată de acceptarea prezenței USR la guvernare, așa cum anunțaseră liderii partidului inițial, când se acreditase ideea că PSD nu mai poate sta într-un guvern din care face parte USR.
Rezultatele votului intern din PSD vor fi anunțate luni seara, laolaltă cu ultimatumul adresat lui Ilie Bolojan. Dacă acesta nu va demisiona, miniștrii PSD își vor prezenta demisiile. Nu vor demisiona și secretarii de stat din ministere, nici prefecții PSD și nici președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu.
Ilie Bolojan are apoi la dispoziție 45 de zile în care poate să ceară Parlamentului un vot de încredere, și poate rămâne șeful unui guvern minorita. PSD însă ar intenționa să voteze moțiunea de cenzură pe care AUR și PACE au anunțat că o vor depune.
Kelemen Hunor: Mai sunt șanse de împăcare
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, consideră însă că există şanse reale de reconciliere între PSD şi PNL în cadrul coaliţiei de guvernare, subliniind că "până în ultima clipă, totul este posibil".
Întrebat la Parlament dacă vede posibilă o împăcare între PNL, condus de Ilie Bolojan, şi PSD, condus de Sorin Grindeanu, în contextul unei posibile crize politice după 20 aprilie, Kelemen Hunor a răspuns, marți: "Categoric. Deci până în ultima clipă totul este posibil".
"Vă daţi seama că eu în 2023, când PSD şi PNL, cu Iohannis împreună, ne-au scos de la guvernare, eu am stat la masă până în ultima clipa căutând soluţii. Deci până în ultima clipă există speranţa, şansa că se va găsi o soluţie de compromis, fiindcă trebuie să meargă această coaliţie înainte", a subliniat liderul UDMR.
Kelemen Hunor a precizat că nu a fost încă convocat de preşedintele Nicuşor Dan pentru discuţii cu liderii coaliţiei. "Nu, eu nu am fost anunţat. Am auzit declaraţiile de la Timişoara, dacă nu mă înşel, ale preşedintelui Dan, dar eu nu am fost contactat, nu am fost invitat, deci nu cunosc programul în acest sens. Dacă va fi, nu va fi, vom vedea. Când ne contactează cineva, răspundem cu "da", a spus Kelemen Hunor.
PNL îi cere lui Nicușor Dan să intervină
Ilie Bolojan nu are de gând să demisioneze din funcție, și strategia PNL este să împingă PSD alături de AUR și să îl forțeze pe Nicușor Dan să intervină în scandal. De altfel, marți, președintele Senatului, Mircea Abrudean, a declarat că Nicușor Dan are datoria să spună dacă îl mai susține sau nu pe Ilie Bolojan.
Preşedintele Senatului, Mircea Abrudean, a declarat, marţi, că scenariul unui guvern minoritar este ultimul care ar fi de dorit, pentru că ar accentua şi mai mult instabilitatea politică.
În opinia sa, preşedintele Nicuşor Dan poate interveni pentru menţinerea actualei coaliţii, având legitimitatea necesară şi atributele constituţionale să medieze.
"Aşa cum am mai declarat, planul (PNL în cazul în care PSD iese de la guvernare) va fi stabilit de Biroul Politic Naţional în situaţia în care vom ajunge în acest scenariu de nedorit pentru România din niciun punct de vedere, pentru că asta ar genera instabilitate politică, o situaţie pe care nu cred că orice politician care ţine la ţara asta şi-o doreşte, dar dacă, totuşi, ajungem în această situaţie, sigur că Biroul Politic Naţional al PNL va decide care este planul pe care partidul, împreună cu prim-ministrul, preşedintele partidului, îl vor pune în aplicare. Rămâne să vedem acest lucru. Nu ne antepronunţăm pentru că nu cred că e cazul", a afirmat Abrudean, la Palatul Parlamentului.
Întrebat dacă premierul mai are susţinerea preşedintelui Nicuşor Dan, Abrudean a răspuns: "Nu cred că pot să vorbesc eu despre asta, cred că trebuie să vorbească preşedintele".
"Eu cred şi ştiu că există dialog, consultări permanente. E rolul preşedintelui să fie mediator", a transmis el.
Întrebat dacă este nevoie ca preşedintele să intervină şi de această dată, Mircea Abrudean a spus: "Cu siguranţă, da".
"E rolul preşedintelui să fie mediator, e una din principalele atribuţii constituţionale ale preşedintelui. A făcut-o şi cred că o va mai face în perioada următoare. E absolut normal şi se simte această nevoie de a exista un mediator", a adăugat preşedintele Senatului.