Antena 3 CNN Externe A murit preşedintele Nigeriei, Umaru Yar'Adua

A murit preşedintele Nigeriei, Umaru Yar'Adua

A murit preşedintele Nigeriei, Umaru Yar'Adua
06 Mai 2010   •   11:49

Umaru Yar'Adua, preşedintele Nigeriei, a încetat din viaţă, miercuri, la Abuja. Potrivit AFP, acesta părăsise scena politică în urmă cu mai multe luni din cauza unor probleme cardiace.

Decesul preşedintelui nigerian a fost confirmat de către o sursă prezidenţială, în urma unei informaţii apărute în publicaţia This Day.

În luna noiembrie a anului trecut, preşedintele Umaru Yar'Adua, în vârstă de 58 de ani, fusese internat într-un spital din Arabia Saudită, fiind bolnav de mai multe luni. El revenise în Nigeria în februarie 2010, atunci când Parlamentul îi acordase interimatul funcţiei vicepreşedintelui Goodluck Jonathan.

Până în prezent, nu au fost date publicităţii foarte multe date referitoare la starea de sănătate a lui Umaru Yar'Adua. La începutul lunii aprilie, mai mulţi lideri religioşi creştini şi musulmani au putut să îl viziteze. nici aceştia nu au oferit, însă, detalii despre starea în care se afla preşedintele nigerian.

Antena3.ro




×
Subiecte în articol: presedinte Nigeria deces
Parteneri
Daniel Baciu, anunț important pentru toți pensionarii din România
x close