Antena 3 CNN Externe Accident feroviar în Belgia: Cel puţin 20 de morţi, după ce două trenuri de pasageri s-au ciocnit (VIDEO)

Accident feroviar în Belgia: Cel puţin 20 de morţi, după ce două trenuri de pasageri s-au ciocnit (VIDEO)

Accident feroviar în Belgia: Cel puţin 20 de morţi, după ce două trenuri de pasageri s-au ciocnit (VIDEO)
15 Feb 2010   •   11:30

Cel puţin 20 de oameni au murit şi mai multe persoane au fost grav rănite, luni, în urma unui accident feroviar petrecut în Belgia.

Potrivit AFP, două trenuri de pasageri s-au ciocnit în gara din oraşul Hal, la sud-vest de Bruxelles, în jurul orei 8:30.

"Ar putea fi o coliziune frontală între trenuri care transportau persoane ce mergeau la muncă la Bruxelles sau care veneau de acolo", a declarat purtătorul de cuvânt al companiei naţionale de căi ferate SNCB.

Accidentul s-a produs la o oră de vârf, pe linia Mons-Bruxelles. Potrivit primelor informaţii, accidentul a avut loc din cauza vremii nefavorabile.




Secretarul de stat belgian pentru mobilitate, Etienne Schouppe, a confirmat moartea unei persoane, potrivit postului de televiziune RTBF. Schouppe a adăugat că este vorba de răniţi grav, care necesită amputări.

"Poliţia a evaluat bilanţul probabil al accidentului la cel puţin zece morţi", a declarat unul dintre reprezentanţii companiei de căi ferate, contactat prin telefon de AFP.

"Coliziunea, care trebuie să fi fost foarte violentă, a fost frontală şi un vagon este răsturnat", a adăugat acesta.

Unul dintre trenurile implicate în accident se deplasa pe ruta Quievrain-Liege Guillemins, iar celălalt pe ruta Leuven-Braine-le-Comte, a precizat Infrabel. Poliţia locală confirmă că există mai mulţi răniţi grav, în timp ce cauza accidentului nu este cunoscută încă.





Ca urmare a accidentului, traficul trenurilor internaţionale de mare viteză Thalys şi Eurostar a fost întrerupt pentru plecările din Bruxelles, au anunţat cele două companii feroviare.

De altfel, niciun tren nu circulă între Bruxelles şi Tournai şi nici între Bruxelles şi Mons.

Antena3.ro

×
Subiecte în articol: accident feroviar Bruxelles
Parteneri
O dronă militară s-ar fi prăbuşit în apropiere de Brăila
x close