Antena 3 CNN Externe Acuzații grave de la Moscova: SUA face jocul terorismului

Acuzații grave de la Moscova: SUA face jocul terorismului

Acuzații grave de la Moscova: SUA face jocul terorismului
Sursa foto: Foto: Agerpres
09 Apr 2017   •   17:47

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a afirmat sâmbătă că atacul aerian al SUA asupra regimului sirian "face jocul terorismului", în cursul primei sale discuţii telefonice cu secretarul de stat american, Rex Tillerson, după această lovitură, a anunţat diplomaţia de la Moscova, transmite AFP. Serghei Lavrov l-a avertizat pe omologul său american că a ataca "o ţară care luptă împotriva terorismului face jocul doar al terorismului" şi "creează ameninţări pentru securitatea regională şi internaţională", potrivit unui comunicat la Ministerului rus de Externe. 

Pe de altă parte, el a reafirmat poziţia diplomaţiei de la Moscova care consideră că acuzaţiile potrivit cărora regimul sirian a efectuat atacul chimic asupra localităţii Khan Sheikhoun, în provincia Idlib, "nu sunt în conformitate cu realitatea", citează Agerpres. A fost prima discuţie între cei doi demnitari după atacul desfăşurat de Statele Unite împotriva bazei aeriene siriene Shayrat, ca represalii contra presupusului atac chimic al regimului sirian. 

Rex Tillerson este aşteptat la Moscova la 11 şi 12 aprilie, o vizită prevăzută de mult timp. Vineri seară, purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse, Maria Zaharova, a declarat că Moscova aşteaptă în cursul acestei vizite "explicaţii" din partea lui Tillerson în legătură cu atacul american. 

La rândul său, secretarul de stat american a afirmat vineri că este "foarte dezamăgitor" răspunsul Rusiei după lovitura americană de pedepsire a regimului sirian.

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: SUA Rusia Siria
Parteneri
Crimă șocantă într-un bloc din Sectorul 2 al Bucureştiului
x close