Antena 3 CNN Externe Ahmet Davutoglu a fost numit prim-ministru interimar al Turciei până la alegerile anticipate

Ahmet Davutoglu a fost numit prim-ministru interimar al Turciei până la alegerile anticipate

Ahmet Davutoglu a fost numit prim-ministru interimar al Turciei până la alegerile anticipate
Sursa foto: Foto: Agerpres
25 Aug 2015   •   18:22

Preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, l-a numit pe premierul demisionar, Ahmet Davutoglu, să conducă o administraţie interimară înaintea alegerilor aşteptate în luna noiembrie, informează BBC.
   
Erdogan a confirmat luni alegerile anticipate, după ce Davutoglu a eşuat în a forma o coaliţie de guvernare în alegerile legislative din iunie, când Partidul Dreptăţii şi Dezvoltării (AKP) a pierdut majoritatea absolută pe care o deţinea de 12 ani în Turcia, din cauza succesului formaţiunii prokurde HDP.
   
Erdogan i-a ceut lui Davutoglu să fie premier interimar în cadrul unei şedinţe de marţi, care a avut loc la palatul prezidenţial. Una dintre responsabilităţile lui Davutoglu va fi să supravegheze alegerile şi are la dispoziţie cinci zile să formeze un cabinet.
   
Constituţia prevede faptul că toate partidele ar trebui să fie reprezentate în administraţia interimară, însă este pentru prima dată când este nevoie de un asemenea Guvern, iar liderul opoziţiei prokurde a spus că nu va fi surprins dacă Erdogan ar încerca să îi excludă reprezentanţa. Liderul Partidul Democratic al Poporului (HDP), Selahattin Demirtas, a spus că partidul său va fi pregătit să participe, cu toate că principalul partid de opoziţie, Partidul Popular Republican (CHP), şi Partidul Mişcării Naţionliste (MHP) au refuzat să ia parte la această administraţie interimară.
   
Davutoglu a primit pe 9 iulie sarcina de a forma guvernul, iar mandatul pentru negocieri a expirat pe 23 august. Principalul partid de opoziţie, CHP, a afirmat anterior că ar trebui să i se acorde şansa de a forma un Guvern, însă preşedintele a optat pentru o reluare a alegerilor. Rezultatul slab obţinut de AKP la alegerile din iunie pare să fi slăbit planul lui Erdogan de a transforma Turcia în republică prezidenţială.
  

×
Parteneri
Elevii care pot avea vacanţa de Paşte prelungită
x close