The Atlantic Council a făcut o radiografie a situației Europei în războiul hibrid dus de Rusia putinistă împotriva sa, analizând care ar putea fi cea mai nouă victimă a Kremlinului, în condițiile în care informațiile serviciilor occidentale sunt că Putin chiar are în plan un atac cel puțin limitat asupra unei țări NATO.
Pe 25 august, directorul CIA, John Ratcliffe, a mers la Moscova într-o vizită neanunțată. Unul dintre motivele invocate pentru deplasare a fost avertizarea liderilor ruși să nu atace aliați NATO. Rusia desfășoară de mult timp un război hibrid în Europa, prin acte de sabotaj, dezinformare și atacuri cibernetice.
De asemenea, își continuă războiul împotriva Ucrainei, un conflict ale cărui efecte s-au extins deja și în alte țări, prin drone și rachete. Vizita neașteptată a lui Ratcliffe a stârnit însă noi îngrijorări și a fost comparată cu deplasarea la Moscova a lui Bill Burns, pe atunci director al CIA, cu puțin timp înainte ca Rusia să declanșeze invazia.
România, posibilă țintă?
Pentru România, agresiunile din partea Rusiei nu mai sunt o amenințare ipotetică, scrie Alex Șerban, directorul pentru România de la Atlantic Office.
De la invadarea Ucrainei de către Rusia, drone au pătruns în repetate rânduri în spațiul aerian românesc sau au căzut pe teritoriul României, inclusiv în apropierea unor zone locuite, în timp ce războiul mai amplu din Marea Neagră a adus mine marine, atacuri asupra navelor civile și riscuri tot mai mari pentru infrastructura maritimă și energetică din apropierea țării.
În august, România a distrus o dronă maritimă încărcată cu explozibili în apropierea proiectului offshore de gaze Neptun Deep, operat de OMV Petrom și Romgaz. Președintele Nicușor Dan a avertizat că spațiul aerian românesc a fost încălcat „de zeci de ori” și că „descurajarea este testată mai întâi la periferia alianței”.
Cea mai plauzibilă formă de escaladare din partea Rusiei nu ar începe cu o invazie a forțelor blindate.
Kremlinul ar putea intensifica atacurile menținute sub pragul unui război deschis: încălcări repetate ale spațiului aerian; drone maritime sau mine care să amenințe Constanța și navigația din Marea Neagră; acte de sabotaj împotriva infrastructurii critice din zona platoului continental, în afara teritoriului României și al NATO; operațiuni cibernetice; precum și operațiuni informaționale menite să submineze încrederea în NATO.
Atacurile împotriva Republicii Moldova ar putea crea, de asemenea, o nouă dilemă, având în vedere apropierea acesteia și interesul vital al României pentru stabilitatea acesteia.
Marea Neagră devine, astfel, un spațiu critic de confruntare. George Scutaru, directorul executiv al New Strategy Center, susține că Rusia escaladează acțiunile împotriva României, încercând în același timp să „testeze viteza de reacție a NATO” pe flancul estic.
România se pregătește în consecință. Bucureștiul extinde Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu și conectează Câmpia Turzii, Cincu, Smârdan, Babadag, Constanța și zona Dunării printr-o rețea logistică militară. Forțele sale se bazează pe sisteme americane, printre care sistemele de apărare antiaeriană Patriot, lansatoarele HIMARS, avioanele F-16 și tancurile Abrams, la care urmează să se adauge avioanele F-35. România își extinde, de asemenea, capacitățile de apărare antiaeriană, de combatere a dronelor și cele maritime.
România ar putea răspunde inițial cu propriile capacități, sprijinite de mijloacele americane și NATO deja prezente în țară. Un atac de durată ar necesita însă întăriri. Poate Moscova să creeze o criză limitată mai repede decât ar putea NATO să se mobilizeze? După cum afirmă analistul român Armand Goșu, recentele incursiuni ale dronelor sunt „teste ale Rusiei, care încearcă să înțeleagă capacitățile militare ale României în combaterea dronelor”. Pentru Moscova, testul suprem ar fi dacă o astfel de criză ar putea scoate la iveală un decalaj între angajamentul politic al NATO și capacitatea alianței de a răspunde rapid și colectiv într-o zonă de frontieră.
Republica Moldova
Republica Moldova nu este străină de agresiunea rusă și nici de amenințarea extinderii războiului Kremlinului, scrie Shelby Magid, directoarea adjunctă a Eurasia Center din cadrul Atlantic Council.
Deși liderii de la Chișinău fac pe bună dreptate distincția între amploarea tragediei și a nedreptății provocate de Rusia în Ucraina vecină și amenințarea cu care se confruntă cetățenii moldoveni, există de mult timp conștientizarea faptului că și Republica Moldova se află în vizorul Kremlinului.
Rusia a încercat să submineze parcursul european al Republicii Moldova prin ample campanii de război hibrid, folosind în același timp războiul din Ucraina pentru a spori presiunea asupra țării și a-i testa vulnerabilitățile. Acest lucru devine tot mai evident prin încălcările repetate ale spațiului aerian al țării de către drone rusești și prin intensificarea atacurilor Rusiei asupra infrastructurii de la frontiera dintre Ucraina și Republica Moldova.
Republica Moldova se confruntă de ani întregi cu presiuni exercitate de Rusia printr-o gamă largă de mijloace: prezența militară rusă în regiunea separatistă Transnistria, finanțarea masivă din Rusia a ingerințelor în alegerile moldovenești, dezinformarea și finanțarea politică menite să deturneze parcursul țării către UE, presiunile în domeniul energiei, iar acum și efectele tot mai directe ale războiului din Ucraina.
Republica Moldova s-a dovedit mai rezilientă decât se așteptau atât Rusia, cât și mulți din Occident. În ciuda resurselor considerabile alocate de Rusia acestor eforturi, moldovenii au continuat să susțină o direcție pro-europeană la ultimele două scrutinuri din țară și au votat în favoarea referendumului privind UE.
Agresiunea rusă se resimte deja în Republica Moldova și alimentează îngrijorările tot mai mari privind extinderea efectelor militare directe ale războiului din Ucraina. Drone rusești au încălcat în repetate rânduri spațiul aerian moldovenesc, determinând guvernul moldovean să se concentreze asupra consolidării capacității de supraveghere și apărare a propriului spațiu aerian. În august, ministrul moldovean al apărării, Anatolie Nosatîi, a vorbit de necesitatea dotării armatei naționale cu sisteme performante pentru detectarea acestor incursiuni și protecția împotriva lor.
Republica Moldova nu este membră a NATO sau a UE, deși continuă, alături de Ucraina, procesul de aderare la Uniunea Europeană. Armata moldoveană dispune în continuare de capacități limitate, ceea ce face țara vulnerabilă în fața unui atac convențional. Guvernul de la Chișinău a învățat, însă, o lecție importantă din experiența Ucrainei și știe că trebuie să își consolideze propriile capacități de apărare, dezvoltând în același timp parteneriate regionale solide.
Acest lucru devine tot mai vizibil în relațiile Republicii Moldova cu Ucraina și România. Republica Moldova și Ucraina și-au consolidat cooperarea în domeniul securității, inclusiv prin recenta cooperare trilaterală cu România, pe fondul percepției că interesele celor trei țări sunt strâns legate. Acest lucru este valabil mai ales în ceea ce privește amenințările reprezentate de drone, energia, infrastructura de transport și securitatea regională.
Statele baltice
Rusia testează în mod constant limitele acțiunilor pe care le poate întreprinde împotriva statelor baltice și a aliaților acestora fără să provoace un răspuns decisiv, scrie Justina Budginaite-Froehly, PhD, cercetătoare la Europe Center al Atlantic Council și al Transatlantic Security Initiative din cadrul Scowcroft Center for Strategy and Security.
Acțiunile asociate Rusiei variază de la incursiuni cu drone și sabotarea infrastructurii critice până la incendieri, comploturi pentru asasinate, operațiuni cibernetice și bruiaj sau falsificarea semnalelor GPS.
Este probabil ca Rusia să continue să forțeze aceste limite până când se va confrunta cu costuri credibile. Deși Rusia continuă să își concentreze o mare parte din resurse asupra războiului împotriva Ucrainei, acest lucru nu o face neapărat mai puțin periculoasă. Dimpotrivă, Rusia devine mai dispusă să aducă războiul mai aproape de cei mai fermi susținători ai Ucrainei, în încercarea de a reduce sprijinul oferit de aceștia.
Dacă Putin devine tot mai disperat din cauza stagnării războiului și percepe în același timp incertitudine politică în cadrul NATO, ar putea ajunge la concluzia că escaladarea îi oferă o modalitate de a schimba evoluția strategică a războiului din Ucraina.
Acesta este motivul pentru care statele baltice se pregătesc pentru întregul spectru al unui posibil conflict. Ele sunt conștiente că granița dintre o operațiune „hibridă” și o agresiune convențională poate fi extrem de subțire: sabotajul, atacurile cibernetice, războiul electronic și dezinformarea pot reprezenta obiective în sine, dar pot servi și drept operațiuni de pregătire a terenului pentru acțiuni militare ulterioare.
Modul în care va evolua o eventuală escaladare depinde în mare măsură de concluziile pe care Rusia le va trage din reacția inițială a NATO. Lituania, Letonia și Estonia își consolidează, prin urmare, apărarea națională și își îmbunătățesc interoperabilitatea cu forțele aliaților care le-ar putea veni în sprijin.
De asemenea, ele fac presiuni ca NATO să trateze atacurile repetate desfășurate sub pragul unui conflict deschis drept componente ale unei strategii ruse coerente de identificare și exploatare a vulnerabilităților din sistemele naționale și aliate de apărare.
În cele din urmă, ținta oricărei escaladări rusești în statele baltice ar fi NATO însăși. Rusia încearcă de mult timp să slăbească alianța și să submineze încrederea că apărarea colectivă va funcționa atunci când va fi pusă la încercare.
Prin urmare, descurajarea trebuie să nu lase loc niciunei ambiguități: chiar și un atac limitat geografic ar determina implicarea întregii alianțe, continuă ea.
Însă, astfel de semnale punctuale trebuie susținute de consecvență din partea aliaților în activitatea de zi cu zi. O prezență aliată avansată puternică, sprijinită de revenirea unor efective militare americane de care este nevoie urgentă, este, prin urmare, esențială pentru descurajarea Rusiei. Stabilitatea statelor baltice reprezintă un interes strategic pentru Statele Unite: un test reușit al NATO de către Rusia ar afecta grav credibilitatea alianțelor conduse de SUA cu mult dincolo de Europa.
Polonia
În Polonia, posibilitatea ca Rusia să extindă războiul dincolo de Ucraina este tratată cu seriozitate, pur și simplu pentru că polonezii nu își permit să procedeze altfel pentru că Rusia a desfășurat deja operațiuni ostile pe teritoriul țării, scrie Aaron Korewa, directorul Biroului Atlantic Council din Varșovia, care face parte din Europe Center al Atlantic Council.
Cel mai grav caz a avut loc în septembrie 2025, când 19 drone de fabricație rusească au pătruns în spațiul aerian polonez, într-un incident despre care cei mai mulți consideră că a fost un test deliberat al capacităților de apărare ale Poloniei.
La aceasta se adaugă racheta de croazieră rusească, înarmată, care s-a prăbușit în estul Poloniei în luna iunie a acestui an, atacul prin incendiere din 2024 asupra unui centru comercial din Varșovia, despre care procurorii polonezi au concluzionat că a fost comandat de serviciile ruse de informații, precum și sabotarea, în noiembrie 2025, a căii ferate Varșovia–Lublin.
Polonia se pregătește pentru toate tipurile de amenințări. Recent, ministrul apărării, Wladyslaw Kosiniak-Kamysz, a avertizat că, pe măsură ce relațiile polono-ucrainene se deteriorează, Rusia ar putea folosi drone ucrainene capturate în operațiuni sub steag fals.
De asemenea, nu poate fi exclus un atac convențional de amploare din Kaliningrad și/sau Belarus, care funcționează de facto ca un stat vasal al Rusiei. Acest lucru explică proiectul polonez de apărare a frontierei Eastern Shield și ampla modernizare a forțelor armate, cheltuielile pentru apărare ajungând la 4,8% din produsul intern brut, cel mai ridicat nivel din NATO.
Polonia nu mai este un stat slab înarmat de pe linia întâi a flancului estic, care așteaptă să fie salvat de NATO. Dimpotrivă, dispune de capacități naționale semnificative pentru faza inițială a unui conflict, printre care tancuri Abrams și K2, lansatoare de rachete HIMARS și Chunmoo, elicoptere de atac Apache aflate în curs de introducere în dotare, mari formațiuni de artilerie, avioane F-16 și F-35 și capacități de utilizare a dronelor aflate într-o expansiune rapidă. Oricât de impresionante ar fi aceste dotări, forțele armate poloneze sunt încă în plin proces de dezvoltare. În plus, ele nu au fost testate în luptă.
Polonia își propune să asigure singură prima linie de apărare, însă un conflict prelungit ar necesita întăriri NATO în domenii esențiale, în special în ceea ce privește apărarea antiaeriană. NATO menține forțe avansate în Polonia, iar grupul de luptă multinațional poate fi extins cu mii de militari până la nivelul unei brigăzi. Cei aproximativ zece mii de militari americani staționați în Polonia sunt deosebit de importanți. În esență, polonezii se pot apăra singuri, însă strategia lor depinde în cele din urmă de asigurarea faptului că orice atac rusesc asupra Poloniei se transformă imediat într-un război cu NATO.
Germania
Germania este de mult timp una dintre principalele ținte ale dezinformării rusești, însă din 2022 acțiunile hibride susținute de Rusia au crescut atât ca număr, cât și ca gravitate, scrie Phyllis Berry, cercetătoare la Europe Center al Atlantic Council și al Transatlantic Security Initiative din cadrul Scowcroft Center for Strategy and Security.
La începutul lunii august, o dronă încărcată cu explozibili a fost descoperită în apropierea unui avion cargo ucrainean pe un aeroport din Leipzig; ulterior, o altă dronă s-a ciocnit cu un avion care fusese redirecționat de la acel aeroport, iar o a treia a fost găsită în apropiere.
Survolurile cu drone sunt frecvente: autoritățile federale au înregistrat în 2025 peste o mie de survoluri suspecte ale unor obiective militare.
Germania a acuzat oficial Rusia pentru atacul cibernetic din 2024 asupra sistemului german de control al traficului aerian și l-a convocat ulterior pe ambasadorul rus în legătură cu incidentul.
Autoritățile germane au atribuit Rusiei și comploturi pentru asasinarea unor directori din industria germană de armament, iar la sfârșitul anului 2025 au descoperit un depozit îngropat cu arme și muniții despre care se crede că ar fi fost destinat unei alte tentative de asasinat de acest tip. Atacurile asupra infrastructurii submarine au devenit, de asemenea, mai frecvente în Marea Baltică.
Germania consideră aceste acțiuni hibride o amenințare importantă la adresa securității sale. Cancelarul german Friedrich Merz declara în septembrie 2025 că „nu suntem în război, dar nici nu mai suntem în pace”.
Germania a devenit tot mai dispusă să indice public autorii unor astfel de acțiuni și încearcă să îmbunătățească coordonarea dintre autoritățile federale și cele ale land-urilor. Guvernul a propus o lege care să ofere serviciilor de informații competențe operative pentru a interveni împotriva atacurilor hibride. Experții germani în politici de securitate critică, însă, guvernul pentru reacțiile sale lente și timide.
Marți, 1 septembrie, guvernul german a desemnat Rusia ca responsabilă pentru incidentele de la Leipzig și a anunțat măsuri punitive, printre care închiderea, în cursul acestei luni, a consulatului Rusiei din Bonn și a centrului său cultural din Berlin. Guvernul intenționează, de asemenea, să adopte măsuri mai ferme împotriva flotei fantomă rusești și să facă presiuni pentru noi sancțiuni ale UE.
Germania promovează aceste eforturi și la nivelul NATO, inclusiv printr-un parteneriat cu Norvegia pentru coordonarea unei inițiative menite să îmbunătățească monitorizarea și protecția infrastructurii submarine. Țara participă și la Baltic Sentry, iar la sfârșitul anului 2025 a trimis o fregată în apele din jurul Danemarcei după ce incidente cu drone au dus la închiderea unor aeroporturi din apropiere.
Statele nordice
Pentru statele nordice, Rusia reprezintă cea mai importantă amenințare directă și pe termen lung la adresa securității euroatlantice, scrie Anna Wieslander, directoarea pentru Europa de Nord în cadrul Atlantic Council și conduce agenția Atlantic Council din Stockholm.
După cum au spus toate statele nordice și baltice la o reuniune NB8 desfășurată în Estonia în aprilie, această situație necesită „acțiuni urgente, ferme și coordonate”.
De peste un deceniu, Rusia vizează țările nordice prin tactici hibride, de la spionaj cibernetic îndreptat împotriva parlamentului Norvegiei până la folosirea migrației ca instrument de presiune, care a determinat Finlanda să își închidă frontiera estică, și bruiajul semnalelor GPS, care a perturbat sistemele de navigație ale ambulanțelor în comitatul Kalmar și pe insula Gotland.
Războiul hibrid aproape permanent desfășurat de Rusia a determinat țările nordice să își dezvolte structurile de apărare totală moștenite din perioada Războiului Rece și să își pregătească societățile prin campanii de informare și măsuri de consolidare a rezilienței. â
În paralel, statele nordice investesc atât în industria lor de apărare, cât și în ansamblul forțelor armate, cheltuielile pentru apărare situându-se în 2025 între 2,5% și 3,34% din PIB-ul fiecărei țări, cu excepția Islandei, care nu dispune de o armată permanentă. Totodată, ele se numără printre principalii susținători ai Ucrainei ca pondere a ajutorului în PIB, sprijin pe care îl consideră o investiție în securitatea regională.
Cum toate cele cinci țări nordice sunt acum membre NATO, apărarea lor este ferm integrată în planificarea operațională a alianței, după cum a demonstrat recentul exercițiu aerian aliat de amploare desfășurat în apropiere de Kaliningrad. Noul Centru Combinat de Operațiuni Aeriene al NATO de la Bodø este conceput pentru a permite forțelor aeriene nordice să opereze fără dificultăți dincolo de frontierele naționale, rămânând în același timp pe deplin integrate în structurile NATO.
Forțele Terestre Avansate (FLF) din Finlanda, găzduite de această țară și conduse de Suedia în calitate de stat-cadru, sunt concepute pentru apărarea regiunii Nordkalotten, care cuprinde zonele nordice ale Suediei, Finlandei și Norvegiei și care este expusă strategic din cauza apropierii de baza rusă din Peninsula Kola. În faza inițială a unui război, Rusia ar avea interesul să își extindă acolo capacitățile de interzicere a accesului și de limitare a libertății de acțiune a adversarului.
Printre alte posibile ținte ale Rusiei se numără insulele Gotland, Aland și Bornholm din Marea Baltică, precum și Svalbard, în Marea Barents. Controlul oricăreia dintre insulele baltice ar putea permite Rusiei să își extindă raza de acțiune a apărării antiaeriene, să limiteze deplasările forțelor aliate și să priveze NATO de poziții de pe care să poată apăra regiunea.
Svalbard ridică o problemă diferită: izolarea sa geografică, apropierea de baza rusă din Peninsula Kola și regimul special stabilit prin tratat, combinate cu importanța sa militar-strategică tot mai mare pentru Rusia, ar putea face arhipelagul vulnerabil la presiuni coercitive menite să pună la încercare suveranitatea Norvegiei și hotărârea aliaților.
Norvegia și Suedia servesc drept țări de primire, găzduire și tranzit pentru întăririle NATO, porturile norvegiene reprezentând principale puncte de acces către regiunea nordică și baltică, iar Suedia oferind baze și coridoare de tranzit, precum și sprijin în calitate de țară-gazdă.
