Antena 3 CNN Externe Avertisment privind interceptările telefonice ale unor jurnalişti

Avertisment privind interceptările telefonice ale unor jurnalişti

Avertisment privind interceptările telefonice ale unor jurnalişti
27 Feb 2015   •   19:27

Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) a cerut vineri Macedoniei să investigheze acuzaţiile potrivit cărora guvernul a recurs interceptarea ilegală a unor jurnalişti, transmite DPA, preluată de Agerpres.

''Interceptarea convorbirilor şi supravegherea jurnaliştilor sunt inacceptabile. Ele nu fac decât să slăbească cadrul libertăţii presei, şi aşa periclitat în Macedonia'', a spus reprezentanta OSCE pentru libertatea presei, Dunja Mijatovic.

Ea a adăugat că, potrivit informaţiilor de care dispune, mai mulţi jurnalişti macedoneni au primit dosare care demonstrează că le-au fost înregistrate convorbirile telefonice. ''Aceasta este o gravă încălcare a drepturilor jurnaliştilor de a-şi face meseria şi a-şi proteja sursele. Aceste acţiuni trebuie să fie anchetate, iar autorii aduşi în faţa instanţei'', a subliniat reprezentanta OSCE.

În urmă cu două săptămâni, şeful opoziţiei de stânga macedonene Zoran Zaev, acuzat la sfârşitul lunii ianuarie de 'spionaj' de către guvern, a declarat că autorităţile au interceptat ilegal convorbirile a 20.000 de persoane, inclusiv jurnalişti, politicieni şi lideri religioşi.

''Avem dovezi că cel puţin 20.000 de persoane au fost puse sub ascultare. Am depus o plângere în justiţie împotriva directorului serviciilor de informaţii şi a altor persoane implicate'', a spus el. Zaev a respins acuzaţiile formulate împotriva sa şi a dat asigurări că a fost vorba despre o manevră a guvernului pentru a-l împiedica ''să prezinte dovezi ale activităţii penale'' a executivului.

Guvernul conservator a depus o plângere la 31 ianuarie împotriva lui Zoran Zaev, acuzându-l de ''spionaj''. Trei suspecţi în acest caz, inclusiv un fost şef al serviciilor de informaţii, au fost arestaţi.

Uniunea Social-Democrată din Macedonia (SDSM), condusă de Zaev, refuză să participe la lucrările parlamentului şi a cerut demisia guvernului. Partidul afirmă că alegerile legislative anticipate din aprilie 2014, câştigate de partidul premierului Nikola Gruevski, au fost marcate de 'nereguli'. Şeful guvernului susţine însă că Zaev ar fi încercat să-l şantajeze în timpul a două întâlniri în septembrie şi noiembrie 2014.

Observatorii internaţionali au considerat că procesul de votare la alegerile anticipate din aprilie 2014 a fost transparent, dar campania electorală şi condiţiile generale de organizare a scrutinului nu s-au ridicat la standardele occidentale.

×
Subiecte în articol: OSCE macedonia
Parteneri
Cod galben de ploi, ninsoare şi vânt. Se strică vremea în toată ţara
x close