Antena 3 CNN Externe Bilanț apocaliptic al soldaților ruși care au fost uciși în Ucraina, anunțat de Volodimir Zelenski

Bilanț apocaliptic al soldaților ruși care au fost uciși în Ucraina, anunțat de Volodimir Zelenski

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 14:38 27 Iul 2022 Modificat la 14:38 27 Iul 2022
Zelenski
Sursa foto: hepta

Estimarea a fost făcută de președintele Volodimir Zelenski în ultimul său discurs adresat ucrainenilor.

"Timp de patru luni, statul rus nu le-a comunicat cetățenilor săi nicio informație, fie ea și cenzurată, despre pierderile contingentului de ocupație. A fost o tăcere totală pe acest subiect, nu s-a publicat nimic și nimic nu s-a spus în numeroasele interviuri și discursuri la nivel politic și militar. Totuși, numărul morților a ajuns la aproape 40.000", a declarat președintele ucrainean.

Statele Unite estimează că pierderile înregistrate de Rusia în Ucraina au ajuns până acum la aproximativ 15.000 de morți și aproximativ 45.000 de răniți.

Însuși șeful Agenției Centrale de Informații (CIA), William Burns, a comunicat aceste evaluări, săptămâna trecută.

Însă Rusia secretizează decesele militare chiar și pe timp de pace.

În prezent, au loc lupte grele în estul țării, unde înaintarea trupelor rusești este încetinită cu greu de forțele Kievului.

Moscova spune că a preluat cea mai mare centrală electrică pe cărbune din Ucraina

Moscova a comunicat, miercuri, că soldații săi au preluat controlul asupra celei mai mari centrale electrice pe cărbune din Ucraina, situată regiunea Doneţk.

În multe locuri din Donbas, luptele au luat forma gherilei urbane iar confruntările între ruși și ucraineni se dau pentru fiecare clădire și chiar pentru fiecare etaj. 

"În acestă simulare, puteți vedea cât de perfide sunt luptele urbane. Oamenii trag prin ferestrele clădirilor vecine, grenade care explodează și atacatori care iau cu asalt clădirea pe scări", arată corespondentul CNN Ivan Watson.

Rușii au închis podul Antonovski din Herson, după ce a fost bombardat cu sisteme HIMARS

În sudul Ucrainei, la Herson, aflat sub ocupație rusă din martie, podul Antonovski a fost lovit de mai multe ori în ultimele șapte zile de rachetele forțelor ucrainene.

Acestea și-au intensificat operațiunile de izolare a orașului.

Videoclipurile și relatările martorilor semnalează până la 18 detonări pe podul de peste râul Nipru.

Viaductul este una dintre principalele rute de aprovizionare rusești către Herson.

Aparent, apărarea antirachetă a rușilor s-a dovedit neputincioasă în fața loviturilor executate cu sisteme HIMARS.

Totodată, statul major al armatei ucrainene a anunțat eliberarea unei localități din regiune.

×
x close