Antena 3 CNN Externe Canada devine a doua țară din lume care legalizează consumul de cannabis

Canada devine a doua țară din lume care legalizează consumul de cannabis

Canada devine a doua țară din lume care legalizează consumul de cannabis
20 Iun 2018   •   16:19

Parlamentul canadian a adoptat o nouă lege. Astfel, de acum înainte este legală utilizarea recreațională a marijuanei la nivel național. 

Legea privind canabisul a câștigat marți cu un vot de 52-29 în Senat și reglementează modul în care planta poate fi crescută, distribuită și vândută. Canadienii vor putea să cumpere și să consume cannabis în mod legal din septembrie și vor fi acum lăsați sa fie in posesia a maxim 30 de grame de marijuana.

Țara este a doua la nivel mondial care legalizează consumul recreațional al plantei

Uruguay a devenit prima țară care a legalizat distribuirea canabisului pentru uz recreațional în decembrie 2013, în timp ce un număr de state americane au votat de asemenea pentru a permite consumul.

Consumul medical al plantei a fost legală încă din 2001 în Canada.

Primul ministru al Canadei Justin Trudeau a scris pe Twitter că până acum "a fost prea ușor pentru copii să facă rost de marijuana și pentru criminali să aibă parte de profit".

 

Sursă: BBC

×
Subiecte în articol: cannabis marijuana legalizare
Parteneri
Mărturia unui pacient care a supravieţuit la ATI din Spitalul Pantelimon
x close