Din Balconul Regal, Elisabeta a Doua a salutat zâmbitoare mulţimea, în timp ce aeronavele Royal Air Force survolau Palatul Buckigham. Alături de Regină s-au aflat strict membrii activi ai familiei regale, prințul moștenitor Charles, Ducii de Cambridge și copiii lor, adică strănepoții suveranei.
Trimișii speciali Antena 3 Ana Iorga şi Filip Iorga au vorbit despre ce se întâmplă acum la Londra.
”În privința familiei regale, s-a văzut mai limpede ca în alte dăți care este continuitatea.
A fost prima dată când regina Elisabeta nu a luat parte la Trooping the colour, și este prima dată când prințul Charles a condus-o.
Aceasta este și o încercare de a transmite supușilor și tuturor oamenilor din lume, că aceasta este continuitatea și că există o continuitate și prin principele William, și prin copiii acestuia.
Sunt și câțiva mari absenți: prințul Andrew nu a participat oficial, nici Meghan Markle, alături de Harry, care e nepotul preferat al Reginei.”
E foarte mult entuziasm şi foarte multă bucurie, aici, pentru că oamenii tocmai au văzut-o pe regină şi se bucură de asta. A salutat din balcon, din palatul Buckingham şi toată lumea a putut să o admire în ţinuta ei bleu deschis.
Vor fi picnicuri, vor fi petreceri în stradă, vor fi spectacole. Toată lumea se bucură şi asta este ideea. Trooping the colour e o sărbătoare naţională în iunie. E cu atât mai încărcată de emoţie acum, pentru că este acest jubileu de Platină.
Înainte de a urca în balconul regal, Prinţul Charles a condus parada care a defilat pe principalul bulevard al Londrei. Peste 1.200 de militari, 200 de cai şi 400 muzicieni au participat la evenimentul dedicat celor 7 decenii de domnie.
În timpul paradei, artileriştii britanici au tras salve de tun în cinstea Reginei.
Regina le-a mulţumit, într-un mesaj, tuturor celor care s-au implicat în organizarea ceremoniilor care vor dura patru zile. "Privim spre viitor cu încredere şi entuziasm", a scris suverana în vârstă de 96 de ani.
Zeci de mii de oameni au participat la eveniment. Fanii Casei Regale au ajuns chiar și cu două zile înainte la locul ceremoniilor dedicate Jubileului de Platină, pentru a se asigura că ocupă cele mai bune locuri.
Maiestatea sa este un personaj atât de fantastic în întreaga lume și am atât de multă admirație pentru ea, așa cum o fac atât de mulți alți oameni. Vrem să o vedem pe ea și toată familia regală și să o susținem pentru Jubileul ei de platină, este un eveniment grozav.
Nu ai lipsit nici incidentele. Mai multe persoane au fost reţinute pe bulevardul care duce către palatul Buckingham după ce au încercat să treacă de cordonul de securitate şi să blocheze coloana de soldaţi. Mulţimea a aplaudat intervenţia poliţiei.
Pentru Elisabeta a Doua, mesajele oficiale şi laudele au curs neîntrerupt în ultimele zile.
Cu o zi înainte de startul festivităților, Casa Regală a Marii Britanii a publicat un nou portret oficial al Elisabetei a Doua. În fotografie, Suverana se află la castelul Windsor, acolo unde îşi petrece acum cea mai mare parte a timpului.
Seara primei zile de sărbătoare se va încheia cu aprinderea a peste 1.500 de torţe în teritoriile britanice. Pentru Regină, poate cel mai important eveniment al acestor zile este prima întâlnire cu micuța Lilibet Diana, fiica prințului Harry și a lui Meghan.
Strănepoata Suveranei, care locuiește în California, alături de părinții ei, împlinește sâmbătă primul an de viață. Ducii de Sussex se află acum pe pământ britanic, alături de mezină și fiul lor, Archie, în vârstă de 3 ani, cu prilejul aniversării celor 7 decenii de domnie