Antena 3 CNN Externe CNN: Jenny, femeia care l-a sărutat pe obraz pe Regele Charles al III-lea în fața Palatului Buckingham, își explică gestul

CNN: Jenny, femeia care l-a sărutat pe obraz pe Regele Charles al III-lea în fața Palatului Buckingham, își explică gestul

Femeia care l-a sărutat pe obraz pe noul suveran britanic în timp ce acesta dădea mâna cu oamenii adunați în fața Palatului Buckingham a explicat, într-o discuție cu jurnaliștii CNN, motivația gestului său.

CNN: Jenny, femeia care l-a sărutat pe obraz pe Regele Charles al III-lea în fața Palatului Buckingham, își explică gestul
Sursa foto: Antena 3
de Adrian Iclozan    |    09 Sep 2022   •   18:00

"Nu-mi venea să cred. L-am întrebat: 'Pot să vă sărut?' Și mi-a răspuns: 'Ei bine, poți'. Așa că l-am apucat (și l-am sărutat) și sunt foarte fericită", i-a declarat Jenny Assiminios corespondentului CNN Max Foster.

Pe secvența care a surprins momentul se aude vocea femeii, care spune "please" ('vă rog').

Nu este clar dacă dialogul relatat de ea cu suveranul și încuviințarea acestuia chiar au avut loc.

Se observă însă cum una dintre gărzile lui Charles schițează gestul de a-l îndepărta de femeie, după care agentul de securitate renunță, estimând, probabil, că aceasta nu prezintă vreun pericol.

"Nu m-am gândit vreodată (că aș putea săruta un rege)", a continuat femeia în fața corespondentului CNN.

Ea a menționat că suveranul britanic părea trist și că a fost cuprinsă de sentimentul de a-l consola pe bărbat în momentele de doliu după decesul mamei sale.

"E adorabil, e perfect", a spus Assiminios, cu referire la Charles.

Ea a mai mărturisit că îi iubește pe membrii familiei regale și că le urmărește viețile.

Alți oameni din mulțime au avut ocazia să dea mâna cu regele, în timp ce acesta, împreună cu regina consoartă, se îndreptau către porțile Palatului Buckingham.

×
Parteneri
Este Ziua mondială a râsului | Beneficiile terapiei prin râs, pentru sănătate
x close