Antena 3 CNN Externe Coșmarul Terminator prinde viață: un robot Tesla i-a tăiat mâna unui inginer care programa alți roboți, la o fabrică din Texas

Coșmarul Terminator prinde viață: un robot Tesla i-a tăiat mâna unui inginer care programa alți roboți, la o fabrică din Texas

Redacția Antena 3 CNN
2 minute de citit Publicat la 14:24 28 Dec 2023 Modificat la 14:24 28 Dec 2023

Doi martori au privit îngroziți cum colegul lor a fost agresat de robotul conceput pentru a manipula și deplasa piesele auto din aluminiu, proaspăt turnate. 

O relatare a incidentului este publicată de ziarul britanic Daily Mail.

Astfel, bărbatul atacat programa codul pentru alți doi roboți Tesla dezactivați, aflați în apropiere, în momentul în care mașinăria și-a înfipt ghearele metalice în spatele și în brațul său, scrie publicația citată.

Inginerul s-a ales cu o rană deschisă la mâna stângă. O dâră de sânge pe podea a marcat, temporar, locul incidentului.

Un document referitor la acest eveniment petrecut în 2021 a fost depus la autoritățile federale de reglementare.

Este vorba de raportul privind accidentele, pe care, prin lege, Tesla trebuie să îl prezinte autorităților, pentru a beneficia în continuare de scutiri fiscale.

În raportul Tesla se afirmă că inginerul rănit nu a avut nevoie de concediu medical.

Ce spune raportul depus de Tesla la autoritățile americane și ce spun martorii oculari umani

Raportul anual de conformitate pe 2021 întocmit de Tesla pentru fabrica Giga din Texas documentează atacul sângeros efectuat de robot asupra inginerului software.

În document sunt folosiți termenii "lacerație, tăietură, rană deschisă" pentru leziunea provocată inginerului și se menționează "un robot" drept cauză a rănii. 

Potrivit Tesla, rănile inginerului, care i-au fost provocate la mâna stângă, au necesitat "zero zile" de concediu de odihnă pentru recuperare. 

Doi martori oculari ai evenimentului - care a avut loc în secțiunea unde se asamblează inițial șasiurile vehiculelor - au spus însă o altă poveste reporterilor de la The Information, un site de știri tehnologice citat de Daily Mail.

Potrivit martorilor, în timp ce inginerul care sângera încerca să se elibereze din strânsoarea utilajului de asamblare, un muncitor a apăsat un buton de urgență pentru pune capăt atacului și a dezactiva robotul.

După ce s-a eliberat, inginerul a căzut "câțiva metri pe o rampă destinată colectării deșeurilor de aluminiu, lăsând în urma sa o dâră de sânge", a relatat The Information.

Tesla nu a raportat autorităților de reglementare nicio altă rănire legată de roboți la fabrica din Texas în 2021 sau 2022.

Crește numărul relatărilor despre incidente provocate de roboți și soldate cu rănirea sau moartea oamenilor

Acest incident se adaugă rapoartelor privind creșterea numărului de răniri cauzate de roboții din centrele de expediere Amazon, de chirurgii și instructorii de șah robotizați, precum și de mașinile fără șofer.

O avocată care îi reprezintă pe muncitorii de la fabrica din Texas a declarat pentru Daily Mail că estimează, pe baza conversațiilor sale cu lucrătorii de acolo, că numărul de răniri din uzină este subestimat. 

Hannah Alexander, avocata citată, a vorbit și despre moartea, survenită în septembrie 2021, a unui muncitor care ar fi făcut atac cerebral în timpul construcției fabricii.

"Sfatul meu ar fi să citiți acest raport (de conformitate al Tesla, n.r.) cu o urmă de îndoială. Am avut mai mulți muncitori care au fost răniți și un muncitor care a murit, ale cărui răni sau deces nu figurează în aceste rapoarte pe care Tesla ar trebui să le completeze cu exactitate și să le prezinte autorităților pentru a obține stimulente fiscale", a spus ea.

Sursa: Daily Mail
 

×
Parteneri
x close