Antena 3 CNN Externe Criză politică în Bulgaria. După ce a trecut la euro, țara se pregătește din nou de alegeri anticipate

Criză politică în Bulgaria. După ce a trecut la euro, țara se pregătește din nou de alegeri anticipate

G.M.
1 minut de citit Publicat la 14:42 12 Ian 2026 Modificat la 14:42 12 Ian 2026
 Rumen Radev
Cel mai mare grup parlamentar din Bulgaria, GERB-SDS, a respins o solicitare din partea preşedintelui Rumen Radev de a încerca să formeze un nou guvern. FOTO Hepta

Cel mai mare grup parlamentar din Bulgaria, GERB-SDS, de centru-dreapta, a respins luni o solicitare din partea preşedintelui de a încerca să formeze un nou guvern, ceea ce crește posibilitatea de noi alegeri anticipate.

Guvernul de coaliţie al prim-ministrului Rosen Jeliazkov, susţinut de GERB-SDS, a demisionat luna trecută după săptămâni de proteste stradale împotriva corupţiei de stat şi a unui nou buget care ar fi majorat unele taxe.

În conformitate cu Constituţia, preşedintele bulgar Rumen Radev i-a cerut luni oficial lui Jeliazkov să încerce să construiască o "nouă coaliţie", a relatat agenţia locală de ştiri BTA, scrie Agerpres care citează Reuters. Cu toate acestea, Jeliazkov a refuzat, deoarece nu are suficient sprijin în parlament pentru a construi o majoritate stabilă.

Se aşteaptă acum ca Radev să ofere celui de-al doilea grup parlamentar, PP-DB, reformist, o şansă de a guverna, dar este probabil ca şi acesta să refuze oferta. Radev va înmâna apoi mandatul unui partid ales de el şi, dacă nicio formaţiune nu poate asigura o majoritate parlamentară, va dizolva adunarea legislativă şi va convoca alegeri anticipate, al optulea scrutin din Bulgaria în doar patru ani.

În ciuda acestei incertitudini, Bulgaria a aderat la zona euro la 1 ianuarie, aşa cum era programat. Cu toate acestea, are nevoie de stabilitate politică pentru a accelera absorbţia fondurilor UE în infrastructura sa precară, pentru a încuraja investiţiile străine şi pentru a eradica corupţia de stat endemică.

Coaliţia GERB-SDS a câştigat ultimele alegeri din octombrie 2024, dar a preluat puterea abia în ianuarie 2025, după luni de negocieri, şi avea nevoie de sprijinul altor partide din legislativul divizat.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close