Antena 3 CNN Externe Deşi două treimi dintre ruşi vor pacea, Putin insistă: Occidentul foloseşte „metode teroriste”, iar armata are sprijinul întregii țări

Deşi două treimi dintre ruşi vor pacea, Putin insistă: Occidentul foloseşte „metode teroriste”, iar armata are sprijinul întregii țări

A.N.
1 minut de citit Publicat la 16:14 27 Iul 2026 Modificat la 16:14 27 Iul 2026
vladimir putin
Vladimir Putin. sursa foto: Getty

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a acuzat luni ţările occidentale că apelează la „metode teroriste” după eşecul de a învinge Rusia „pe câmpul de lupt”, făcând trimitere la loviturile cu drone lansate de forţele ucrainene asupra unor ţinte aflate în spatele liniei frontului, transmite EFE, citată de Agerpres.

„Fiind incapabili să înfrângă Rusia pe câmpul de luptă, mizează acum pe metode în mod deschis teroriste în lupta lor împotriva poporului nostru, dar poporul Rusiei nu va fi niciodată doborât de nimeni. Asta nu s-a întâmplat niciodată şi nici nu se va întâmpla”, a declarat liderul de la Kremlin în faţa deputaţilor Dumei de Stat, camera inferioară a Parlamentului rus, reuniţi la Kremlin.

Afirmaţiile sale vizează susţinerea acordată de statele europene atacurilor asupra unor fabrici de armament, rafinării şi depozite de comerţ electronic situate pe teritoriul rus.

„Poporul nostru multinaţional a răspuns încercărilor istorice şi presiunii agresive externe cu unitate internă. Întotdeauna a fost aşa şi este exact ceea ce se întâmplă şi acum”, a adăugat acesta.

Putin a acuzat Occidentul că, de la izbucnirea războiului din Ucraina, la finalul lunii februarie 2022, a pornit „la maximum maşinăria sa rusofobă” şi a urmărit să semene „divizarea” în rândul societăţii, încercând totodată să „strângă laţul” în jurul economiei şi al sistemului financiar-bancar al Federaţiei Ruse.

Cu toate acestea, şeful statului rus a susţinut că sancţiunile impuse Moscovei le dăunează, în fapt, mai mult celor care le-au iniţiat decât Rusiei înseşi.

El mai susține că sistemul politic rus „este pregătit să apere ţara şi este capabil împreună cu societatea să răspundă ferm la orice acţiune ostilă”.

Totodată, s-a declarat convins că deputaţii vor fi atenţi la aprobarea viitorului buget pe trei ani, atât la capitolul apărare naţională, care înseamnă 40% din totalul cheltuielilor, cât şi la programele sociale.

Deşi sondajele arată că peste două treimi dintre ruşi sunt favorabili încetării ostilităţilor, Putin a reiterat că militarii ruşi care se află de aproape patru ani şi jumătate pe frontul din Ucraina „sunt susţinuţi de întreg poporul, de întreaga societate”.

„Ne vom atinge obiectivele şi împreună vom face totul pentru victorie, pentru Rusia”, a afirmat el.

Liderul rus a subliniat că perioada actuală constituie „una din etapele cele mai decisive” din istoria ţării, întrucât „este în joc soarta şi viitorul ţării noastre”.

×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

x close