Să începem cu o întrebare simplă: Ce naiba se întâmplă cu noi zilele astea? Avem o criză energetică venită pe fondul unei crize climatice complicate. În această criză găsim, de fapt, esența unui conflict profund ideologizat, între două tabere aflate pe poziții aparent ireconciliabile: cea a „progresiștilor” din tabăra „Green Deal”, care încurajează tranziția la energiile „verzi” nepoluante (panouri solare, eoliene etc.) și cea a „conservatorilor” grupați în clanul așa-numiților „suveraniști energetici”, care consideră că, până nu înlocuim complet cărbunele cel poluant, nu putem renunța la el, pentru că riscăm să cădem în cap: fără energia poluantă produsă de cărbune, riscăm black-out-ul, mai ales într-un moment în care seceta a dus, practic, la oprirea ambelor reactoare ale centralei de la Cernavodă. Au dreptate. Dar continuarea folosirii centralelor de cărbune, atrag atenția „progresiștii climatici”, nu face decât să crească spirala poluării și a schimbărilor climatice, ceea ce va duce la tulburări și mai mari ale ecosistemului, căldură și perioade de secetă tot mai mari și, implicit, crize tot mai grave și din ce în ce mai greu de rezolvat. Au și ei dreptate. Iată paradoxul climatic în care ne aflăm.
Pe scurt, legea decarbonizării fusese negociată de România cu Comisia Europeană, sub forma unui calendar de închidere a centralelor pe bază de cărbune. În locul acestor centrale, urmau a fi construite - în contrapondere - centrale pe gaze, parcuri fotovoltaice și microhidrocentrale. Termenul pentru închiderea centralelor pe cărbune era 2032.
Acum, acest termen pare imposibil de atins. În plus, actuala criză energetică fără precedent care dus la secarea Dunării și oprirea reactoarelor de la Cernavodă a dus la adoptarea unui amendament la legea decarbonizării, despre care actualul guvern susține că risă să arunce în aer PNRR-ul, iar România e în pericol să piardă până la 1 miliard de dolari, conform premierului interimar, Ilie Bolojan.
În noua sa formă adoptată, legea decarbonizării devine o lege a carbonizării: „Scoaterea treptată din exploatare a capacităţilor de producţie de energie electrică pe bază de lignit şi huilă se realizează numai după instalarea, racordarea şi punerea în funcţiune comercială a uneia sau mai multor capacități ori surse alternative de producere a energiei cu emisii reduse de carbon, care, individual sau cumulat, pot prelua, în condiţii de siguranţă şi continuitate, funcţiile electrice şi, după caz, termice ale capacităţilor retrase", conform amendamentului depus de PSD.
Cum s-a transformat „Green Deal” în „Yellow Deal”
E un lucru binecunoscut și unanim acceptat: da, cărbunele poluează, aici nu e niciun fel de filosofie ascunsă, kabală sau conspirație. Acesta a fost unul din motivele pentru care Uniunea Europeană a demarat, la finalul anului 2019, „Green Deal”, sau Pactul Ecologic European, o strategie ambițioasă care urmărea transformarea Europei, până în 2050, în „primul continent neutru din punct de vedere climatic”.
Strategia avea fixată o bornă importantă: reducerea cu cel puțin 55% a gazelor cu efect de seră până în 2030, comparativ cu nivelul anului 1990. Pe lângă planuri și investiții în tehnologiile eco, îmbunătățirea eficienței energetice a clădirilor, transport urban mai puțin poluant și multe altele, strategia UE prevedea și „decarbonizarea sectorului energetic”. Pe românește: renunțarea la termocentralele poluante, pe bază de cărbune.
Apoi a venit războiul din Ucraina. Sancțiunile aplicate Rusiei și renunțarea la gazul rusesc au determinat Germania să-și redeschidă centralele pe cărbune (55% din consumul energetic al Germaniei se baza pe gaz rusesc). „Green Deal” („Acordul Verde”) a început să fie văzut de politicienii germani drept „Yellow Deal” („Acord Galben”).
De ce România nu e Germania, când încerci să compari centralele cu cărbune de la noi cu cele de la ei
Unde se situează în prezent România în toată această ecuație a energiei și poluării? În prezent, cărbunele contribuie cu circa 13-14% la mixul de energie electrică a României.
În esență, marea provocare - și marele război ideologic ce o însoțește - este cu ce putem înlocui acel 14% provenit de la cărbune și în cât timp poate fi făcut acest „switch”.
Am putea arăta cu degetul spre nemți și să exclamăm: iată, la ei se poate cu cărbune, bine-mersi, de ce nu și la noi?
„Grupurile noastre pe cărbune au fost construite între 1964 și 1987, pentru o economie în care producția era planificată, desfacerea garantată și emisiile nu costau nimic”, a precizat pentru antena3.ro, europarlamentarul Virgil Popescu, fost ministru al Energiei.
După 1990 nu a mai existat un program serios de retehnologizare a centralelor pe cărbune din țară.
„Au randamente slabe, consumuri proprii ridicate, costuri mari de mentenanță și necesită subvenții directe sau indirecte pentru a rămâne în funcțiune. Nu sunt victimele tranziției verzi, ci ale propriei îmbătrâniri tehnologice”, a precizat experta în energie Otilia Nuțu, în cadrul unui raport Expert Forum publicat zilele trecute.
În privința comparației cu Germania, Otilia Nuțu atrage atenția că acolo e vorba de centrale de cărbune de 30 de ani vechime, comparativ cu centralele din România care au, în medie, 60 de ani vechime.
În prezent, în România mai există 10 grupuri energetice pe bază de cărbune: 6 la Complexul Energetic Oltenia (3 la Rovinari, 2 la Turceni, una la Eșalnița), 2 la Craiova, unul la Iași și unul la Govora. Capacitatea teoretică totală a acestora este de 1.600 de MW.
Imagine a termocentralei de la Rovinari. Foto: Profimedia Images
În realitate, conform datelor furnizate în timp real de Transelectrica, centralele pe cărbune aduc, în acest moment, în sistemul energetic național doar 800 MW, practic jumătate din capacitate. Comparativ, în 2024, puterea pe bază de cărbune era de 1.909 MW, iar în 2023 era de 2.673 MW, conform datelor Ministerului Energiei.
Cărbunele din România: randamente tot mai slabe, dar rămâne „combustibil strategic”, vital pentru „reziliență”. Și cum punem „căruța” înaintea „mașinii”
Deși importanța cărbunelui în mixul energetic al României scade de la an la an, în Strategia Energetică a României 2025-2030, cărbunele este, în continuare, considerat „un combustibil strategic în susținerea securității energetice naționale și regionale, întrucât în perioadele meteorologice extreme, precum și în situații de criză energetică, acesta stă la baza rezilienței alimentării cu energie și a bunei funcționări a sistemului electroenergetic național”.
Cu alte cuvinte, niște centrale construite pe vremea lui Ceaușescu sunt veritabile repere ale „rezilienței energetice” a României în anul 2026, cu perspective până în 2030.
Otilia Nuțu explică acest paradox prin metafora „nu putem să ne luăm mașină că avem o căruță-n garaj, am nevoie de căruță când trebuie să merg de urgență undeva, că n-am pus nimic în loc”.
Astfel, în situații de criză, apelăm la „căruța” reprezentată de centralele pe cărbune.
Apoi, chiar dacă o parte din centralele de cărbune de la noi au fost „retehnologizate”, aici vorbim de aplicarea unor filtre performante și sisteme ecologice, nu de echipamente „noi” care să sporească randamentul producției - nicăieri în lume nu se mai fabrică „noi componente pentru astfel de centrale, după cum arată Virgil Popescu:
Niciun mare producător european nu mai vinde cazane și turbine noi subcritice pe lignit, finanțarea bancară pentru cărbune s-a închis, iar o modernizare majoră ar declanșa obligații noi de mediu care ar face investiția nerecuperabilă pe durata de viață rămasă. Acesta e motivul de fond pentru care planul a fost, de la început, înlocuire și nu retehnologizare. Nu a fost o alegere ideologică, ci o constatare de piață
Cărbunele rămâne în continuare „strategic” pentru simplul motiv că România încă nu e în stare să înlocuiască acele 14% din mixul energetic aduse de cărbune, cu altă sursă.
Cărbune sau panouri solare? O dispută cu argumente pro și contra între „suveraniștii energetici” vs. „ecologiștii de salon”
„În sistemul energetic național, tu trebuie să ai energie produsă în bandă, produsă continuu (24h/24 - nr.), care nu depinde de soare, de vânt”, a precizat, pentru antena3.ro, senatorul PSD Daniel Zamfir, autorul controversatului amendament din legea decarbonizării, prin care centralele pe cărbune nu mai pot fi închise.
Zamfir a prezentat astfel unul din puținele avantaje pe care le are cărbunele: „În România, energia în bandă e produsă de cărbune, gaz, nuclear și hidro - dar aici, cu sincope (seceta). Apoi, iată, cu nuclearul poți avea probleme - vezi situația de acum de la Cernavodă. La cărbune, ăsta e un avantaj: că poți să produci continuu cărbune.
„Iarna când e frig, pui cărbune pe foc. Pui pe foc și ai energie”, a spus Daniel Zamfir.
Fostul ministru al Energiei, Virgil Popescu, a mai arătat un avantaj: „Combustibilul stă pe amplasament — lignitul e singura resursă din sistem care nu depinde de debitul unui râu”.
Termocentrala pe bază de cărbune de la Turceni. Foto: Getty Images
Cu toate acestea, până și centralele pe cărbuni ajung, la un moment dat, să depindă de vreme și mai ales de secetă: Recent, Polonia a fost nevoită să închidă termocentrală pe cărbuni fix din cauza secetei.
Așa-numiți adepți ai „suveranismului energetic” vor exclama: Da, dar România dispune, totuși, de cantități mari de cărbune.
„Avem cărbunele din zona Oltenia, lignitul, pe care îl folosesc termocentralele Turceni și Rovinari. Apoi, mai ai huilă în Valea Jiului: mai avem acolo rezerve de cărbune pentru încă 100 de ani”, a precizat senatorul PSD.
România s-a angajat însă în fața UE că va termina cu cărbunele nu în 100 de ani, ci în 8. Premierul interimar Ilie Bolojan a avertizat că riscăm să pierdem astfel 1 miliard de euro din PNRR dacă rămânem pe centrale pe cărbune, în ciuda promisiunilor de închidere făcute în fața UE.
„De fiecare dată când România trece printr-o criză energetică, se flutură aceeași soluție miraculoasă: să redeschidem centralele pe cărbune”, a spus experta în energie Otilia Nuțu. „Este reflexul birocratic al unui sistem care nu știe să meargă înainte decât privind în oglinda retrovizoare. Iar dacă îndrăznește cineva să spună că problema nu e faptul că s-a redus producţia de energie electrică din cărbune, ci lipsa investițiilor întehnologiile secolului 21, e imediat etichetat ca ecologist de salon”, a adăugat ea.
În opinia expertei în energie, criza energetică din România a apărut din cauza lipsei de apă, provocată de secetă, nu pentru că „România n-ar avea suficient soare”, iar ceea ce lipsește țării noastre nu este energia, ci capacitatea de a o stoca.
Astfel, soluția „verde” înseamnă fotovoltaice + stocare + tarife dinamice.
Iată cum arăta harta „injecțiilor de energie” în sistemul energetic național, prezentată de Transelectrica vineri, 14 august, la ora 14:42.
Jumătate din energia produsă vineri în România a fost asigurată din fotovoltaice. Sursa: Transelectrica
După cum se vede, 0% venea din nuclear (logic, cu Cernavodă închis), 0,11% din stocare și doar 6,5% din hidro (în condițiile în care eolianul contribuia cu aproape 10%). Topul era dominat de energia solară, care asigura, la acea oră, peste jumătate din producția de energie din România, vineri dimineață. Panourile fotovoltaice au furnizat peste 2.800 de MW în Sistemului Energetic Național (SEN), cât patru reactoare de la Centrala Nucleară de la Cernavodă.
Cărbunele a rămas la binecunoscutul prag de 14%.
„Bateriile mută energia ieftină produsă la prânz spre vârful de consum de seară. Tarifele diferențiate îi stimulează pe consumatori să încarce mașina electrică, boilerul sau bateria casei atunci când energia este abundentă și ieftină, nu în orele critice”, arată Otilia Nuțu.
Senatorul Zamfir nu vede însă în panouri și baterii o soluție minune. Motivul: nu asigură „energie în bandă”. Adică panourile merg doar ziua, când e soarea. Noaptea?
„Energia stocată în baterii te duce între 2-4 ore. După 2-4 ore, ți-au căzut bateriile!, a spus Zamfir. „În Spania și Grecia au 300 de zile cu soare, la noi sunt doar 100. De ce spaniolii și grecii nu au și nu merg pe stocare? Pentru că stocarea nu poate asigura banda continuă”, a explicat senatorul, care a adăugat că „bateriile sunt bune, dar nu reprezintă o soluție”.
Un megawatt „produs” din cărbune costă de aproape 5 ori mai mult decât unul tranzacționat pe piață. Și o concluzie demnă de o memă Roll Safe
Cărbunele e bun în situații de criză - ai stoc, ai centrală, ai cazan, pornești butonul. Dacă nu crapă vreo instalație pe parcurs, vine energia „în bandă”.
Dar pe lângă poluare (care poate fi combătută, să zicem, cu filtrele de ultimă generație „ca în Germania”), ai o problemă mare: costurile.
„Ai în jur de 800 de lei pentru un MWh din lignit și până la 2.200 de lei pentru unul din huilă, în condițiile în care pe piața angro energia se tranzacționează la 400–600 de lei”, a precizat Virgil Popescu.
Astfel, la un randament de 30–33%, un MWh pe lignit emite peste o tonă de dioxid de carbon.
Infografic în care sunt rezumate ideile principale ale disputei privind decarbonizarea, realizat cu ajutorul AI/ChatGPT
„Cea mai bună confirmare nu vine din declarații politice, ci din piață. Complexul Energetic Oltenia a scos la vânzare energie cu livrare în octombrie–decembrie 2026 la 730 de lei/MWh și nu a găsit cumpărători pentru niciunul dintre cele șase pachete, în timp ce prețul mediu al contractelor bilaterale din iunie fusese 634,41 lei. Când produsul nu se vinde nici sub costul de producție, discuția despre rentabilitate se închide singură”, a spus fostul ministru al Energiei.
În concluzie, lucrurile se prezintă în felul următor: România s-a angajat că va renunța până în 2032 la cărbune și că va pune, până atunci, atceva în loc. Nu a pus și dă semne că nu va putea să atingă acest jalon. Un amendament la legea decarbonizării precizează că nu vom renunța la aceste centrale până nu vom pune altceva în loc. Iată un cerc vicios perfect în care ne aflăm: continuăm să băgăm cărbune pentru că nu putem pune altceva în loc, deși știm că trebuie să punem altceva în loc. O veritabilă memă de tip „Roll Safe”:
În privința renunțării la cărbune, părerile sunt unanime, dar nuanțate, în sensul că avem consens în privința renunțării, dar există divergențe în privința găsirii celei mai bune alternative la înlocuirea cărbunelui. Să le enumerăm.
„Salvarea” care ar putea veni de la Mintia
„Trebuie renunțat la cărbune, evident”, consideră Daniel Zamfir. „La cărbune se va renunța dar, asta trebuie făcut în momentul în care am înlocuit cu gaz. În momentul în care eu sunt gata, din punct de vedere tehnic, să bag în sistemul energetic energie în bandă, pe gaz, la Mintia, la Iernut, în momentul ăla, scot cărbunele”.
Astfel, în opinia senatorului PSD, cărbunele trebuie scos etapizat din uz și înlocuit „doar atunci când ești în stare să pui energie în bandă, respectiv, gaz”.
Otilia Nuțu de la Expert Forum pariază pe fotovoltaice și baterii.
„Nu ne lipsește energia ci capacitatea de a o muta de la ora 13 la ora 20. De aici rezultă și cele două investiții care ar fi trebuit să fie prioritatea absolută a ultimilor ani. Prima: accelerarea dezvoltării regenerabilelor. Nu din motive ideologice, ci fiindcă acestea reprezintă astăzi cea mai ieftină sursă nouă de electricitate pe care o poate construi România. A doua: stocarea energiei și introducerea pe scară largă a tarifelor dinamice. Tarifele diferențiate îi stimulează pe consumatori să încarce mașina electrică, boilerul sau bateria casei atunci când energia este abundentă și ieftină, nu în orele critice”, a spus Otilia Zamfir.
Virgil Popescu nu crede că salvarea stă în panourile fotovoltaice.
„Fotovoltaicul singur agravează vârful de seară, nu îl rezolvă: produce masiv la prânz, când consumul e moderat, și zero la ora 21, când e maxim”, a precizat fostul ministru al Energiei. „Fără stocare, fiecare megawatt solar nou face panta de seară mai abruptă și crește nevoia de capacitate care pornește rapid. Ordinea corectă rămâne cea de mai sus — nuclear, regenerabil cu stocaj, gaz — la care adaug interconexiunile și consumul flexibil, pentru că cel mai ieftin megawatt e cel pe care nu îl consumi la ora 20:30”.
Pentru a încheia totuși acest explainer într-o notă optimistă, e bine de precizat că, în acest moment, salvarea se vede, totuși, la orizont: centrala pe gaze de la Mintia a început să producă energie. Primul racord de 400 kV a fost deja testat la 15 iunie, iar Ministerul Energiei estimează că anul acesta centrala va putea livra 1.096 MW, din cei 1.737 MW proiectați.
Astfel, dacă Mintia va ajunge la capacitatea sa maximă de 1.700 de MW - mai mult decât dublă față de cei 800 MW „injectați” în prezent în sistemul energetic de termocentralele pe cărbune, România va putea închide liniștită toate aceste grupuri, iar disputa ideologică dintre „ecologișitii de salon” și „suveraniștii energetici” se va putea muta apoi pe alt subiect sau criză.
