Antena 3 CNN Externe El era primar, poliţist, pompier şi cetăţean. Localitatea cu un singur locuitor a fost vândută la licitaţie

El era primar, poliţist, pompier şi cetăţean. Localitatea cu un singur locuitor a fost vândută la licitaţie

El era primar, poliţist, pompier şi cetăţean. Localitatea cu un singur locuitor a fost vândută la licitaţie
de O.P.    |    06 Apr 2012   •   07:35

Localitatea Buford din Wyoming, "cea mai mică localitate din Statele Unite", conform singurului său rezident, a fost vândută în întregime, joi, unui vietnamez care doreşte sa rămână anonim.

Douăzeci şi cinci de persoane au participat la licitaţie. Ultimul rezident al Buford, Don Sammons, în vârstă de 61 de ani, a declarat pentru AFP că un vietnamez a câştigat licitaţia cu suma de 900.000 de dolari. Astăzi, "sunt şi fericit şi trist, dar asta este ceea ce am vrut", a adăugat Sammons care intenţionează să plece "într-o zonă unde există plaje cu nisip, poate şi un palmier" înainte de a scrie o carte despre cei 30 de ani petrecuţi în Buford.

După ce trenurile au încetat să se mai oprească în acest oraş, locuitorii au început să plece rând pe rând, ajungându-se ca pe panoul de la intrarea în sat să fie scris : "Populaţia Buford:...1".

Cumpărătorul va avea un teren de 40 kilometri pătraţi, o casă cu trei camere, un garaj, şi un turn cu antene pentru telefonie mobilă.



×
Subiecte în articol: licitatii
Parteneri
Zeci de magistrați au picat testul psihologic
x close