O misiune de recunoaştere condusă de Danemarca în Groenlanda urmează să determine dacă pot fi desfăşurate avioane Eurofighter şi dacă este posibilă supravegherea maritimă cu fregate, a declarat, vineri, un purtător de cuvânt al ministerului apărării german, relatează Reuters, citat de Agerpres.
„Este vorba de a analiza dacă Arctica este securizată şi în ce măsură putem contribui la acest lucru împreună cu partenerii noştri din NATO”, a spus purtătorul de cuvânt.
„Aceasta implică exerciţii de planificare, de exemplu cu aeronave de patrulare maritimă P-8 Poseidon (...) desfăşurarea de fregate sau alte unităţi navale pentru supraveghere maritimă, (şi) desfăşurarea de avioane Eurofighter este de asemenea posibilă”, a adăugat el.
Danemarca a obţinut trimiterea unei misiuni militare europene în Groenlanda, teritoriu semi-autonom danez faţă de care preşedintele american, Donald Trump, şi-a exprimat interesul de a-l anexa. Franţa, Suedia, Germania şi Norvegia, cărora li s-au alăturat Olanda, Finlanda şi Regatul Unit, au anunţat trimiterea de personal militar în Groenlanda.