Un bărbat din China a fost dat în judecată de propriul fiu în vârstă de 10 ani, pentru că a cheltuit economiile copilului fără acordul acestuia și a refuzat să i le înapoieze.
Rețelele sociale chineze au fost recent indignate de cazul lui Xiaohui, un băiat de 10 ani din Zhengzhou, provincia Henan, din nordul Chinei, care nu a avut altă opțiune decât să-și dea în judecată propriul tată pentru a-și recupera economiile. Tatăl îi deschisese lui Xiaohui un cont bancar și depusese de-a lungul anilor așa-numiții „bani din plicurile roșii” (bani oferiți în dar în timpul Anului Nou Lunar și cu ocazii speciale, care simbilizează norocul, energia și fericirea), însă într-o zi a retras întreaga sumă și a cheltuit-o pentru nunta cu cea de-a doua soție, fără consimțământul copilului, potrivit South China Morning Post.
După ce părinții săi au divorțat în urmă cu doi ani, Xiaohui a continuat să locuiască împreună cu tatăl său, care îi depunea în mod regulat cadourile primite de Anul Nou Lunar, precum și alte economii, în contul său bancar. La un moment dat, însă, tatăl a cunoscut o altă femeie și a decis să se recăsătorească, iar Xiaohui a fost trimis să locuiască împreună cu mama lui.
După căsătorie, mama biologică a lui Xiaohui a aflat cumva că fostul soț retrăsese toate economiile fiului lor și le folosise pentru a acoperi cheltuielile de nuntă. Până atunci, Xiaohui economisise peste 80.000 de yuani (11.700 de dolari), o sumă considerabilă pentru un copil de vârsta lui.
Când Xiaohui și-a confruntat tatăl și i-a cerut economiile, acesta i-a spus că banii proveneau în mare parte de la familie și prieteni și că intenționa să-i returneze la vârsta majoratului. După mai multe încercări de a discuta și de a-l convinge, Xiaohui și-a dat tatăl în judecată.
În ciuda încercărilor tatălui de a-i convinge pe judecători că avea dreptul să administreze economiile lui Xiaohui după cum considera și că întregul proces fusese instigat de mama copilului, instanța a decis că banii primiți cadou îi aparțineau legal lui Xiaohui, ca bun personal, și că tatăl său i-a încălcat acest drept, deși era tutorele legal al băiatului.
Astfel, instanța l-a obligat pe tatăl băiatului să-i returneze imediat economiile, plus dobânda, suma totală ridicându-se la 82.750 de yuani (12.060 de dolari).