Antena 3 CNN Externe FMI acordă Serbiei un împrumut de 1 miliard de euro, pentru redresarea economiei

FMI acordă Serbiei un împrumut de 1 miliard de euro, pentru redresarea economiei

FMI acordă Serbiei un împrumut de 1 miliard de euro, pentru redresarea economiei
20 Noi 2014   •   17:46

Fondul Monetar Internaţional va acorda Serbiei un împrumut de circa 1 miliard de euro, primul de la începutul anului 2012, pentru susţinerea unui program de redresare, care include şi măsuri importante de austeritate, scrie AFP.
   
"FMI va susţine Serbia pe parcursul a 36 de luni, cu o sumă de circa 1 miliard de euro", a declarat Suzana Murgasova, şeful delegaţiei FMI care a negociat împrumutul cu autorităţile sârbe timp de două săptămâni.
   
Ea a precizat că acordul trebuie aprobat de board-ul FMI.
   
"Este o zi importantă pentru Serbia. După ani de indisciplină şi eşecuri, Serbia a încheiat un acord cu FMI şi a fost elaborat un plan economic care va fi susţinut de toată lumea. În lipsa acestui plan economic, declaraţiile noastre nu valorează nimic", a declarat premierul Alexandr Vucic.
   
Un acord anterior al Serbiei cu FMI pentru un împrumut de 1 miliard de euro a fost suspendat în februarie 2012 din cauza incapacităţii guvernului de la acea dată să respecte condiţiile impuse.
   
Banca Naţională a Serbiei a anunţat marţi că anticipează o contracţie a PIB de 2% din PIB în acest an. Pentru 2015, banca centrală prognozează un declin al economiei de 0,5%.
   
Parlamentul de la Belgard a adoptat la sfârşitul lunii octombrie mai multe măsuri de austeritate, între care reducerea cu 10% a pensiilor şi salariilor din sectorul public care depăşesc 200 de euro pe lună.
   
Serbia, unde există un raport de cinci pensionari sau şomeri la un angajat, se confruntă cu un deficit bugetar record, estimat pentru acest an la 8% din PIB şi care, potrivit progranului du FMI, ar trebui să coboare la 4,25% din PIB în 2016.
 

×
Subiecte în articol: Serbia FMI imprumut FMI
Parteneri
Cum va fi vremea în vacanța de Paște și când scăpăm de frig
x close