Antena 3 CNN Externe FMI nu intenţionează să micşoreze din nou datoria Greciei. "O nouă reducere ar fi necesară"

FMI nu intenţionează să micşoreze din nou datoria Greciei. "O nouă reducere ar fi necesară"

FMI nu intenţionează să micşoreze din nou datoria Greciei. "O nouă reducere ar fi necesară"
Sursa foto: Foto: demossystem.blogspot.com
de M.Z.    |    09 Mai 2013   •   21:21
Fondul Monetar Internaţional (FMI) a anunţat joi că nu are în vedere deocamdată nicio discuţie asupra unei noi reduceri a datoriei Greciei şi a precizat că noua tranşă de împrumut pentru această ţară ar urma să fie acordată la începutului luni iunie.
 
"Deocamdată, nu avem în vedere o discuţiei asupra unei participări a creditorilor publici", a declarat un purtător de cuvânt al FMI, Gerry Rice, potrivit AFP
 
Totuşi, oficialul FMI a arătat că "o nouă reducere a datoriei Greciei ar fi necesară pentru ca Europa să-şi respecte angajamentul de a aduce această datorie la un nivel suportabil", reamintind că până în anul 2020 datoria publică a Greciei ar trebui adusă la 124% din PIB şi la 110% din PIB doi ani mai târziu. 
 
După ce în urmă cu un an creditorii privaţi au acceptat să reducă datoria Greciei cu 100 de miliarde de euro, în prezent creditorii internaţionali (FMI, UE şi BCE) deţin cea mai mare parte a acestei datorii, aceştia fiind singurii care mai pot suporta reduceri ale creanţelor faţă de Grecia. 

 

×
Subiecte în articol: Grecia datorie FMI
Parteneri
Românii cotizează 35 de ani la pensie şi beneficiază doar 12 ani
x close