Antena 3 CNN Externe Friedrich Merz anunță cu cine vrea să facă guvern, după victoria CDU în alegerile din Germania. Când va fi învestit noul cabinet

Friedrich Merz anunță cu cine vrea să facă guvern, după victoria CDU în alegerile din Germania. Când va fi învestit noul cabinet

A.I.
1 minut de citit Publicat la 16:45 24 Feb 2025 Modificat la 16:45 24 Feb 2025
Merz
Liderul CDU intenționează să facă guvern cu Partidul Social-Democrat din Germania. Foto: Getty Images

Liderul Uniunii Creștin-Democrate germane (CDU), Friedrich Merz, a declarat luni că intenționează să formeze un guvern cât mai curând posibil după ce blocul CDU/CSU a ieşit învingător clar al alegerilor federale desfășurate duminică, transmite Agerpres, care citează dpa.

Vorbind la Berlin după consultări cu membri ai conducerii creștin-democraților, Merz a precizat că intenționează să discute cu președintele Partidului Social-Democrat (SPD) mai târziu în cursul zilei despre potențiale negocieri în vederea unei coaliții.

Liderul CDU, care îl va înlocui, cel mai probabil, pe actualul cancelar social-democrat Olaf Scholz, a mai spus că va lua legătura cu acesta în zilele următoare pentru a pregăti faza de tranziție, așteptată să dureze câteva săptămâni.

"Sunt hotărât să am discuții constructive, bune şi rapide cu social-democrații", a afirmat Friedrich Merz.

El și-a exprimat speranța că discuțiile îi vor permite să formeze un guvern "în jurul Paștelui", adică în ultima parte a lunii aprilie.

Guvernul minoritar condus de Scholz va rămâne interimar până la formarea unui nou cabinet.

Chiar dacă SPD şi conservatorii au fost deseori parteneri de coaliție în trecut, social-democrații au indicat deja un număr de potenţiale teme sensibile care ar putea face negocierile dificile.

Merz a recunoscut, la rândul lui, că discuțiile ar putea fi dificile, dar s-a declarat încrezător că vor putea fi găsite soluții.

El a indicat imigrația, politica economică şi politica externă şi de securitate ca priorități de vârf pentru negocieri.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close