Gordon Brown: riscul unui eşec în Afganistan este real

06 Noi 2009   •   19:41
Gordon Brown: riscul unui eşec în Afganistan este real
gordon brown

Misiunea britanică din Afganistan s-ar putea încheia cu un eşec, va avertiza premierul britanic Gordon Brown în cadrul unui discurs ce va comemora memoria celor şapte soldaţi ucişi în şase zile.
În cadrul unui mesaj public ce va căuta să impulsioneze sprijinul pentru campanie, premierul va accepta pentru prima dată cp eforturile internaţionale de a stabiliza Afganistan ar putea să nu aibă succes, scrie The Daily Telegraph.
Descriind misiunea afgană ca fiind un ?conflict din necesitate, nu din alegere?, Brown va sublinia că în pofida dubiilor legate de desfăşurarea trupelor britanice, ?nu putem, nu trebuie şi nu ne vom retrage?.
Cu toate acestea, va ridica şi perspectiva înfrângerii. ?Am intrat împreună acum opt ani. Trebuie să rezistăm împreună; în modurile noastre diferite trebuie să contribuim; la final, vom reuşi sau vom eşua împreună.?
Un sondaj de opinie arăta că majoritatea britanicilor cred că victoria din Afganistan nu mai este posibilă. 57 la sută dintre respondenţi apreciază că misiunea nu mai poate reuşi, în creştere cu 36 procente faţă de acum doi ani. De asemenea, trei sferturi dintre locuitorii Marii Britanii doresc rechemarea trupelor acasă.
Antena3.ro

Parteneri
x close