Antena 3 CNN Externe Guvernul bulgar demisionează. Premierul bulgar: Poporul ne-a încredinţat puterea, astăzi i-o dăm înapoi

Guvernul bulgar demisionează. Premierul bulgar: Poporul ne-a încredinţat puterea, astăzi i-o dăm înapoi

Guvernul bulgar demisionează. Premierul bulgar: Poporul ne-a încredinţat puterea, astăzi i-o dăm înapoi
Sursa foto: Foto: novinite.com
20 Feb 2013   •   10:02

Premierul bulgar Boiko Borisov a anunţat miercuri în Parlament demisia Guvernului său, după zece zile de manifestaţii organizate în ţară împotriva scumpirii electricităţii, relatează AFP.
   
"Avem demnitate şi onoare. Poporul este cel care ne-a încredinţat puterea, astăzi noi i-o dăm înapoi", a declarat Boiko Borisov, precizând că nu va participa la un guvern interimar înaintea alegerilor legislative prevăzute pentru iulie.

Premierul a amintit, în faţa Parlamentului, de ciocnirile violente de la Sofia între poliţie şi manifestanţi, adăugând că "fiecare strop de sânge este o ruşine pentru noi".

De la bodyguard, la prim-ministru. Povestea de viaţă a premierului demisionar al Bulgariei

"Nu voi participa la un Guvern în care poliţia bate oameni şi în care ameninţările cu proteste înlocuiesc dezbaterea politică", a adăugat el.
   
Premierul a mai anunţat că demisia va fi depusă oficial la prânz, după ultima reuniune a Guvernului.
   
El a reacţionat astfel faţă de intensificarea tensiunilor, manifestaţiile de la Sofia soldându-se cu 28 de răniţi, între care cinci poliţişti, marţi şi miercuri.

Prin gestul de a demisiona, premierul Borisov a dovedit că "este un adevărat om de stat", a declarat, miercuri, ministrul bulgar de Interne, Tsvetan Tsvetanov, scrie novinite.com.
   
Din moment ce în mod normal alegerile parlamentare sunt prevăzute pentru 7 iulie, demisia Guvernului le va devansa cu câteva săptămâni.

Un tânăr bulgar şi-a dat foc miercuri dimineaţa în faţa primăriei de la Varna (est). Bărbatul în vârstă de 36 de ani a fost spitalizat într-o stare critică, având arsuri pe 80 la sută din suprafaţa corpului, potrivit unei purtătoare de cuvânt a spitalului local.
   
Un alt tânăr bulgar s-a autoincendiat marţi la Veliko Târnovo (centru), pe o trecere de pietoni, după care a murit din cauza rănilor. Poliţia a afirmat că acesta suferea de tulburări psihice.

Cea mai mare acţiune de protest a avut loc însă duminică, atunci când pe străzi au ieşit circa 100.000 de persoane din întreaga ţară.

În capitala bulgară au avut loc, ieri, două manifestaţii simultane: una pentru a protesta contra facturilor mari la întreţinere, iar alta, a unor activişti ecologişti nemulţumiţi de decizia Ministerului Mediului de a permite construirea unor noi pârtii de schi şi a unei telecabine în parcul natural Pirin, lângă staţiunea Bansko.

În cursul după-amiezii, la Sofia a sosit o coloană de maşini blindate, însoţită de maşini ale poliţiei militare.

Premierul Boiko Borisov a refuzat, marţi, să prezinte demisia guvernului său. El a spus că pentru partidul său, GERB (de centru dreapta), ar fi convenabil ca alegerile parlamentare să fie anticipate, în iulie, dar a avertizat că în acest caz, nu vor fi finalizate la timp tronsoane importante din mai multe autostrăzi.


×
Subiecte în articol: Bulgaria demisie guvern Boiko Borisov
Parteneri
ANM: Zonele cele mai afectate de praful saharian
x close