Antena 3 CNN Externe Guvernul sirian şi-a dat demisia. Şeful statului a acceptat-o

Guvernul sirian şi-a dat demisia. Şeful statului a acceptat-o

Guvernul sirian şi-a dat demisia. Şeful statului a acceptat-o
Sursa foto: Foto: presstv.ir
29 Mar 2011   •   16:43

Guvernul sirian şi-a prezentat demisia, marţi, şefului statului, Bashar al-Assad, care a acceptat-o, a anunţat televiziunea publică, citată de AFP.

Din anul 2003, guvernul sirian era condus de premierul Mohammad Naji Otri.

Noul guvern va trebui să continue programul de reforme pe care fostul premier Naji Otri urmează să-l facă public curând. Este vorba, în principal, de abrogarea stării de urgenţă, liberalizarea presei şi instaurarea pluralismului politic, solicitate de mişcarea de contestarea lansată în urmă cu două săptămâni în Siria.

Componenţa noului guvern urmează să fie cunoscută până la sfârşitul acestei săptămâni.

Zeci de mii de oameni au ieşit în stradă în capitala siriană Damasc, pentru a-l susţine pe preşedinte, după ce liderul sirian s-a confruntat, în ultimele zile, cu manifestaţii de amploare îndreptate împotriva sa.

Protestele opozanţilor au fost înăbuşite cu violenţă de forţele de ordine loiale liderului sirian. Potrivit organizaţiilor pentru drepturile omului, cel puţin 61 de persoane au fost ucise în confruntări.

×
Subiecte în articol: demisie Bashar al-Assad
Parteneri
Cel mai căutat fugar american a fost prins la Vatican
x close