Antena 3 CNN Externe Hillary Clinton cere implicarea ONU în vederea încetării violenţelor din Siria

Hillary Clinton cere implicarea ONU în vederea încetării violenţelor din Siria

Hillary Clinton cere implicarea ONU în vederea încetării violenţelor din Siria
Sursa foto: Foto: Intact Images/EPA
30 Ian 2012   •   21:11

În urma rapoartelor recente privind teribilele violenţe din Siria, Secretarul de Stat american, Hillary Clinton, a cerut Naţiunilor Unite să acţioneze pentru calmarea situaţiei. Declaraţia a fost făcută înaintea unei reuniuni a Consiliului de Securitate ONU, informează AFP.

"Statele Unite condamnă în termenii cei mai fermi escaladarea atacurilor violente şi brutale comise de regimul sirian împotriva propriului popor", a declarat Clinton într-un comunicat.

"Consiliul de Securitate ONU trebuie să transmită clar regimului sirian că membrii comunităţii internaţionale consideră acţiunile sale ca fiind ameninţări la adresa păcii şi securităţii", afirmă Clinton.

Clinton a anunţat că se va deplasa marţi la reuniunea Consiliului de Securitate de la New York, unde se va întâlni cu alţi miniştri de Externe.

×
Parteneri
Situaţie critică în Slănic Prahova: o stradă s-a surpat! ISU intervine
x close