Antena 3 CNN Externe Hosni Mubarak, condamnat pentru uciderea a 850 de oameni, "plângea şi nu voia să părăsească elicopterul"

Hosni Mubarak, condamnat pentru uciderea a 850 de oameni, "plângea şi nu voia să părăsească elicopterul"

Hosni Mubarak, condamnat pentru uciderea a 850 de oameni, "plângea şi nu voia să părăsească elicopterul"
Sursa foto: Foto: INTACT Images/EPA
02 Iun 2012   •   15:30

Fostul preşedinte egiptean Hosni Mubarak a refuzat, plângând, să părăsească elicopterul care l-a transportat de la tribunalul unde a fost condamnat sâmbătă la închisoare pe viaţă, până la închisoarea din Tora, la sud de Cairo, potrivit unui oficial din serviciile de securitate, citat de AFP.
   
"El plângea şi nu voia să părăsească elicopterul. Membri ai securităţii au fost nevoiţi să-l convingă să coboare", a precizat acest oficial.
   
Mubarak, în vârstă de 84 de ani, a fost condamnat sâmbătă la închisoare pe viaţă pentru uciderea unor manifestanţi în timpul revoltei care a dus la înlăturarea sa de la putere în 2011. Unul dintre avocaţii săi a anunţat imediat că acesta va face apel împotriva condamnării.
   
După încheierea şedinţei, Mubarak, care până în prezent era în arest preventiv la un spital militar, a fost transferat de la tribunal într-o aripă medicală a închisorii din Tora, o suburbie situată la sud de Cairo.
   
El a asistat impasibil la citirea verdictului, întins pe o targă, la fel ca la celelalte şedinţe de judecată, cu privirea ascunsă de o pereche de ochelari fumurii.

×
Parteneri
Urmează o lună cu temperaturi neobișnuite în România
x close