Dictatorul azer, Ilham Aliev, acuză că mai mulți oficiali de rang înalt germani și ruși au avut o întâlnire la Baku, în iulie, pentru a discuta cum poate fi oprit războiul Rusiei contra Ucrainei și că guvernul azer nu a fost informat de această întâlnire, relatează Bloomberg, preluat de Ukrainska Pravda.
„Teritoriul nostru a fost folosit pentru o astfel de întâlnire fără ştirea noastră”, a precizat Aliev, marţi, la Berlin, într-o conferinţă de presă comună cu Friedrich Merz.
„Nu pot comenta detaliile, pentru că noi nu am fost prezenţi la întâlnire. Cu toate acestea, datele de zbor îmi permit să afirm că a avut loc într-adevăr o întâlnire secretă la Baku”, a declarat Aliev. El spune că presupusa întâlnire a oficialilor germani cu cei ruși a avut loc în perioada 12-14 iulie.
El a adăugat că, dacă întâlnirea a avut ca scop găsirea unor soluţii pentru încheierea războiului dintre Rusia şi Ucraina, atunci Azerbaidjanul nu poate decât să „salute” acest lucru.
Friedrich Merz a negat implicarea guvernului său în aceste contacte. „Nu ştiu nimic despre o astfel de întâlnire”, a spus el.
Kremlinul, conform informaţiilor obţinute, a fost reprezentat de Valeri Fadeev, șeful unui consiliu asociat Kremlinului și lui Vladimir Putin, şi de Viktor Zubkov, fost viceprim-ministru al Rusiei şi actual preşedinte al consiliului de administraţie al Gazprom.