Antena 3 CNN Externe Imunologul american Anthony Fauci, care a condus lupta împotriva pandemiei, a fost operat la corzile vocale

Imunologul american Anthony Fauci, care a condus lupta împotriva pandemiei, a fost operat la corzile vocale

Directorul Institutului de Boli Infecţioase din Statele Unite ale Americii, imunologul Anthony Fauci, a fost supus joi unei intervenţii chirurgicale la corzile vocale. Medicul a trecut cu bine peste operație și este acasă, a confirmat un purtător de cuvânt al Institutului, potrivit Le Figaro.

Imunologul american Anthony Fauci, care a condus lupta împotriva pandemiei, a fost operat la corzile vocale
Sursa foto: Facebook/ Dr Anthony Fauci
de Diana Dragotescu    |    21 Aug 2020   •   07:00

Anthony Fauci a fost supus unei intervenții chirurgicale la corzile vocale. Intervenţia a constat în scoaterea unui polip de pe corzile vocale. „El ar trebui să se întoarcă luni la Institut” a adăugat purtătorul de cuvânt al Institutului.

Imunologul în vârstă de 79 de ani a devenit de la începutul pandemiei o figură populară în Statele Unite, dar şi în lume. Acesta condus lupta împotriva coronavirusului încă de la început. 

Imunologul a ajuns la „epuizare cronică” din cauza luptei pe care a dus-o împotriva pandemiei

Anthony Fauci a spus în repetate rânduri că nu şi-a luat nici măcar o singură zi de odihnă de la debutul pandemiei, în ianuarie, şi că din acestă cauză a suferit de „epuizare cronică”. Cu toate acestea, imunologul şi-a continuat activitaţile, împărţite între institutul său, Casa Albă şi interviurile la care participă în fiecare zi.

După o operaţie pe corzile vocale, precum cea prin care a trecut Anthony Fauci, se recomandă ca pacierntul să vorbească cât mai puţin timp de câteva zile pentru a facilita vindecarea.

Sursă: Mediafax
×
Subiecte în articol: Anthony Fauci
Parteneri
Cât costă coșul de cumpărături cu două săptămâni înainte de Paște
x close