Antena 3 CNN Externe Cinci persoane, rănite într-un incendiu izbucnit într-un cunoscut zgârie-nori din Chicago

Cinci persoane, rănite într-un incendiu izbucnit într-un cunoscut zgârie-nori din Chicago

Cinci persoane, rănite într-un incendiu izbucnit într-un cunoscut zgârie-nori din Chicago
de S.T.    |    22 Noi 2015   •   13:02

Cinci persoane au fost rănite uşor sâmbătă, într-un incendiu izbucnit la etajul 50 al Centrului John Hancock, un cunoscut zgârie-nori din Chicago, a anunţat Departamentul de pompieri, citat de Reuters.
   
Incendiul s-a produs în aripa de est a clădirii cu 100 de etaje şi a fost stins rapid de echipele de intervenţie, a anunţat pe Twitter Departamentul de pompieri din Chicago.
   
Flăcările au izbucnit într-un dormitor şi s-au extins rapid în restul apartamentului, potrivit pompierilor. Cauza incendiului, care nu a afectat şi alte apartamente, face obiectul investigaţiilor, dar cel mai probabil a fost vorba despre un accident.
   
Cinci persoane au inhalat fum sau au suferit alte răni minore, fiind în stare bună sau stabilă, a precizat Departamentul de pompieri. Mai multe ambulanţe au răspuns la apelul de urgenţă.
   

×
Subiecte în articol: incendiu chicago
Parteneri
Ministrul Agriculturii, prima reacție în scandalul puilor vopsiţi
x close