Doar la Ancona, Poliţia a descoperit, în relaţie directă cu Money Transfer, activităţi de pariuri clandestine, trafic cu droguri ,evaziune fiscală şi suspiciunea de finanţare de organizaţii teroriste. Potrivit procurorului Piero Grasso, riscul ca sistemul de transfer de bani să servească la finanţarea de activităţi teroriste este concret. În practică, este vorba de operaţiuni care scapă oricărui control. Circuitul utilizează bani cash, şi acest lucru îi ajută pe cei care fac transferurile să nu lase urme.
Circuitul, o alternativă a sistemului bancar, este utilizat mai ales de imigranţi pentru a trimite bani în ţările de origine. În Italia există 25.000 de astfel de agenţii, cel mai adesea buticuri mici. După Statele Unite, Italia estea doua piaţă pentru transferul de bani în străinătate, cu tranzacţii anuale în valoare totală de 1,4 miliarde de euro.
Antena 3
Ştiri video recomandate