Antena 3 CNN › Externe › Italia este sub asediu. Grevă generală și proteste în 50 de orașe. Manifestanții s-au bătut cu poliția. ”Blocăm tot, suntem un milion”

Italia este sub asediu. Grevă generală și proteste în 50 de orașe. Manifestanții s-au bătut cu poliția. ”Blocăm tot, suntem un milion”

G.M.
5 minute de citit Publicat la 14:37 30 Oct 2026 Modificat la 14:40 30 Oct 2026
proteste in italia
Italia este sub asediu. Grevă generală și proteste în 50 de orașe. FOTO colaj foto X

Italia este sub asediu, vineri, când sute de mii de oameni protestează după ce a fost declarată greva generală în 50 de orașe. Elevii au blocat intrările în licee, iar în Napoli a fost oprită circulația metroului. În Torino, fermierii au vărsat mai multe butoaie cu bălegar pe şosea în timp ce în Genova extremiştii au dat foc la cauciucuri pe străzi, în timp ce la Bologna și în Padova, manifestanții s-au bătut cu polițiștii care au intervenit cu tunuri cu apă. Protestatarii au numit ziua Vinerea Neagră. 

La Genova manifestanţii au dat foc la mai multe anvelope şi le-au folosit pentru a bloca intrarea în port.

La Bologna, protestatarii au rupt cordonul poliției și s-au îmbrîncit cu jandarmii. Manifestanții au creat o breșă între polițiști, ia aceștia nu au avut de ales decât să-i lase să treacă. Protestatarii și-au continuat marșul spre șoseaua de centură. 

În Padova, Giorgio Peloso Zantaforni, cercetător la Universitatea din oraș a spus că „poliția a folosit bastoane pentru a ataca protestatarii pașnici în timp ce aceștia mărșăluiau cu mâinile ridicate.”, scrie La Repubblica.

Pe de altă parte la Torino, în faţa sediului Primăriei fermierii au răsturnat mai multe containere cu bălegar înainte de începerea marșului din cadrul grevei generale care a paralizat astăzi Italia. Şi tot la Torino au avut loc momente tensionate între protestatari şi forţele de ordine care au încercat să calmeze spiritele și au dat cu tunuri cu apă.

„Suntem peste 50.000.”, a strigat unul dintre vorbitorii din duba care conducea marșul grevei generale din Torino. Protestatrilor li s-a alăturat și deputata Chiara Appendino: „Piețele în care ne aflăm astăzi vorbesc despre o țară care a ajuns la limita suportabilității. Meloni ar trebui să înceteze să-i ignore. Timp de patru ani ne-a spus că totul este în regulă și uite ce s-a întâmplat. O spun clar: nu încercați să etichetați din nou piețele drept locuri ale violenței. Cei care ies astăzi în stradă nu trebuie judecați; trebuie ascultați și să aibă un loc în societate. Trebuie să construim acest spațiu pentru ei.”

La Milano 20.000 de oameni protestează şi ameninţă că vor bloca şoseaua de centură, de aceea poliţia a închis intrarea pe şoseaua de centură, mai multe benzinării şi parcări din zonă pentru a preveni eventuale escaladări ale situaţiei. Pe lângă marşuri de protest, Italia se confruntă astăzi cu o grevă generală în domeniul sanitar, al învăţământului şi al transporturilor, atât în sectorul public, cât şi în cel privat.

Greviştii cer majorări automate ale salariilor în funcție de inflație, măsuri pentru scăderea prețurilor la bunurile esențiale, la facturile pentru utilități și la chiriile locuințelor, precum și reducerea TVA-ului pentru produsele de bază.

'Ieşim în stradă alături de lucrătorii care se mobilizează împotriva costului ridicat al vieţii şi a politicilor de război şi reînarmare. Această zi de acţiune coincide cu o mobilizare internaţională a docherilor din peste 40 de porturi din zona mediteraneană şi din Europa, care îşi întrerup activitatea pentru a protesta împotriva comerţului cu arme, a militarizării infrastructurii şi a implicării porturilor în operaţiuni de război', au declarat grupurile studenţeşti 'La Rete della Conoscenza, Link - Coordinamento Universitario'' şi Uniunea Studenţilor.

'Ieşim în stradă pentru că nu mai putem accepta transferarea sistematică a costurilor crizelor asupra vieţilor noastre. Creşterea preţurilor la chirii, facturile la utilităţi şi necesităţile de bază fac tot mai dificilă acoperirea cheltuielilor zilnice, în timp ce salariile continuă să-şi piardă puterea de cumpărare. Acestea nu sunt doar dificultăţi individuale; sunt consecinţele unui model economic care subordonează nevoile sociale urmăririi profitului şi rentelor. Este acelaşi model care generează insecuritatea locului de muncă, salarii insuficiente şi erodarea progresivă a serviciilor publice, forţând noile generaţii să se adapteze la condiţii de viaţă tot mai precare', afirmă studenţii.

'Respingem ideea că viitorul nostru trebuie definit prin locuri de muncă cu salarii de mizerie, contracte temporare, vulnerabilitate în faţa exploatării şi imposibilitatea de a construi o viaţă bazată pe o autonomie reală', adaugă ei.

Fotografii ale Giorgiei Meloni şi ale ministrului educaţiei superioare, Anna Maria Bernini, au fost incendiate la Napoli, iar o fotografie a ministrului educaţiei, Giuseppe Valditara, a avut parte de acelaşi tratament la Padova. Două containere cu bălegar au fost răsturnate în faţa primăriei din Torino, în cadrul protestelor din acest oraş, unde în cursul dimineţii au izbucnit altercaţii între demonstranţi şi poliţie.

Autorităţile au anunţat intensificarea controalelor de poliţie şi a măsurilor de securitate în numeroase oraşe, pentru a preveni eventuale tulburări, scrie dpa.

La Roma, măsurile de securitate au fost sporite în jurul Colosseumului, cel mai vizitat obiectiv turistic din Italia, în timp ce Domul din Milano, situat în centrul oraşului, a primit, de asemenea, o protecţie specială.

Protestatarilor li s-a cerut să nu poarte glugi sau căşti de protecţie, după ce manifestaţiile anterioare, în special la Milano, au degenerat în violenţe grave, deşi începuseră paşnic.

Ministerul Afacerilor Externe a anunțat cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Italia că a fost anunţată o grevă la nivel naţional în data de 30 octombrie, care va afecta furnizarea de servicii publice şi private, în domeniile educaţiei, sănătăţii şi transporturilor.

Serviciile de transport vor suferi perturbări în sectorul aerian (între orele 00:00 şi 23:59 ale zilei de 30 octombrie), feroviar (între orele 21:00 ale zilei de 29 octombrie şi 20:59 ale zilei de 30 octombrie), în timp ce transportul public local va funcţiona după modalităţi definite pe criterii teritoriale.

MAE recomandă consultarea paginilor web: roma.mae.ro, cgroma.mae.ro, bari.mae.ro, bologna.mae.ro, catania.mae.ro, milano.mae.ro, torino.mae.ro, trieste.mae.ro, www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia "Călătoreşte informat", care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.

×
Fanatik
Antena Sport
Observator News
Longevity Magazine
x close