Antena 3 CNN Externe Magazinele din Bulgaria vor afişa preţurile şi în euro, din această vară. Când intră în vigoare noua regulă

Magazinele din Bulgaria vor afişa preţurile şi în euro, din această vară. Când intră în vigoare noua regulă

Mia Lungu
<1 minut de citit Publicat la 09:49 06 Mai 2025 Modificat la 09:49 06 Mai 2025
preturi euro magazin haine
Prețuri afișate în euro, într-un magazin de haine. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Getty Images

Toţi retailerii din Bulgaria vor trebui să afişeze, începând din iulie, preţurile în leva şi în euro, a anunţat adjunctul ministrului Economiei, Nikolay Pavlov, într-un interviu acordat postului naţional de radio, informează Novinite, potrivit Agerpres.

Această reglementare face parte din pregătirile mai ample pentru planificate adoptare a euro de către Bulgaria, ţinta oficială fiind 1 ianuarie 2026. Autorităţile de la Sofia se aşteaptă în iunie la o decizie favorabilă privind intrarea ţării în zona euro.

Introducerea sistemului dual de preţuri va coincide cu vârful sezonului turistic de vară, astfel încât toate magazinele şi toţi furnizorii de servicii vor afişa preţurile în leva şi în euro.

Conversia trebuie să se baze pe o rată fixă de schimb de 1,95583 leva pentru un euro, a declarat Pavlov.

Conform cerinţelor, ambele monede trebuie prezentate egal, clar şi precis pe toate etichetele de preţ. Ministerul Economiei şi Industriei, care are un rol central în procesul de adoptare a euro, este implicat în mod activ, prin participarea sa în Consiliul de Coordonare pentru Pregătire. Pavlov a subliniat că obligaţiile legale pentru traderi sunt incluse în Actul legislativ privind adoptarea euro.

Ştiri video recomandate
×
Etichete: Bulgaria

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close